Prin târgul din Vitan de altădată

Deşi am putea să fim tentați să credem că Târgul din Vitan este un vad comercial născut în ultimele decenii, lucrurile nu stau deloc așa. Alături de vechile bâlciuri şi târguri organizate prin locurile tradiționale ale Bucureștiului – Târgul moșilor, Bâlciul din Tei, Târgul de pe Bulevardul Maria sau cel din zona vechii biserici Sf. Vineri - târgul din Vitan are şi el istorie seculară. La începutul secolului al XVIII-lea, ”în apropiere, era o zalhana, proprietate a unui mare negustor și bancher de pe vremuri, anume Hagi Moscu.” Locul ascunde istorii dintre cele mai interesante: “pe vremea lui Alexandru Vodă-Moruzi, în Vitan se afla și un spital de ciumați; în dosul spitalului se ridicaseră furci înalte de câte doi stânjeni, pentru spânzurătoare. Pedepsirea vinovaților se făcea, pe acea vreme, prin bâlciuri, ca să fie văzută spre pilduire, de toată lumea.”

Târgul Vitan de ieri

Tot în această zonă a avut loc acum două secole un eveniment cu adevărat “senzațional”: „prin strada Dristorului din apropiere, se mai pot vedea și azi case acoperite cu stuf, unicele din București. Se spune că pe acest loc a căzut un balon, pe vremea lui Caragea. Era primul pe care-l vedeau bucureștenii. Întâmplarea a fost considerată ca prevestitoare de rele. Și într’adevăr, puțin timp după aceea, a ars palatul domnesc din Mihai-Vodă, de pe Dealul Spirii. Iar la 1817, în luna Octombrie, a fost un cutremur atât de mare, că s'au dărâmat multe case. Apoi a fugit și Caragea, furând o mare sumă de bani din visteria țării. Toate s'au întâmplat din pricina balonului, spunea lumea. În urma acestor triste evenimente, a rămas multă vreme o vorbă populară: de când cu bășica lui Caragea!...”

Târgul Vitan de azi

Care era atmosfera Târgului din Vitan în perioada interbelică? Nu foarte diferită de cea din zilele noastre. Chiar dacă automobilul e astăzi „regele locului”, nu a dispărut cu totul „parfumul balcanic” al vechiului bâlci, prin care ne vom plimba acum puțin, însoțiți de reporterul Alex F. Mihail al revistei interbelice „Realitatea Ilustrată”:

Citește mai mult... »

La ghicitoare

Orașele noastre de azi adăpostesc, asemeni celor de ieri, un număr mare de ghicitoare în cărți, în cafea sau în palmă, clarvăzătoare, cititoare în globuri de cristal, în horoscoape, în stele sau în… ochi de bufniță. Nici în acest “domeniu” nu s-au schimbat foarte multe lucruri. Poate că doar mijloacele de publicitate utilizate azi (mediul virtual dar nu numai el fiind supraaglomerat de astfel de oferte), aspectul și mărimea caselor "ghicitoarelor de top”. 

 

În zilele de azi, ca și acum un veac, ghicitoarele și clarvăzătoarele sunt la mare căutare și “mii de suflete își alină durerile, își împletesc nădejdile sau își fac capul calendar…” în lumea magiei. Vom pleca așadar împreună în căutarea unei “cărturărese” (așa erau numite ghicitoarele în cărți pe la începutul veacului trecut), însoțind pe de mai vechiul nostru prieten Ion Tik - reporter al “Ilustrațiunii Române” prin anul 1929 - și de fotoreporterul Ignat:

Citește mai mult... »

La pas prin dulcele târg al Ieșilor

Am străbătut până acum la pas și am cules impresii din câteva dintre marile târguri bucureștene de altădată. Articolele reporterilor interbelici au surprins “fotograme” în furnicarul Pieței Bibescu Vodă (citește articolul “Prin Piața mare”),  în Târgul Vitan (citește articolul “Prin Târgul Vitan de altădată”) sau prin celebrul Târg al Moșilor (citește articolul “Piticul din Târgul Moșilor”). 

 

Vă invit acum să ne desprindem din agitația Capitalei și să vizităm un mare târg organizat într-un “oraș de provincie”. Și ce destinație mai potrivită am fi putut să găsim decât “dulcele târg al Ieșilor”. Vom pătrunde așadar, însoțiți de reporterul “C. L.” al revistei “Ilustrațiunea Română” (probabil e vorba despre C. Luca Iași – cel care a semnat și alte articole publicate în rubrica “Anchete Ieșene”), în lumea “vestitului Halm-boccegiul”, veteran al Halelor Mari ale Iașului prin anul 1936:

 

Citește mai mult... »

Cartierul Tei de altădată - mahalaua celor 400 de cârciumi

Societatea românească de ieri - asemeni celei de azi - era o lume a contrastelor. O lume a luminilor strălucitoare, dar și una a umbrelor. O societate în care conviețuiau elitele culturale și politice ale vremii cu personajele pitorești ale clasei de mijloc, alcătuită din mici patroni și din meseriași, din muncitori și din funcționari. O lume a vitrinelor strălucitoare din centrul orașelor, dar și o lume a mahalalelor insalubre – diversă și pestriță și ea. Unul dintre aceste cartiere periferice – care a început să fie populat după parcelarea și vânzarea  moșiei domnești de către moștenitorii familiei Ghika Vodă - era mahalaua Tei, numită mai pe la început  Câmpul Teiului. De ce era numită pe atunci “mahalaua celor 400 de cârciumi” sau „patria porumbelului fierbinte” vă las să descoperiți singuri, citind câteva extrase din presa interbelică:

 

Citește mai mult... »

Nu ne învățăm minte - cutremurul din 1940

În cea de a doua jumătate a anului 1940 o succesiune de evenimente dramatice au zguduit România din temelii. Încheierea în 30 august 1940 a Dictatului de la Viena prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei (43.492 km²), abdicarea forțată a Regelui Carol al II-lea din 6 septembrie 1940, instaurarea Dictaturii Militaro-Legionare și proclamarea Statului Național-Legionar în 14 septembrie 1940, asasinatele politice care se succedau fără încetare (masacrul de la Jilava urmat de asasinarea foștilor demnitari Nicolae Iorga și Virgil Madgearu) sunt doar câteva dintre aceste evenimente.

Tuturor acestor evenimente dramatice li s-a adăugat o mare calamitate naturală: în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, la ora 3:39, România a fost zguduită de un cutremur de pământ cu magnitudinea de 7.4 grade pe scara Richter. 

 

Consecințele au fost dezastruoase: numărul estimat al victimelor a fost de 1.000 de morți și de 4.000 de răniți, majoritatea din Moldova (din cauza contextului în care s-a produs, cifra exactă a victimelor nu a fost cunoscută, informațiile fiind cenzurate în timpul războiului). 

 

 

În București cutremurul s-a soldat cu circa 300 de morți (cei mai mulți dintre aceștia datorită prăbușirii blocului Carlton, cea mai înaltă construcție executată din beton armat existentă în capitală în acea perioadă).

"Acolo unde a fost monumentalul bloc Carlton..."

Citește mai mult... »