Piticul din Târgul Moșilor

Nu a fost vreun copil al Bucureștiului de altă dată care să nu fi fost măcar odată dus de mână prin Bâlciul Moșilor. Târgul se ținea în săptămâna de dinaintea Rusaliilor fiind inițial prilejuit de sărbătoarea pomenirii morților. A devenit în timp una din marile ocazii a lumii pestrițe bucureștene de a se distra, de a socializa și de a târgui. În Târgul de la Moși se adunau mai ales mahalagii și târgoveți - dar si burghezi - pentru a colinda vestitele „țuicării cu adevărata zeamă de prune adusă de la munte”- numită și „zăpăceală”. Aici copiii mâncau floricele și „își sglâmboiau ochi în toate părțile și nu se mai săturau privind la „Vasilache” sau la diferiți comedianți care se arătau la circuri cu „renume mondiale” și în special la panorama lui Braun "care avea toate minunățiile pământului”. Dar câte nu se găseau la Târgul Moșilor: "acadele, bigibigele, pandișpanele, gogoși, turtă dulce, „mizilic” (semințe de floarea soarelui sau de dovleac) și toate celelalte dulciuri de neuitat” .

Târgul Moșilor în anul 1930
Și mai erau Călușeii, „acei căișori de lemn pe care încălecam cu ajutorul părinților și care erau „moartea noastră”; ne învârteam până când amețeam și tot nu ne săturam”. Mai erau scrâciobul, bărcile, aeroplanul, pocnitorile unde tinerii își încercau puterile „dând cu barosul de lemn, încercuit într-un fier, într’un fel de popic ce trimetea în sus, pe o șina metalică înaltă de 10-15 metri o verigă de fier care, dacă era isbită suficient de puternic, atingea partea de sus a șinei și producea explozie (pocnitură)”. Mai erau berăriile care serveau mâncăruri și băuturi din cele mai alese și care își delectau clienții cu programele lor muzicale și cu dansurile cadânelor "ce-și săltau pântecele și sânii în ritmuri orientale". (citate și informatii preluate din lucrarea: "Bucureștii de altă dată" publicată de George Potra în anul 1941).

Scrânciob în Bâlciul Moșilor
În lumea aceasta pestriță  și veselă își avea locul figura pitorească a „Piticului de la Moși”, cel despre al cărui destin o să vă  povestesc astăzi. „Piticul de la Moși” - Ion Dobrogeanu pe numele său adevărat - s-a născut în județul Tulcea, în comuna Kataloi de lângă mlaștinile Dunării, într-o familie de mici agricultori dobrogeni. A suferit mult în copilărie pentru că nu a crescut mai deloc. „A avut însă și mângâierea constantă de a simți totdeauna caldă, dragostea părinților săi”. Acasă s-a maturizat și s-a căsătorit în anul 1921 cu „o fată nu tocmai scundă”. A avut o fetița, pe Lenuța. Din păcate părinții lui Dobrogeanu au murit în anul 1926 și mica lor avere s-a risipit. 

Targul Mosilor
"Piticul de la Moși" împreună cu fetița lui, Lenuța
Dobrogenu, părăsit de sotie, a  apucat „calea pribegiei şi a mizeriei, pierdut  în vârtejul Capitalei” împreună cu "fetița  lui fragilă și măruntă". Ajunși în bâlciurile bucureștene ale vremii, cei doi „au căzut pe mâna unor patroni speculanţi care i-au expus la Moşi în barăci, plătindu-le o mie de lei pe lună, când numai chiria odăiţei în care locuiesc este de 800 lei. Mereu dator la jupân, Dobrogeanu fu exploatat cu neruşinare”. A încercat să-și găsească un angajament la circ. Nu a găsit însă pentru că, fiu de țărani fiind, nu știa nici un număr ca și al celorlalți liliputani de la circ. A trebuit să ducă viața trudită a artiștilor de bâlci din Târgul Moșilor: „închis în baraca de pânză zugrăvită, considerat de patroni  ca un animal curios, bun de ţinut în cuşca, lângă cimpanzeul grotesc şi şarpele boa din lada cu plapomi, piticul se gândeşte la satul său din arida Dobroge. Se străduieşte, pentru fetiţă, să-şi amelioreze traiul şi se chinueşte să înveţe bicicleta, până ce ajunse un bun ciclist”. Alături de cortul în care era expus a cunoscut-o pe Marioara, fata cu o statură normală cu care a început să trăiască. O femeie normală în viața de zi cu zi, „Femeia păiangen” ascunsă într-un fund de „panoramă” seara.

Balciul de la Targul Mosilor
Piticul de la Moși” în anul 1930
O viață tristă avea și Lenuța, fetița cu ochi albaștri în vârstă de 7 ani a lui Dobrogeanu. Împreună arătau „asemenea piticilor de porțelan risipiți prin iarba grădinilor bogate”. Dar fetița nu ieșea  aproape niciodată din casă. De ce? Pentru că lumea era rea și „copiii râd de ea, se strâng în jurul ei când o văd; o batjocoresc cu glumele lor şi o fac să plângă... Biata Lenuța, uneori se duce în colț, la băcănie, să-şi cumpere bomboane: e veselă, cum o vedeţi și se bucură grozav că-şi va lua bomboane. Pe stradă, încep copiii să râdă de ea, şi fetiţa se întoarce din drum, fără să-şi mai cumpere bomboane... Şi ce mult ar vrea Lenuţa să se joace cu copiii!... Dar copiii nu înţeleg că păpuşica aceasta fragilă poate şi ea să sufere, omeneşte, și să-i placă jocul, ca şi lor...

Cum arăta o zi din viața “Piticului de la Moși”?  Ne-o descrie chiar el: stătea toata ziua în casă, iar seara, pe la 6, când se lăsa întunericul, ieșea în oraș pe bicicletă. Se „expunea” și vindea cărți poștale cu el și cu micuța lui fetiță. Intra apoi prin berării în căutarea de oameni mai darnici aflați la o petrecere. Umbla mult, până spre dimineață, ca să poată strânge 50-60 de lei cu care să poată cumpăra de mâncare pentru cele trei suflete care trăiau în căsuța din strada Eliade-Rădulescu-Moși la nr. 13. Se întoarcea acasă răpus de oboseală, umilit de glumele petrecăreților, dar bucuros atunci când avea bucuria să-i poată aduce fetiței sale „o bomboană sau o bucățică de șocolată”.

Tragul Mosilor
Piticul și... bicicleta
Planuri de  viitor?  Să facă „circuitul României Mari, pe bicicletă”. Nu singur, ci impreună cu fetița lui "într’un ataș la bicicletă". În acest circuit urma să trăiască din banii agonisiți din vânzarea de cărți poștale. Din păcate nu avea încă destui bani pentru a-și cumpăra o bicicletă cu ataș. "Dar avea în sânge chemarea de a sparge „universul  lui îngust de bâlci". 

Ce credeți? A reușit sau nu “Piticul de la Moși” să își împlinească visul? Răspunsul îl găsiți aici: "La pas prin Târgul Moșilor".

Sursa: revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 20 februarie 1930 

2 comentarii :

  1. A facut pana la urma turul Romaniei piticul nostru?
    Ce s-a intamplat cu fetita lui? Uneori sper ca viata rasplateste suferinta intr-o forma sau alta,macar mai tarziu,macar dand copiilor ceea ce a refuzat parintilor...
    Dintotdeauna mi-a produs o mare amamraciune cruzimea copiilor fata de alti copii mai necajiti decat ei sau diferiti -daca mai adaug si exploatarea handicapului altuia pentru a castiga bani...Toate elementele vietii din alte vremuri le gasim ,poate la o alta scara,prezente si azi -fiinta umana nu a facut schimbari importante in esenta ei...

    RăspundețiȘtergere
  2. Intrebarea ta ramane fara raspuns. Ca si atatea altele, ramane si destinul "piticului" un mister pentru noi cei de azi. O "jucarie" poate pentru imaginatia noastra?

    RăspundețiȘtergere