Se afișează postările cu eticheta Femina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Femina. Afișați toate postările

Cum iubesc femeile

De foarte multe ori se publică tomuri de sute de pagini care încearcă dă deslușească moravurile și mentalitățile care caracterizează o societate. Eu, nefiind un profesionist în ale sociologiei, mă amuz decoperind aceste mentalități proprii societății românești din “La belle époque” frunzărind presa acelori ani. Rubricile de “poșta redacției” (citește și: Frumusețe la Poșta redacției), paginile cu „sfaturi pentru doamne și domnișoare” (citește și: Sfaturi copilei mele) sau “anchetele” realizate prin gazete (citește și: E bun divorțul, ba e rău…) redau parcă într-un mod mai “autentic” mentalitățile existente în societatea acelor ani, având avantajul că păstrează mult din parfumul epocii.

Una dintre marile probleme ale străbunicelor noastre (citește și: Străbunica și bunele maniere) era negreșit alegerea viitoarei nore. O problemă importantă și delicată pentru că “negreşit fiul care va face fala şi gloria familiei va trebui să ia o fată cu avere, din părinţi buni şi cât de sus puşi, ca printr’ânşii să-și creeze şi el relaţii bune şi o poziţiune invidiată. Afară de asta prea puțin le pasă lor de rest; aş vrea să mi se arate zece mame din societate care să se fi învoit la căsătoria fiului lor cu o ţărancă sau cu o orfană săracă, numai fiindcă el o iubea la nebunie și n'ar fi fost fericit departe de dânsa. Nici chiar mama aceea care n'are decât un băiat, pe care îl vede ca pe ochii din cap, nu-i capabilă de astfel de sacrificii”. Pentru a-și putea îndruma fii să facă cea mai potrivită alegere, străbunica avea nevoie de ajutor. Acest ajutor putea fi găsit, bineînțeles, în rubricile de specialitate destinate femeilor care erau publicate prin gazete. Vă propun azi un articol semnat de “Laura Vampa”, publicat în rubrica “Salon” din revista “Familia” în  20 iulie/1 august 1897:

 Cum iubesc fetele noastre


Voi să dau seamă cam în câte feluri ar putea fetele să conjuge verbul “iubire”. Negreşit că acest verb are să fie conjugat de fiecare fată după temperamentul, caracterul şi în sensul ideilor pe care le-a primit de la conducătorii ei sau şi
le-a format singură”.

Fata uşurică

Sglobie, nebunatecă, iubeşte pe toţi care o complimentează şi o măgulesc, pe toți cei frumoşi, eleganţi, care dansează bine, care au “usage du monde”, se lasă să fie curtată de toţi, primeşte bilete dulci, şi chiar ceva mai mult, să fie sărutată între două valsuri, se logodeşte şi strică mereu logodnele, în sfârşit, are o reputaţie nu tocmai recomandabilă; numai să auziţi pe prietenele şi cunoscutele ei cum o vorbesc când nu-i ea de față. Ei bine! Fata asta necugetată, măritându-se, va fi cea mai bună femeie, dacă va găsi un bărbat care să o’nțeleagă şi să ştie cum să se poarte cu dânsa. El o va forma cum va voi, o va învăţa să judece și să fie serioasă şi ea îşi va iubi profesorul până la ardoare. Va fi o mamă nepricepută însă duioasă. Dimpotrivă, dacă bărbatul său va neglija să se ocupe de ea, atunci fata uşurică va fi femeie necredincioasă, şi nepăsătorul soţ n'are să aştepte mult până să-i crească două coarne.

Fata cuminte

E totdeauna econoamă bună, ordonată şi harnică. Adesea e cea mai mare dintre copii, a crescut pe frăţiorii ei mai mici, a ajutat pe mama la treburile casei, în sfârşit, a învăţat să se devoteze din anii cei mai fragezi. E aşa de serioasă în societate că nici nu îndrăsneşte nimeni să-i facă ceea ce se cheamă curte, deşi e simpatică şi chiar frumoasă uneori. Ca femeie va fi credincioasă, devotată, iubitoare, econoamă, mamă bună, gata la orice sacrificii, cu toată ingratitudinea şi nerecunoştința celor iubiţi. Întotdeauna va fi înşelata de bărbatul ei — deşi o să aibă multă prietenie pentru dânsa, fiindcă n'o să aibă a se teme că îi va măsura tot cu aceeaşi măsură”.

Fata calculată


Asta de obicei dacă nu e frumoasă, cel puţin ştie să se facă. Are toate armele cu care poate să cucerească bărbatul. Se îmbracă bine, e instruită de salon, vorbește cu multă grație, dansează elegant şi are unele ochiade şi mişcări din corp care sfredelesc inima. E foarte cuminte de faţă cu toată lumea, dar nu dispreţuiește ceva ştrengării mai pe la întuneric. Ţine mult să aibă o reputaţie imaculată. Idealul ei e să apuce un drăguţ de bărbat, fie chiar şi bătrân, care s'o scalde în aur şi belşug. Negreşit bărbatul său îi va servi şi de paravan, în dosul căruia… dar să ne oprim aici. E egoistă, cheltuitoare numai pentru plăcerile ei, neîndurătoare şi tirană.


Fata inteligentă


Fata inteligentă nu iubeşte niciodată înfocat. Stimează, admiră, apreciază, dar nu iubeşte. Cel pe care îl va alege trebuie să se potrivească în idei cu ea, să aibă calităţi frumoase, să fie intelligent ca şi dânsa. Va fi credincioasă şi o adevărată prietenă pentru bărbatul ei. Dar… vai de el! de nu va fi astfel precum l-a înţeles ea, căci după o desilusiune, ş-apoi alta, îşi pierde stima ei, în curând adio şi prieteniei şi aşa mai departe”.



Fata simţitoare


Fata asta nu ştie din viaţă decât florile, musica, poesiile lui Alfred de Musset, romanele lui Georges Obnet, Georges Sand, D-nei de Staël. Fata asta va iubi un tânăr frumos, elegant, pe cel dintâi care-i va întoarce capul. Şi-l va iubi ca pe un idol, negândit, nejudecat, cu tot focul inimei ei, care nu-i decât iubire. Niciodată nu va vedea defectele lui, niciodată nu se va întreba dacă o iubeşte. Îl va iubi orbeşte, el va fi lumea ei, părinţii, prietenii. Fără de el nu va mai fi nimic pentru dânsa. Trădarea lui ar omorî-o şi o omoară într'adevăr! Astfel de femei, mor ofticoase”.


Fata inteligentă şi simţitoare

E mărgăritarul rar, pe care nu-l poate mânji nimic, oricât de înjositor ar fi. Nu găsesc nimic cu ce s'o compar; astfel ar fi trebuit să fie un Dumnezeu, dacă ar exista. E inteligentă şi-şi dă seama de toate, nu iubeşte decât ce-i frumos şi nobil, curat şi înalt. Dar frumosul, nobilul şi înaltul acela, aşa precum îl înţelege ea cu inteligența ei fină şi simţirea extrem de delicată, nu poate să existe decât în mintea ei. Vai de dânsa dacă îşi fixează dragostea asupra vreunui bărbat oricât de inteligent şi simţitor ar fi. Niciodată nu va corespunde subtilităţilor şi celor mai mici nuanţe ale inimei şi creierului ei. Ceea ce va iubi în bărbatul ei e binele pe care ea îl va face, încurajarea pe care i-o va da în momente de restrişte, sfaturile bune pe care el le va urma şi îi vor folosi, mângâierea care va alină durerile lui. Îndată însă ce el va fi nepăsător la toate astea, îndată ce va disprețui tot ceea ce inima ei cheltuieşte pentru dânsul, s'a sfârşit! E suferinţa care începe pentru dânsa. Şi, orice, o mică neatenţie, o privire nepăsătoare, poate involuntară, o mişcare de nimic, sunt nişte lovituri de cuţite pentru inima ei. E capabilă de cel mai mare devotament și rezistență, oricărei mizerii materiale, dar foarte slabă şi învinsă de orice contrarietate morală. Temperament nervos, care oțelit mereu poate s'o aducă la furie şi chiar la nebunie”.

Concluziune


Domnişoarelor, feriţi-vă de prea mare sensibilitate, dacă vreţi să fiţi fericite!”


Sursa: Străbunica (alias “Laura Vampa” – autoare a articolului “Cum iubesc fetele noastre” publicat la rubrica “Salon” din revista “Familia” – numărul din 20 iulie/1 august 1897

Citește mai mult... »

Sărutul poate trăda naționalitatea ?


Asemeni celebrelor “studii ale cercetătorilor britanici” din zilele noatre care analizează teme dintre cele mai diverse și mai… banale, un “renumit scriitor, filosof și globe-trotter francez”, Maurice Dekobra pe numele lui, a publicat în anul 1933 rezultatele unei cercetări făcute pe tema… sărutului. El “a stârnit senzație declarând că ar putea distinge legat la ochi sau pe întuneric o americană de-o parisiană, după felul cum sărută.” Originalul cercetător francez „experimentând pe larg și cu meticulozitate pe mai bine de 100.000 de femei din mai toate colțurile lumei civilizate”, a ajuns la concluzia că  “se poate determina naționalitatea oricărei femei după sărut, întrucât fiecare rasă are pentru această străveche și agreabilă mângâiere o metodă caracteristică.” Să nu ne pierdem însă în amănunte și să vedem care au fost rezultatele “studiului său amănunțit”:

“Dekobra a arătat unui reporter american amprentele a douăsprezece guri caracteristice, lăsate pe plăci speciale de tot atâtea femei frumoase, și pe un ton de savant, i-a arătat care sunt diferențele de la una la alta:

Auguste Rodin
„Sărutul”

Buzele americanei prezintă tipicul arc al lui Cupidon. Foarte ispititoare, ele formează o elipsă strivită care-ar fi suferit o presiune exercitată de la capete spre mijloc, unde se ridică ștrengărește în șănțuletul sub-nazal (șanțul sub-nazal este mica adâncitură ce se întinde de la baza nasului spre mijlocul buzei superioare). Sărutul acestor femei nu e lin și continuu, ci “săltăreț", caracterizându-se printr’o repetată aplicare a buzelor, care înaintează și se retrag repede.

Sărutul parizienei e însă o delicioasă culme a artei. O poți recunoaște pe cel mai opac întuneric. Marginile buzelor ei sunt delicios rotunjite și adorabilele-i curbe dau gurei ceva nespus de seducător. Sărutările ei variază mult, după împrejurări. Atingerea se face cu un abandon total și efectul e magic.

Sărutul femeei germane e substanțial și sățios. Structura glandulară a buzelor e plină și bogată, așa că produc o impresie catifelată, de mobilitate. Această sărutare are o căldură ce se comunică atunci când buzele ating gura partenerului. Adorabila fraeulein le împrimă atunci o mișcare circulară, ce-ar corespunde cu a unui metronom pus la 80.


Oscar Han
„Sărutul”
Sărutul englezoaicei are o rară calitate. Gura ei ia adesea o formă a trei frunzulițe de mugure urmărind un obiect iar cât despre sărut, deși ai crede că e rece, are o profundă subtilitate în abandonul său. O trăsătură interesantă în această delicioasă performanță este neprevăzutul.

Sărutul spaniolei e în genere renumit ca cel mai arzător și faima sa nu e lipsită de temei. Are de obicei buze extrem de mobile. Sărutul ei e adesea violent și uneori vorace, tinzând să devie mușcătură.

Sărutul italiencei e ceva mai divin. Mușchii gurei formează o sferă fascinantă. Sărutul ei are un farmec rar, fiind rând pe rând, vibrant și impetuos.

Buzele turcești au o savoare prea puțin cunoscută. Sunt rumene, pline și au o frăgezime satinată, ce dă sărutului lor o curioasă fascinație.

Antonio Canova
"Amor și Psyche"
Sărutul vienez are, și pe bună dreptate, o mare faimă. E gingaș, atingând ca un parfum cald și subtil buzele iubitului.

Sărutul maghiar diferă simțitor de cel vienez, cu toată apropierea Budapestei de Viena, și nu e de mirare, întrucât în dreptul nasului, buzele maghiare formează o curbă în jos, ceea ce dă gurei o ușoară dar delicioasă expresie de ironie. Sărutul e spontan, dominant și covârșitor.

Sărutul româncei e foarte asemănător cu al parisianei sau al italiancei.

Buzele scandinave au un farmec fugitiv, e cu totul diferit de al celor analizate până acum. Buza superioară e subțire. Sărutul nu e posesiv, dar e insinuant, însoțit adesea de o desmierdare laterală sau de o mișcare circulară.

Sărutul slav are o savoare rară. Formația gurei pare a-i da o expresie de melancolie, ce se risipește însă când iese din repaus. Sărutul e amețitor, cu langoarea-i măestrită, calculată și poate duce la nebunie sau la repetare.

Dacă ne aventurăm în Brazilia, e natural să întâlnim exoticul și sub forma sărutului. O particularitate a gurei braziliene este o accentuată arcuire pe care lama inferioară o face în jos, spre bărbie. Sărutul său e progresiv, dându-se cu o presiune crescândă pe fața partenerului."


Sursa: articolul “Sărutul poate trăda naționalitatea” – semnat “E.A.” – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” din 21 septembrie 1933

Citește mai mult... »

Despre gelozie – bat-o vina…

Pornind de la o anchetă realizată în rândul cititorilor săi în anul 1911 de revista “Moda Nouă Ilustrată”, vom încerca împreună să vedem în ce măsură modul nostru de a ne raporta la gelozie s-a modificat (sau nu…) în ultimii 100 de ani. Pentru că gelozia este un sentiment care ne însoţeşte şi care este uneori la fel de orb ca şi dragostea, nu-i aşa? Vă invit aşadar sa citiţi răspunsurile date de străbunicii şi de străbunicele noastre - cu pseudonime drăguţe - din anul 1911 la întrebarea:

“ Gelozia este un sentiment sincer sau este doar o patimă nesocotită?”

Articolul nu v-a fi complet însă decât după ce voi adăuga şi răspunsurile voastre, ale celor care trăiesc şi iubesc în cel de-al doilea deceniu al secolului XXI:

Răspunsuri la început de secol XX:


Etiennẻe – Bucureşti

După mine una, gelozia nu e decât o slăbiciune nenorocită şi proastă care atrage după sine cele mai triste urmări. Bunăoară: de ce-ar fi geloasă o femeie când iubitul ei o părăseşte sau se face c’a părăsit-o petrecând c’o altă femeie, când aşa zisa rivală nu e poate decât o altă victimă a seducătorului? Ori, cu ce e de vină pretinsa rivală dacă fiinţa pe care ai iubit-o, poate până la nebunie, te-a minţit schimbându-te cu alta? Cu ce e de vină ea, cea pe care mâine-poimâine o aşteaptă aceiaşi soartă, poate... Tot aşa se întâmplă şi’n cazul în care e vorba de un bărbat. Vedeţi dar, că gelozia nu e decât un vierme bolnăvicios care nu poate încolţi decât în sufletele putregăite. O inimă nobilă va prefera mai curând să-şi sacrifice propria-i fericire pentru aceea a fiinţei iubite decât să se înjosească până acolo unde te poate împinge slăbiciunea geloziei. E suficient, cred, să-l ştii – ori viceversa. Iată părerea mea. “ ( “Moda nouă ilustrată” – 15 octombrie 1911).

Em. Laur

Gelozia este un vierme care roade inima fără să o strice. Gelozia este cea mai rea boală. Evidenţiază o adoraţiune nebună gelozia. Un caracter pasional, cult, precumpănind totul, care idolatrizează acea fiinţă idealizată pe care o au cea mai scumpă comoară, veşnic cu gândul la dânsa, cu numele-i drăgălaş pe buze, trebuie să fie impresionabilă la orice. Dar... nu poate fi nimeni gelos din simplă voinţă. Cauza trebuie să existe.
Unii – caractere prozaice, care iubesc dar nu idolatrizează – nu’şi fac griji de faptul că fiinţa-i zglobie; iar alţii – caractere poetice, idealiste – divinizând femeia, vor suferi, vor fi geloşi de “fea” zglobie. Materialiştii sunt schimbători, idealiştii statornici, încrustând în artă veşnica poveste banală a iubirii nebune, a geloziei, a suferinţelor din pasiune.” ( “Moda nouă ilustrată” – 1 decembrie 1911).


Elenuss cu ochi albaştri – Brăila

La întrebarea “Gelozia evidenţiază sinceritatea sau e o patimă nesocotită?”... vă trimit următorul răspuns:

Dragi cititori şi cititoare
La frumoasa întrebare
Am căutat să răspund
După propria-mi cugetare.
Gelos e numai acela
Ce iubeşte înfocat
Căci dacă nu ar iubi
Nici gelos nu poate fi;
Deci gelozia arată
Sinceritate curată.
Las şi pe alţii să răspundă
După părerea dumnealor.
Acuma Elenuss sboară
Şi se suie sus în nori
Trimiţând mii de sărutări
La drăgălaşii cititori.

( “Moda nouă ilustrată” – 1 noiembrie 1911).


Mărgărita din Zăvoi

Dacă gelozia evidenţiază sinceritatea sau dacă este o patimă nesocotită??? Oare cum vom putea zice că gelozia evidenţiază sinceritatea când ea nu este decât o patimă, cu adevărat nesocotită!... Nu voi admite niciodată că gelozia este pornită dintr-o simţire înaltă şi adâncă! Nu... Ea porneşte dintr-un egoism josnic şi pervers, care pentru că nu-şi poate atinge ţinta, caută să se răzbune în modul cel mai tiran. Voi încheia spunând că gelozia demască caracterele perverse şi firile bolnăvicioase şi e departe de a se compara cu un sentiment curat de sinceritate.” ( “Moda nouă ilustrată” – 1 noiembrie 1911).


R. Heminschi, Trovatore, Craiova

Relativ la întrebarea pusă, răspund că gelozia nu numai că este o patimă nesocotită, dar este şi cea mai mizerabilă calitate, focar al nenorocirilor. A pătruns această calitate până şi în păturile cele mai culte, spărgând căsniciile cele mai durabile, prieteniile cele mai sincere etc.. Să-mi spuie drăguţele cititoare, care după urma geloziei au ajuns fericiţi? Cu toate acestea mă mir atât de mult cum unii şi unele laudă această perfidă calitate numită gelozie, care nu poate fi decât o patimă nesocotită a celor ce o stăpânesc.” ( “Moda nouă ilustrată” – 1 noiembrie 1911).


H. E. – Berceni

„Gelozia, după mine unul, nu evidenţiază sinceritate ci, din contra, e o patimă nesocotită şi iată de ce: Să luăm întâi o fiinţă iubită, căreia îi facem scene de gelozie, arătându-ne că o iubim şi că aceasta o facem din sinceritate; ori ce iubire şi ce sinceritate e aceea, când faci zile amărâte fiinţei ce ai ales să iubeşti? Iată deci că iubirea manifestată prin gelozie nu arată sinceritate ci din contra perversitate, ştiindu-se că lumea actuală este mai puţin sinceră şi mai perversă (…).”( “Moda nouă ilustrată” – 1 noiembrie 1911).


Suprema duioşie

„Gelozia după mine se prezintă sub mai multe forme: gelozia din iubire, aceea din ambiţie, din perversitate, etc. După mine însă, sub orice formă s’ar prezenta, nu o privesc ca pe ceva bun, ceva util. O iubire sinceră, curată, s’ar putea proba prin bunătatea sufletului şi o purtare corectă faţă de fiinţa iubită, nicidecum prin manifestaţii de gelozie care în orice împrejurare nu pot fi decât dăunătoare(...).” ( “Moda nouă ilustrată” – 15 noiembrie 1911).

Răspunsuri la început de secol XXI:


Vacaresco Mioara

"După părerea mea, gelozia e lipsă totală de încredere! Bănuiala că eşti înşelat(ă) şi care se strecoară perfid în inima ta, nu face decât să-ţi otrăvească sufletul! Ai curajul să întrebi şi mai mult decât orice, ai curajul să spui adevărul! Fiind gelos (geloasă), nu e o dovadă de iubire ! Cel gelos, are impresia ca iubitul (a) e o proprietate, că e stăpân deplin! Dacă persoana pe care o iubeşti te înşală, nu te iubeşte, iar tu ca persoană ar trebui să te simţi umilit! Dragostea nu se impune! Gelos pe ce şi de ce?"

Lenus Pop


"Din proprie experiență...,,gelos e numai acela ce iubește înfocat'' (Elenuss). Este un sentiment sincer, greu de stăpânit. Iar acela care spune că nu a fost (sau este) gelos, ori nu știe ce este iubirea, ori minte."

Jeni Seres - Arad


"Am citit părerile doamnelor ! Cam dure unele! Gelos nu poți fi decât atunci când ai sentimente reale pt. cineva. Nu cred că respectivele D-ne nu au fost niciodată geloase ! Apoi ce să spun, recunosc că și eu sunt geloasă și posesivă; cel puțin în dragoste nu îmi plac jumătățile de măsură !"

Iuliana Iutko - Petrila

"Pornind de la faptul că iubirea adevărată se bazează pe încredere, atunci gelozia e o patimă bolnăvicioasă care duce de multe ori la destrămare. De ex: bunica mea primea palme doar pt. că cineva se uita la ea (era foarte frumoasă)."


Daniela Mincu

"Gelozia înseamnă comparație. Cine se compară tot timpul cu cei din jur este predispus către gelozie. Gelozia este rezultatul condiționării către comparație. Dacaă încetăm comparațiile GELOZIA dispare."

Victoria Doina

"De multe ori gelozia nu are nimic comun cu înălțătorul sentiment de iubire, ci pur și simplu e doar instinctul ancestral de proprietate și posesiune..."



Silvie Manole


"Gelozia este un sentiment bolnăvicios ce nu are nimic de a face cu iubirea. O relație se bazează pe încredere. Dacă nu-i încredere nimic nu e, iar dragostea cu forța se numește altfel..."



CocaColajSaga Mik

"Sentimentele, vibrațiile inimii, aduc câteodată suferințe, indiferent dacă ne exteriorizăm sau suferim mocnit. Sunt o fire vulcanică și mă gândesc că-i bine să mă manifest, să discut problema care a iscat valul de gelozie. 
Toate sentimentele mocnite iscă monștri de suferință, prefer furtuna, ca apoi să se instaleze calmitatea... Odată ce limitele nu sunt stabilite, dumnealui, partenerul de viață, va avea tendințe să exploreze tot ce-i "nou" și i se oferă... 
Gelozia e mână în mână cu dragostea. Consider că nu e dragoste dacă vei accepta ca partenerul să aibă escapade chiar ocheade și "atenții" banale (o vorbă cu subînțeles, un gest tandru, o grijă, o preocupare).
În relație se implică "doi", al treilea nu intră în schemă, dacă îmi dă "motive" îmi stârnește gelozia, în ideea că nu l-aș mai interesa...
Gelozie este sentimentul înlănțuit cu dragostea, nu există una fără cealaltă.
Gelozia este o patimă nesocotită în momentul când e dusă la fanatism, când e mocnită și nediscutată....
Singurul tratament pentru gelozie e deschiderea sufletului în fața partenerului de viață și colaborarea pe toate planurile, înlănțuire completă și multe acceptări. Iubiţi frumos vă doresc tuturor!" 


Citește mai mult... »

Fetele de la Finanţe

Onor ministrul finanţelor din Guvernul României anului 1905 – un anume Tache, cum altfel – în scopul creşterii încasărilor la buget şi pentru a reuşi să reducă datoria publică a ţării, a aplicat o măsură excepţională pentru acele vremuri: a acceptat ca în cadrul Ministerului de finanţe să fie angajate femei. Nemaipomenit! Nemaivăzut! Funcţionare la ministerul de finanţe!?...

Reforma aceasta radicală a provocat numeroase comentarii maliţioase şi a dat multe emoţii în lumea funcţionarilor de sex masculin care îşi simţeau posturile ameninţate de gingaşele concurente. Revista „Furnica” nu putea să rămână indiferentă şi ca urmare a propus – prin redactorul ei „Peer Gynt” (Octav Doljan) - un set de şapte măsuri care, odată aplicate, urmau să asigure menţinerea imaculată a  moralităţii în cadrul acestui important minister:


România: Moşulică, parcă
ai mai întinerit: niciodată
nu te-am văzut aşa vioi!
Ministrul de finanţe:
Păi dacă’i sacul gol!
     1. Toate domnişoarele vor lucra într’un cabinet particular cu totul separate de al funcţionarilor şi vor fi constrânse a sta încontinuu cu nasul în cupoane (rog pe dl. tipograf să nu culeagă cucoane);

     2. Accesul funcţionarilor masculini e absolut interzis în acest cabinet particular, în afara celor pe care o comisiune special îi va patenta ca improprii pentru delicte erotice;

    3. Toate funcţionarele, fără distincţie, vor fi obligate a purta un fel de ‹‹desuuri›› cuirasate, cu studiul cărora va fi însărcinat şarmantul director al Datoriei Publice Nonel Arion, foarte competent se zice în asemenea lucrări.    
    
    4. Fiecărei funcţionare i se va încredinţa un dosar care va fi individual şi nominal. Este formal interzis funcţionarilor de a răvăşi dosarul unei funcţionare. De buna stare a acestui dosar funcţionarele sunt riguros responsabile şi vor fi severe sanţiuni pentru acele demoazele care la închiderea operaţiunilor vor prezenta dosarul respectiv avariat sau într’o stare care va lăsa de dorit;

- Ma chẻr, te rog dă citire
  proiectului de buget.
- 5000 de lei rochiile mele...
- Votat!
- 1400 lei pălării, idem...

    5.   Nici una dintre funcţionare nu va fi utilizată pe moment pentru tragerea la sorţi. Datoria Publică îşi rezervă şi de aici înainte dreptul de a utiliza numai bărbaţi la această spinoasă lucrare. Dacă ulterior, circumstanţele vor cere imperios participarea funcţionarelor la această gingaşă operaţiune, ele vor fi delegate cu rândul. În cazul în care extragerea va fi de lungă durată, ocupând mai multe şedinţe, vor putea fi delegate două sau chiar trei funcţionare, spre a nu se abuza de fizicul slab al acestora.
  
    6.   Perforatoarele de cupoane folosite în ministerul de finaţe vor suferi adaptări în scopul unei manipulaţiuni mai conforme cu natura gingaşă a celor însărcinate cu această operaţiune;

    7.   Peste funcţionare (peste e luat în sensul ierarhicesc) a fost rânduit simpaticul şi voluminosul bărbat Conu’ Nicu Mareş, care are ca adjunct şi ca Cerber pe vajnicul uşier Niculae; amândoi aceşti bărbaţi sunt misogini de cea ma schopenhaueriană specie et pour cause.

Marele publicist George Ranetti –director al revistei “Furnica” – nu putea să rămână nici el indiferent “chestiunea în cauză“ şi publică în numărul din 10 aprilie 1905, sub pseudonimul Cyrano versurile:



FETELE DE LA FINANŢE


“Domnul Tache Belzebut
Înc’o poznă a făcut:
La serviciul de cupoane
Numind câteva cucoane.
Doamne, când Conu’ Mitiţă
La Finanţe iar s’o duce
Ş’o da ochi cu vreo fetiţă,
Ce’o să facă?...
‹‹Ptiu!››, ş’o cruce
Şi fugind din minister,
Va’nălţa rugi către Cer
Şi Ion Gură de Aur,
Ca să piară Aghiuţă,
Ce-a pus mâna pe tezaur
Sub chip de fată drăguţă!...

Deocamdată cum am zis,
La Cupoane sunt slujbaşe
Vreo cinci doamne drăgălaşe
Şi gătite cu dichis.
La cupoane! Nu de-acele,
De mătase sau dantele
Ce se vând la Papagal
(Magazinul cu scandal);
Ci cupoane lână’n lână,
Ce nu mi-au căzut în mână
De când maica ma făcut!

De când Tache Belzebut
A creeat funcţionare,
Sexul mustăcios şi tare
Ce e’n slujbâ la Finanţe
De servicii habar n’are,
Parc’că ar fi în vacanţe.
Toţi copiştii pe hârtii
Azi scriu numai poezii,
Iară şefii de birouri
Se gândesc cam ce cadouri
Să le facă la colege
Pentru că... se înţelege!
Chiar şi şefii de servicii
Cad în viciul tuturora,
Plănuind chefuri la Flora
Cu Ciolac ş’alte delicii!

Domnul Tache Belzebut
Mare poznă a făcut!...
Damele de la birou
Poate’or fi slujbaşi mai ageri
Dar se vor face dinnou
Trageri false. Şi ce trageri!
Încât chiar dacă Bugetul
(Deplâng soarta lui, vai bietul!)
O să dea vreun excedent,
Dar morala negreşit
O să aibă deficit
Şi’o să cadă’n faliment! “




Citește mai mult... »

Străbunica şi… “bucătăria de vară”

Străbunica...
găteşte
Dacă pentru a scrie articolul precedent care a avut-o pe străbunica în prim-plan consultasem carnețelul ei cu sfaturi gospodărești (citeşte aici articolul “Eco-străbunica – sfaturi practice”), de data asta am aruncat o privire în carneţelul ei cu reţete. Ce am constatat?  Că arta culinară a evoluat şi ea odată cu timpurile: în comparaţie cu apetisantele dar şi cu… „hipercaloricele” reţete culese de prin revistele dedicate femeilor apărute la începutul secolului trecut (pe care le găsiţi aici: Reţetele străbuniciiReţete (care distrug orice diete)Aromele Crăciunului de altădatăReţete vegetariene a la… Furnica,  Reţete şi deserturi uşoare de la … 1907Reţete şi rochii cochete), reţetele recomandate în articolul „Bucătăria de vară” publicat în „Realitatea ilustrata” din 8 august 1939  sunt mult mai „uşoare”. Recomandabile cred şi pentru o dietă a zilelor noastre. Nu o să vă ascund nici surpriza pe care am avut-o găsind printre ingredientele folosite de străbunica fulgii de ovăz sau... praful de copt „Backin” de la Dr. Oetker:

CAROTE ŞI MAZĂRE VERDE

Într’o tigaie se pune pe foc un bulgăre de unt cu mărar, tăiat mărunt. Adăugaţi carotele tăiate pe lung, o bucată de zahăr şi puţină sare şi lăsaţi carotele să se moaie. Mazărea proaspătă, fiartă în apă cu zahăr, e adăugată apoi la carote şi se serveşte în sosul de unt.


CUIBURI DE PARIZER

Prăjiţi în ulei atâtea felii de parizer câţi musafiri aveţi. După ce s-au ridicat asemeni unor coşuleţe, puneţi-le în farfurie şi umpleţile cu orice fel de legume, rămase eventual de la prânz sau proaspăt fierte. Reţeta este potrivită pentru cazul în care primiţi musafiri pe neaşteptate.


MORCOVI  TINERI  “A LA RUSSE”

Se fierb şase morcovi frumoşi, bine spălaţi. Se curăţă apoi şi se toacă cu cuţitul. Se încălzesc 250 grame de unt cu 100 grame de zahăr, până începe zahărul să se rumenească, apoi se pun în ele morcovii şi se lasă să se prăjească 8 – 10 minute. Se adaugă patru linguri mari de făină, puţină sare şi piper şi eventual puţină zeamă de lamâie sau de oţet. Apa în care au fiert morcovii se păstrează pentru subţierea sosului.


„ENTRE”  DE SPARANGHEL

Curăţaţi sparanghelul, cu băgare de seamă, fierbeţi-l în apă sărată, după ce s’a muiat puţin (nu trebuie de fiert decât foarte puţin timp), formaţi din el bucheţele pe care le legaţi cu coajă de lămâie. Pe un platou de sticlă puneţi maioneză, ouă fierte, ridichioare tăiate frumos, puţină verdeaţă şi veţi avea astfel un „entre” frumos şi gustos.

PLATOURI DE LEGUME RECI

Aranjaţi pe o farfurie mare de sticlă sparanghel tânăr, felii de roşii, salată verde proaspătă şi felii de ouă tari, căteva legume fierte (mazăre verde, morcovi, fasole verde) – câte două-trei linguri din fiecare.


TORT DE CARTOFI

Coca: 300 gr, făină, 125 gr. cartofi fierţi, 50 gr. fulgi de ovăz, 150 gr. zahăr, 1 lingură mare de rom, 1 ou, 75 gr. de unt, 1 pacheţel zahăr vanilat, 1 pachet „Backin” dr. Oetker. (notă: deşi greu de crezut, fulgii de ovăz şi praful de copt Dr. Oetker aparţin reţetei originale publicate în anul 1939). Umplutura: 200 gr. mameladă sau 500 gr. pastă de mere.

Mod de preparare: Se amestecă făina cu Backin”–ul, se trece apoi prin sită şi se amestecă cu fulgii de ovăz şi cu cartofii. La mijloc faceţi o gaură. Turnaţi înăuntru zahărul, romul, vanilia şi oul. La sfârşit adăugaţi untul topit şi răcit. După ce aţi frământat bine, întindeţi o jumătate din cantitate şi puneţi-o într’o formă unsă cu grăsime, aplicaţi stratul de marmeladă sau pastă de mere şi acoperiţi cu cealaltă jumătate de cocă. Lăsaţi la cuptor la foc potrivit.

PATEURI CU ŞUNCĂ

Faceţi un aluat obişnuit cu unt. Întindeţi-l pe masă şi tăiaţi din el atâtea pătrate câte pateuri doriţi. Tăiaţi şunca în bucăţele mici cu care umpleţi pătratele de aluat. Prăjiţi-le în grăsime multă şi la foc potrivit.
  

Sursa: articolul „Bucătăria de vară” de la rubrica “Realitatea femeii” publicat în revista “Realitatea ilustrată” din 8 august 1939


Citește mai mult... »