Drame pe Dunăre

Ne-am început zilele trecute, însoțiți de publicistul N. Papatanasiu, vizita în lumea de altădată a Brăilei, oraș în care “viaţa portului s’a risipit, s'a stins” și în care se depăna pe atunci “un film, cu încetinitorul, obositor şi enervant.” În lumea aceasta amorțită, vestea că două vapoare își vor începe din nou peregrinările pe Dunăre părea că va readuce dinnou la viață portul și pe oamenii lui. Cu toate acestea“În fața unei cafenele, la colțul străzii, grupuri de hamali, abătuţi de ședere, de lipsuri. Au fețe pământii. Murmur de vorbă vine dinspre ei. Svon slab. Acasă nu e mâncare, copiii plâng, casa se dărăpănă, fetele se prostituează pentru pâine. Unii din ei au murit. S'au asvârlit în faţa trenului ori s'au spânzurat.

     Citește aici prima parte a reportajului: Oameni din porturi

* * *

- Patera! - E glasul lui Dimitrachi.
- Ce este? - întreabă Barba Costa, trezit din gânduri, privind spre Dimitraki, care avenit pentru întâia oară la cafenea.
Vestea e cu adevărat extraordinară: Ernestinaşi și Ariadni pornesc mâine spre Silistra. Casa lor de cereale a hotărât să aducă o încărcătură de orz. Orzul are prețul în urcare. Vecinii de la mesele dimprejur au ridicat capetele. Știrea face într'o clipă înconjurul cafenelii. Dimitraki a vorbit prea tare.

Bărci în portul Brăilei
În trupul lui Barba Costa sângele svâcnește! Începe iarăși călătoria în susul fluviului, de-a-lungul porturilor, de-a-lungul malurilor înverzite de sălcii! Gândul lui reface călătoriile (atâtea!), revede chipuri de cunoscuți și prieteni.
- Mergem, Spiro! Pleci și tu! - rostește el.
Spiro sfârșește de silabisit o frază, apoi pune degetul drept zăloagă, dă din cap și pornește după Barba Costa.
- E, na pari o diàvolos! - (La naiba!) izbucnește el pe sub mustăți. Nu poate să vadă cum are să aranjeze cu Evridiki, în privința Aretiei. Asta îl îngrijorează, peste poate, pe capetan Spiro.

* * *

Şi călătoria în lungul fluviului începe aşa cum a depănat-o Barba Costa în priviri. Mai întâi, hârtiile la agenție, la vamă, la căpitănie. De asta au avut grijă oamenii d-lui Panopulos. Seara, totul era gata. Remorcherul Alice s'a apropiat de Ernestina și a acostat alături, duduind din motoare. Până a nu se lăsa pe deplin întunericul deasupra portului, a început o manevră puțin complicată. Ariadni trebuia scos dintre Clitemnestra și Ifigenia și lipit de Ernestina, care avea să-i fie tovarăș de drum. Parâmele au fost slăbite. Ariadni a fost legată la pupă, de Alice, care s'a pornit să întindă parâma de sârmă. Apoi, lăsat în cursul apei (șlepurile se leagă cu prora în susul fluviului) șlepul diriguit doar de cârmă, pe care o rotea grijuliu Spiro, s'a a lipit de Ernestina.
În zori, plecarea. Manevra retragerii legăturilor o face Dumitraki. Parâmele care unesc cele două șlepuri cu remorcherul au fost legate de cu seară. Barba Costa stă în cabina înălțată a cârmei, (sto timòni). Remorcherul șuieră prelung, cu glas răgușit și se'ndepărtează încet. Parâmele se întind. O mică sguduitură. Vaporașule oprit o clipă pe loc. Pe coș se'nvolbură lințolii de fum. Helicele frământă apa Dunării, care oglindește zorii albăstrii. Un șuier scurt. Șlepurile înaintează. S.R.D. 326 și celelalte rămân în urmă. Decorul portului, împodobit cu lumini palide, se trage îndărăt, cu siluetele turnurilor de la fabrici, cu vaporașele și șlepurile priponite în ancore.

Cargobot încărcând cereale în portul Brăilei - 1937
Apoi, malurile se apropie, cu priveliștea mereu neschimbată a sălciilor verzi. Uneori, un sat. Mai târziu, în amiezi, Piua-Petri - un port mărunt. Pe înserat, popas în fața Hârșovei, un orășel împlinit între două dealuri albe, de calcar. Între două canarale, cum li se spune. Aici, Barba Costa a rămas în mai multe rânduri, pentru ca să încarce grâne. Are prieteni buni. După ce ancora e coborâtă, Barba Costa pornește cu barca spre port, ca să întâlnească pe Kirio Dimitri. Întâlnirea cu Kirio Dimitri e afectuoasă, ca între cunoscuți de demult. Seara se încheie, cu alți prieteni, la un restaurant, lângă pahare cu vin.
În zori, furtună. Dunărea e cu totul alta. Valurile se năpustesc în toate părțile, ca o învârtejire prin nămoluri. Dintr'un braț de apă, se ivește un remorcher negru cu brazdă roșie. Îl cunoaște Barba Costa. Stăpân e căpitan Ali, un cunoscut de demult. Roata cârmei se smucește în mâinile lui Barba Costa, dar el o ține bine. Remorcherul lui căpitan Ali s'a pierdut, în urmă, dimpreună cu aducerile aminte.

* * *

În clipa aceasta, pe șlepul de-alături, se aud glasuri care biruesc vântoasa și strigăte de ajutor. Barba Costa poate să vadă de-aci, de sus, pe Areti alergând cu părul învâlvorat pe punte, urmărită de Spiro, înfuriat, ca o gorilă. Scena se desfășoară cu o repeziciune de fulger. Nici cât ar pune cârma la babord, Aretia a și ajuns la prora șlepului, încalecă peste balustradă şi se asvârle în apă, între cele două șlepuri. Capetan Costa își întipărește expresia chipului Aretiei, de spaimă și amărăciune, ca pe-un clișeu. Închide ochii o clipă și imaginea nu se șterge. Îndată, se smulge din inerție și deschide ușa cabinei:
- Dimitraki! Dimitraki!
Dar Dimitraki e gata. A văzut și el pe fereastră împrejurarea. Aleargă pe Ariadni, scutură de umeri pe Spiro care pare un hăbăuc, se repede în casă, reapare și privește în urma șlepului. Barba Costa face și el la fel. Dâra de spumă de la pupa șlepului se pierde în valurile nămoloase. Trupul fetei nu reapare. Numai valuri, valuri, în culoarea lutului galben, dobrogean. Dimitraki ar voi parcă să deslege lotca șlepului și să se avânte prin valuri, în căutarea Aretiei. Ezită, însă. Ar fi o nebunie! - gândește Barba Costa. Așa vede și Dimitraki care revine pe Ernestina și urcă la cârmă:
- Ideş? (Ai văzut?) - întreabă fiul.
- Ne! (Da!) - spune Barba Costa și lasă în mâna lui Dimitraki roata de fier. Coboară și pătrunde în casa lui Spiro. Spiro a rămas, de piatră, pe un hambar. De pe vapor n'a observat nimic. Vântul șuieră și izbucnește mai tare. Dac'o să iasă fata la suprafață, au s'o pescuiască lipovenii! În odăița bătrânilor plânge, fără putere,coana Evridiki.

Șlepuri pe Dunăre - 1937
- To caimèno to coritzaki-mu! (Sărmana fetiță!) - repeta mama.
Plecarea din Brăila, neașteptată, deslănțuise drama. Cu voia mamei, Areti avea să rămână la niște prieteni. Dar Spiro se opusese. Areti trebuia să vină cu ei, la Silistra. Coana Evridiki nu înțelegea schimbarea în firea lui Spiro. Când aflase însă de la Spiro întâmplarea cu fata lui capetan Manoli, voința ei se anihilase. Trecuse de partea soțului. Areti, desnădăjduită, (lăsa în urmă un început frumos dedragoste) se revoltase. Dar bătrânii, de acord, o încuiaseră încabina ei. Socotind că în larg nu mai e nicio primejdie, o eliberaseră. Cearta izbucnise din nou. Și pe urmă, sfîrșitul îngrozitor...
— Areti! Areti! Coritzaki-mu! Coritzaki-mu! (Areti! Areti! Fetița mea! Fetița mea!)

* * *

La amiază, furtuna s'a potolit. Soarele s'a ivit, pe ceruri și pe ape. Malurile: înverzite de aceleași sălcii. Cerna-Vodă a rămas departe, cu podul alb. Popas, la Oltina, pe noapte. A doua zi, sfârșitul călătoriei, la Silistra. Decor ca'ntr'un tablou de Dimitrescu. Încep lucrările pentru construirea schelei. Cât mai repede, fiindcă remorcherul trebuie să plece, spre Brăila: numaidecât! În toiul alergăturii, Dimitraki îi aduce lui Barba Costa vestea că Spiro s'a spânzurat, într'un hambar. L-au găsit, adineauri. Bătrânul nu-și poate stăpâni o înjurătură, de necaz. Semn rău!
- Ton Keratà!...... și se'ndreaptă spre Ariadni.”

 ...ca'ntr'un tablou de Ștefan Dimitrescu
Sursa: reportajul “Oameni din porturi” – semnat N. Papatanasiu (prozator, critic literar şi publicist român – publicat în numărul din 13 ianuarie 1937 al revistei “Realitatea Ilustrată”.


2 comentarii :

  1. Mulțumesc pentru această postare :)
    Autorul, vorbitor de limbă greacă, a păstrat multe din exprimările originale. :)
    Cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt cele care dau farmec si parfum reportajui...

      Ștergere