Revolta domnițelor în alb

Mare zarvă a provocat în protipendada bucureșteană a anului 1817 un pitac al lui Vodă Caragea: Că afară de domnițe și de beizadele nici o altă cucoană, oricât de ingliudiusită și din protipendadă ar fi, nu are voie să mai poarte straie și cumașuri de mătăsărie albă. Adică nici aclazuri, nici catifele, nici croazele de vopseaua asta nu mai sunt îngăduite cu nici un chip jupânițelor. Decât numai domnițelor Ruxandra, Ralu și Smaranda, precum și luminăției sale bezadea Constantin.”

Stradă din București în vremea lui Vodă Caragea
O asemenea ofensă nu mai fusese nicicând adusă duducilor și jupâneselor din Țara Românească și nu putea să nu zgândăre orgoliul cucoanelor din înalta societate: Multe neînțelegeri familiale au urmat în casele boierilor noștri din pricina acestui nesocotit pitac al lui Vodă Caragea. Jupânițele își acuzau soții de slăbiciune față de Vodă, care destul jecmănea poporul, ca să nu se mai amestece în treburile muierești.” Teama de surghiun era însă mare și ca urmare boierii încercau din răsputeri să își liniștească jumătățile scandalizate și pe îndureratele fiice. Primul eveniment monden avea să agite însă și mai mult spiritele încinse:

Clădirea teatrului  de la Cișmeaua roșie
Peste câteva zile, la teatrul de la Cișmeaua roșie se reprezenta în elinește „Mânia lui Achile”. Juca și domnița Ralu, așa că la reprezentație asista și Vodă, care nu lipsea de la nici una din reprezentațiile date de fata lui iubită. Sute de lumânări de ceară (nu de seu ca de obicei) fuseseră împrăștiate prin sală. Cu toate  acestea, toate duducile și jupânițele aflate în sală sunt triste și amărâte, fiindcă nimeni nu le ia în seamă în rochiile lor cât de elegante, de catifea imonie, de canavăț similiu, de beroză în vărguțe, de mătase liliachie sau pătlăginie, când în loja lui Vodă îți ia ochii albeața alcazului cu care erau înveșmântați și beizadeau Constantin și surorile lui Smaranda și Ruxandra. Iar pe scenă într’un rol de păstoriță troiană, domnița Ralu e numai o spumă de dantelărie albă.


Umilința jupâneselor a fost așadar totală. O adevărată revoltă a avut loc prin casele boierilor Filipești, Slătineni, Dudești, Golești și Samurcași în acea seară. Iar boierii nu au scăpat de gura bietelor duducuțe decât făgăduind în mod solemn că vor cere lui Vodă retragerea pitacului cu pricina. Boierii și-au uitat făgăduiala – jupânițele însă nu:  “Mai multe zile la rând, vorniceasa Tarsița Filipescu, soția lui Iordache Filipescu, a cutreierat casele jupânitelor prietene și, într'o bună zi, într'o sfântă Duminică cu vreme frumoasă de credeai că e primavară, pe podul Mogoșoaiei nu mai puteai trece de înghesuiala caretelor de Viena care plimbau duducile, de la palatul Brâncoveanului până la casele Golescului. Dar iată că, parcă la un semn, în toate britcile și săniile, duducilor au început a li se părea prea cald. Toate au scuturat de pe umeri malotelele de vopsea întunecată, care le-au căzut mototol la picioare, și au rămas toatele numai în sulupuri de alcaz alb, de se vedeau numai rochii de mătăsării albe.



Dinspre cealaltă parte a uliței venea tocmai sania domniței Ralu, înconjurată de arnăuți și ciohodari. Și era domnița înveșmântată numai în vopsea albă! Când s'au întâlnit caleștile, cea a domniței cu cele ale duducilor înveșmântate numai în vopseaua interzisă, s'a schimbat Ralu la față și a poruncit arnăuților să se întoarcă spre curtea nouă. Până seara, caleștile duducilor victorioase, strălucitoare de frumusețe, de salupurile de tot felul dar numai albe, s'au plimbat pe Podul Mogoșoaiei, călcând astfel, prin cea mai pașnică revoluție cunoscută în istorie, porunca lui Vodă.

Afrontul adus domniței Ralu era prea mare însă prea mare pentru ca lucrurile să rămână așa: De cum a ajuns la Curte, spărgând sfatul lui Vodă, domnița Ralu a cerut pedepsirea duducilor care au înfruntat-o, călcând cu nerușinare porunca domnească. Vodă avea el alte griji, dar de amarnica Ralu nu putea scăpa atât de ușor. De aceea, a doua zi, logofătul spătăriei citea la răspântii un nou pitac al lui Vodă, în care poruncea zapciilor agiei “unde or întâlni duduci cu veștminte albe să le despoaie și să aducă hainele rupte la Curte”. De frică, nici o duducă nu a mai ieșit în rochii de vopsea albă, dar nici domnița Ralu nu s'a bucurat prea mult de înfrângerea revoltei. Primind vești rele de la Stambul, într’o bu zi, Vodă Caragea cu domnițele și beizadeaua, au fugit rușinos peste munți. Blestemul duducilor îl ajunsese pesemne!“



Citește și:  Războiul malancoavelor

Sursa:

articolul “Pe vremea lui Caragea – o revoltă a bucureștencelor” – semnat “I.I.” – publicat în revista Ilustrațiunea română” din 6 ianuarie 1937



8 comentarii :

  1. femeile tot femei si atunci!foarte interesant!

    RăspundețiȘtergere
  2. Să te ferească Dumnezeu de furia femeilor. Or fi bărbaţii viteji, dar femeile când se înfurie sunt de speriat. Uite un singur exemplu, un fapt petrecut în Irlanda:
    În timpul sângeroaselor mişcări de independenţă, în Cahersiveen - pe 24 august 1922, cazarma Poliţiei Regale Irlandeze a fost atacată de femeile oraşului – nu de bărbaţii,. Ele au dat buzna în clădire fără să se teamă de poliţiştii înarmaţi, şi de moarte, i-au dat foc, şi fiind construită majoritar din lemn a ars în mare parte. A fost un fapt hotărâtor al victoriei. Iar dacă ar fi să mai dau exemple de femei eroine, semnalate de istorie, nu aş ştii pe care să le aleg din mult prea multele.
    Oare de ce până la sfârşitul sec. XIX bărbaţii au îngrădit locul lor în societate, nu cumva le-a fost frică de concurenţă?

    RăspundețiȘtergere
  3. ISTORIA OMENIRII ESTE VECHE, DE APROXIMATIV 60 MILIOANE DE ANI, DE LA DISPARIŢIA DINOZAURILOR, ERA II-a TERESTRĂ.NOI suntem în ERA III-a. DURATA EREI A III-A N2=18x18=324 MIL ANI, MAI AVEM 264 MILIOANE DE ANI. DACĂ O CIVILIZAŢIE AR ŢINE 10 MIL ANI , A FOST MAXIM 6 ?

    RăspundețiȘtergere
  4. Femei... Femei... Femei... Si revoltele lor pentru dantelariile cele albe. Poate ca razmerita merita o cauza mai buna? :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Îmi.aduce aminte de scrieri uitate, de lecturi pe care le pecetluise uitarea, de vremuri cu parfum de amintire.... Ma intristez, la gândul, că nu mai sunt mulți care ca știe arhaisme.... Astazi, google ebaza. Ma rușinez, tinerețea studioasa, rara avis, e demult, rara.... Atatea lucrări pe care puțini le vor citi! Dar nu e suparare, mulți înseamnă rating.... Așa că maibine puțini dar buni. Articolul este bun. Al elogia mai mult ar fi o ofensa

    RăspundețiȘtergere
  6. Îmi.aduce aminte de scrieri uitate, de lecturi pe care le pecetluise uitarea, de vremuri cu parfum de amintire.... Ma intristez, la gândul, că nu mai sunt mulți care ca știe arhaisme.... Astazi, google ebaza. Ma rușinez, tinerețea studioasa, rara avis, e demult, rara.... Atatea lucrări pe care puțini le vor citi! Dar nu e suparare, mulți înseamnă rating.... Așa că maibine puțini dar buni. Articolul este bun. Al elogia mai mult ar fi o ofensa

    RăspundețiȘtergere
  7. Asta e rostul jocului meu pe blog. Poate ca sunt cititori care redescopera bucuria lecturii !? :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Din nou, am recit articolul. E o bucățică de istorie amuzantă, o revoluție de mătase și catifea! Cine știe câte istorii asemănătoare nu vor mai fi fost. Și, mi se pare ceva inedit faptul că Ralu, își permitea să fie actriță. În alte locuri, aiurea de pe planetă, actoria era tabu pentru elite. Asociată fiind cu vagabondajul trupelor de teatru.
    Mulțumesc. Sunt recunoscătoare că pot citi, și reciti, aceste articole, care mai păstrează și azi o savoare de aduceri aminte ale unei Belle Epoche!

    RăspundețiȘtergere