Dragostea și spionajul: Frumoasa turcoaică

Prima jumătate a secolului al XX-lea a fost o epocă în care femeile și-au cucerit, pas cu pas, poziția în societate pe care o ocupă și astăzi. Dreptul câștigat de femei de a profesa meserii rezervate până atunci exclusiv bărbaților a fost o etapă importantă în “lupta pentru emanciparea femeilor”. Femeile avocat, doctor, funcționar sau chiar parașutist și taximetrist începeau să fie o prezență constantă în societate. Serviciile secrete nu puteau rămâne indiferente la aceste schimbări iar femeile nu au lăsat neocupat nici acest bastion rezervat până atunci aproape exclusiv bărbaților. De ce au avut succes în această lume dură femeile-spion? Reporterul interbelic A. Munteanu al revistei “Realitatea ilustrată” încerca să găsească un răspuns: ”Defectele, slăbiciunile noastre, ni le descoperă o femeie. Nu putem ascunde spiritului ei de observație orgoliile noastre mici și prostiile noastre mari, în timp ce ea își poate acoperi intențiile cu ușurință. Și dacă vrem să pierdem un bărbat, trebuie să ne folosim de o femeie ca unealtă. Iată cauza întrebuințării femeilor în serviciile de spionaj.” (1)

Prin talentul, farmecul și inteligența de care au dat dovadă, femeile-spion au reușit să culeagă informații care au influențat decisiv desfășurarea unor evenimente importante ale istoriei. Mata Hari, Virginia Hall, Belle Boyd, Josephine Baker sau românca Vera Atkins sunt doar câteva dintre femeile-spion devenite celebre. Vă invit să intrăm împreună în lumea femeilor-spion de altă dată și să încercăm să devoalăm câteva dintre destinele unor maestre ale spionajului de la începutul secolului trecut. Astăzi despre:

FRUMOASA TURCOAICĂ

Despina Davidovici (n. 1895 – d. 1918) a fost una dintre celebrele femei-spion care a activat în timpul Primului Război Mondial. S-a născut la Istambul “dintr'o mamă greacă și un tată muntenegrean” (3). De o frumusețe răpitoare, tânăra turcoaică și-a pus farmecul, inteligența și ambiția în slujba serviciilor secrete germane. A fost cunoscută în lumea spionajului sub numele de cod: madame Hesketh, madame Despina sau baroneasa Bellville. Se crede că “grație informațiilor ei, germanii au putut torpila vasul Lusitania" (3).

Despina Davidovici - Storch în anul 1917

Originară din Levantul plin de vrajă, fiica unor părinți avuți, a fost crescută la Stambul. Când avea șasesprezece ani, era frumoasă, inteligentă și plină de temperament, ca o drăcoaică. Vorbea la perfecție un număr surprinzător de limbi europene și dorea să scape de tutela casei părintești, spre a lua partea ei din viață. Ocaziunea nu întârzie. Un francez cu numele german Paul Storch a luat-o în căsătorie, când ea împlinise șaptesprezece ani. Însă căsnicia nu a fost fericită, căci frumoasa drăcoaică îl înșela foarte des. Împotriva temperamentului ei arzător, argumentele rațiunei nu erau valabile. Nenorocitul soț înțelese că el ar fi numai o piedică în viața Despinei, cariera ei fiind deschisă acum. Și la începutul răsboiului mondial, se și divorțase de ea.” (1)

Divorțul a însemnat pentru frumoasa turcoaică un alt început de drum. Un drum pus în slujba culegerii de informații: “Pasăre călătoare, strălucind de frumusețe, excitând curiozitatea pretutindeni, Despina Davido­vici, “frumusețea turcă”, nu se oprește prea mult într’un oraș, nici prea mult într-o țară. Serviciile Majestății Sale Kaiserul au nevoie de documente, de informații, de conștiințe co­rupte. E prietena multor ofițeri sus-puși, a multor diplomați de diverse nuanțe. Cine se miră? Despina Davidovici e încân­tă­toare. Remunerațiile îi sunt mari. Dar și serviciile aduse Germaniei sunt mari. Ici, un document prețios, colo un plan, chiar câte un cuvânt între două cupe și două sărutări. Despina știe să mângâie capul unui bărbat care adoarme din senin – în brațele ei știe multe.” (2)

Articolul “Dragostea și spionajul” publicat de A. Munteanu în revista “Realitatea ilustrată” (numărul din 2 septembrie 1934) ne dezvăluie povestea frumoasei spioane:

“Despina ajunse din Stambul în mai toate metropolele europene: la Paris descinse sub identitatea unei Madame Mézié, la Londra și la Madrid figura ca M-me Hesketh, iar când la Roma o chema din nou Davidovici, la New-York a figurat ca D-na Despina, în sfârșit, orașul Washington o cunoștea ca baroneasa Belleville. Pretutindeni, înfățișa viața și… obiceiurile unei femei divorțate, tinere și bogate. Modă, lux, excentricități - constituiau amalgamul programului ei dar, cu toate că activa în serviciul secret, nici un agent nu reușise s'o descopere până la începutul anului 1918.

Spioană din temperament, a lucrat astfel timp de trei ani, fără să se știe până azi ce pagube a produs activitatea ei puterilor aliate. Însă, la începutul anului 1918, frumoasa turcoaică a fost văzută la Madrid cu un personagiu suspect, pe care agenții Inteligence Service-ului englez îl țineau de mai mult timp sub observație. Cu acest baron, Despina se încuiase într'o cameră a unui hotel de lux. Până acum nimic neobicinuit. Dar unul dintre agenții englezi a plasat un microfon foarte sensibil la gaura cheii ușii care ducea în camera alăturată și, cu ajutorul unui amplificator legat prin niște fire invizibile, a reușit să constate că în camera aceea…  vorbeau trei inși, nu doi. Prin urmare, întrevederea avea un alt character decât era de presupus. Și sunetele puteau fi percepute din ce în ce mai clar în receptorul atașat de amplificator. Agentul care stenografia convorbirea dusă în patru limbi, înțelese imediat că la mijloc este o întrevedere între un șef din brigada de spionaj și doi agenți principali. Lipseau însă dovezile definitive.

Șefii Secret Service-ului din Spania au ordonat o riguroasă supraveghere a celor trei. Însă Despina avea un adorator chiar între oamenii de încredere ai acestui șef și aflase despre descoperirea ei. Când agenții s'au postat în jurul locuinței ei, ea deja fugise cu prietenii: au dispărut ca prin farmec. În mâinile englezilor nu a căzut ca pradă decât un morman de veșminte ușoare și transparente.

Au trecut săptămâni și frumoasa turcoaică nu putea fi găsită nicăieri. Abia cu o lună mai târziu, prezența ei a fost semnalată la New-York, unde sosise ca baroneasa Belleville. Nimic suspect, cu toate că observatorii reușiră să intre chiar în serviciul hotelului respectiv și îi supravegheau toate mișcările. Un singur rezultat pozitiv era constatarea faptului că ea dispune de un safe la o bancă mare. Și când baroneasa se afla într’o mică plimbare cu un yacht de plăcere, funcționarii serviciului secret se prezentau la bancă și cereau, în numele legii, deschiderea safe-ului. S'au găsit cu acest prilej suficiente dovezi de culpabilitate.

În zadar așteptau însă reîntoarcerea Despinei. Cineva o încunoștiințase să nu se mai întoarcă și ea “spălase putina", împreună cu “prietenii" ei. Între timp, au fost mobilizate toate forțele serviciului secret și astfel, la Washington, Despina fu descoperită din nou. De data aceasta a fost arestată împreună cu complicii. Materialul ridicat din safe-ul ei a fost insuficient pentru un procedeu judiciar. Despina a recunoscut doar că nu este cetățeană americană, altceva nimic.

Împotriva “baronului", nici un indiciu nu se putea găsi. Dar în interesul Statelor Unite, cei doi bănuiți fură ținuti luni de zile în prevenție și supuși diferitelor grade de torturi. Ei nu mărturiseau însă nimic. Dacă americanii ar fi avut material din care să reiasă că Despina ar fi spionat bunăoară împotriva Franței, atunci ar fi trimis-o francezilor spre judecare, deci la moarte. Însă în America umanitară, nici o femeie nu a fost împușcată ca spioană.

Cineva a reușit să strecoare Despinei o doză de otravă și ea preferase somnul de veci, decât chinul de a fi prizonieră, ea care jertfise orice și pe oricine, numai pentru a putea trăi după temperament. Și secretul faptelor ei a fost îngropat odată cu ea, în pământul Statelor Unite. Despina Davidovici a fost spioană din temperament și a iubit viața mai mult ca orice. Bărbații erau doar o anexă de o importanță secundară, fără personalitate. A trăit ani în lux și desfrâu și a plătit socoteala cu un dram de cianură.” (1)

Citiți aici povestea “Domnișoarei doctor”

Surse:

(1) articolul “Dragostea și spionajul” publicat de A. Munteanu în revista “Realitatea ilustrată” (numărul din 2 septembrie 1934)

(2) articolul “Spioni și spionaj” - semnat “B.G.” - publicat în revista “Realitatea ilustrată” (numărul din 6 aprilie 1933)

(3) articolul “Sguduitoarea odisee a lui Insull” - semnat “I.S.” - publicat în revista “Realitatea ilustrată” (numărul din27 mai 1934) 

(4) https://en.wikipedia.org/wiki/Despina_Storch