"Apele de la Văcărești" (povestea primului spectacol de revistă din România)

Actul de naștere al teatrului de revistă din România este legat de numele actorului și dramaturgului Matei Milo – părintele teatrului românesc - autor al textului primei “comedii-vodevil” jucată pe scenele din România: “Apele de la Văcărești”. Muzica spectacolului a fost compusă de la fel de celebrul Alexandru Flechtenmacher (compozitorul muzicii pentru “Hora Unirii”).

 

APELE DE LA VĂCĂREȘTI

 

“Pe la 1873 (notă: premiera a avut loc în 19 noiembrie 1872), în sala Teatrului Bossel, care se afla peste drum de Palatul Telefoanelor, s’a jucat întâia revistă teatrală “Apele de la Văcărești”, scrisă de marele actor care a fost Matei Millo. Lucru nemaipomenit până atunci, revista aceasta s’a jucat de 35 de ori la rând, salvând astfel starea financiară  a marelui actor, stare precară în vremea aceea. De unde titlul curios de “Apele de la Văcărești”? Un inginer, numit Berton, a dat alarma precum că a descoperit el, peste drum de uzinele Lemaitre, niște izvoare cu ape feruginoase făcătoare de minuni. S’au găsit și doctori care să țină hangul inginerului, ba s’au apucat, mă rog, să și numeroteze isvoarele. Bucureștenii care voiau și ei un “Baden bei Wien”, s’au declarat mulțumiți de invenția inginerului și au dat năvală să bea apele feruginoase ale lui Berton. Întâmplarea aceasta a dat mult de lucru cronicei scandaloase a timpului.“ (1)

Matei Millo

Matei Millo – interpret al rolului principal dar și al unora dintre rolurile secundare – a creat personaje amuzante și pline de vervă. Și nu a evitat în cupletele sale să înfiereze moravurile epocii.

Personajul principal al “comediei-vodevil” scrise de Matei Millo este un tânăr romantic și familist, Vrânceanu pe numele său. Tânăra lui soție Sofica, “fire zburdalnică”, își părăsește căminul conjugal pentru o aventură cu un tânărul donjuan Mustăcică. În peregrinările lor pe la noile izvoare de ape minerale bucureștene, Sofica și Mustăcică sunt însoțiți de mătușa Zambila, care se tratează și ea la “isvorul nr. 3” din Văcărești cu celebrele “ape de întinerire”:

“Ah! Ce ape minunate
Apele din Văcărești
Lecuiesc multe păcate

 Și ne-ajunsuri căsnicești!

Hai! Hai! La Văcărești
Sufletul să’ți răcorești 

Și la ochișori drăcești
Inimioara să-ți pârlești!”

G. Dem Teodorescu consemna în cronica spectacolului, publicată de revista “Familia" în numărul din 24 decembrie/5 ianuarie 1872: 

"Apele de la Vacaresci"
cronică publicată de revista "Familia" în numărul din 24 decembrie 1872
(disponibil online în Digiteca Arcanum)

“Prima biciuire autorul-artist o dă acelor coconași de modă care disprețuiesc lucrul și studiul, acelor tineri odioși care, prin lux și fanfaronadă, adesea isbutesc să’nșele lumea și s’o facă să creadă că e ceva de dânșii. Nu le vorbiți de ocupațiuni onorabile, de’nvățătură, de moralitate etc., căci vă răspund cu’ngâmfare:

Noi suntem juni coconași:
Totul știm, tot criticăm.
Chiar de mici, chiar copilași,
Franțuzește îndrugăm.

(...) Cu toate astea, ținta principală e sfîrcuirea imoralității și a ridicolului, cel puțin întru cele ce s’au petrecut la isvorul de ape minerale, care au putut inspira pe autor. Se știe că între mulțimea de vizitatori din timpul stagiunii frumoase, mulți merg la sorgintea din Dobroteasa ca să se plimbe, ca să petreacă, ca să vadă lumea, și o mulțime de tineri și tinere ca să’și adreseze ochiade și surâsuri, ba, după câte s’afirma, s’au întâmplat și scandale, și imoralități. Astfel d-l Millo cântă în piesa sa:

Spun, că unu e un număr, care
Dă fior la însurați,
Număr patru, cursa mare
Sub deși arbori blestemați.
Spun, că unele neveste
P’acolo se rătăcesc.
Sigur că-i numai poveste,
Dar... bărbații se’ngrijesc.”

Iar apropourile la păcatele lumii politice a vremii au rămas memorabile. Într-una dintre scene, jucând rolul unui vânzător de ziare (“Patria”, “Poporul” și “Românul”), Matei Millo scăpa câteva dintre ele pe jos. Ridicându-le, marele actor declama “cu amărăciune și revoltă”: “Priviți, "Patria" sfâșiată, "Poporul" călcat în picioare. Și "Românul" dat prin noroi… Ah domnilor, nu vă jucați cu focul că vă veți frige rău…”.

La fel de caustică era – și este actuală încă – replica “cavalerului Capitalberg”, un întreprinzător german venit să facă afaceri în România: “Toate partidele la dvs. se fac unul pe altul hoț, pungaș, gheșeftar, trădător. O partidă spune că cealaltă vinde țara. Cealaltă strigă că altă partidă trădează patria. Atunci noi străinii credem toate partidele și venim cu bani ca să cumpărăm marfa dvs. și… pe dvs. cu totul!”.

“Miniștrii cu mult dor de tesaurul public și de regularea finanțelor” nu erau nici ei uitați:

“Financiarul, ce trebui seama
De banii țării să dea pe drept,
Tu vezi cum dânsul, cum fără teamă
El speculează, face gheșeft!”

Justiția era - la rândul ei - înfierată în cupletele scrise de Matei Millo:

“Judele care răstălmăcește
Un cap de lege, limpede, drept,
El la justiție nici că gândește,
Ci caută numai, numai gheșeft.”

Favoritismul era consemnat și el ca fiind o tară a societății de ieri:

“De nu ai capacitate,
De ești prost, cât de ușor,
Să nu-ți pese: posturi’nalte
Poți să capeți prin favor.
Dacă știi, fără mustrare,
Pe cei mari să-i lingușești
Și să-i vinzi la’mprejurare,
Chiar avere dobândești.”

Succesul spectacolului a fost atât de mare încât a fost jucat la Teatrul Bossel întreaga stagiune – fapt neobișnuit pentru acele vremuri - și a fost prezentat mai apoi cu succes în fața unor săli care “gemeau de lume” din Pitești, Slatina, Craiova, Buzău, Focșani, Roman și din Botoșani. (2)

CER CUVÂNTUL

După marele succes de public al spectacolului “Apele de la Văcărești”, în stagiunea imediat următoare (1874-1875), revista a debutat și pe scena Teatrului Național din București (“Teatrul cel Mare” – cum era numit pe atunci). Premiera spectacolului “Cer cuvântul“ sau “Ambițul coanei Frosa” - revistă în 7 tablouri -  a avut loc în 21 ianuarie 1875. 

"Teatrul cel Mare"

Textele cupletelor au fost semnate de Petre Grădișteanu, Nicolae Tincu, Mihail Zamfirescu, Ciru Economu și Al. Lara iar muzica a fost compusă de Eduard Wachmann. Din distribuție făceau parte din nou nume mari ale teatrului românesc precum Matei Millo, Frosa Sarandy, Aristizza Romanescu, Grigore Manolescu, Eufrosina Popescu și Irina Poenaru. 

 

Deși spectacolul a scandalizat pe cei care nu considerau genul demn de scena Teatrului Național, revista s-a jucat cu succes întreaga stagiune, iar bucureștenii au fredonat multă vreme cupletele acesteia. Textele cupletelor revistei “Cer cuvântul” sau “Ambițul coanei Frosa” satirizau atât moravurile societății aristocratice a vremii, cât și guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu. 

 

Rolul Coanei Frosa satiriza comportamentul Eufrosinei Catargiu, soția primului ministru de atunci. Într-un dintre scenele de succes ale revistei, actrița Aristizza Romanescu  - care reprezenta Cișmigiul – satiriza obiceiul “lumei bune” de a se plimba cu barca pe lacul din centrul Bucureștilor, în mijlocul scandalului infernal făcut de broaștele care îl populau din belșug:

“Ce petrecere frumoasă

E în Cișmigiu pe lac,

Barca mică și voioasă

Te conduce după plac.

Oac, oac, oac

Tiri-tiri-tam!

Ici și colo câte-un pește

De amor ne tot vorbește,

Iar brotacii toți în cor

Declar broaștelor amor…

Oac, oac, oac

Tiri-tiri-tam!”

Cu referire la primul ministru Lascăr Catargiu s’a cântat acest cuplet:

“Lascăr e Rege

Frosa regină

Și toți lingăii

Au gușa plină.

Ne era nevoie numai decât

Fostul guvern să’l dăm în gât.”

Într-un alt tablou, Grigore Manolescu îl ironiza - imitându-l - pe marele actor de melodramă Mihail Pascaly:

“Era copila mea,

Pila mea!

Erau copii mei,

Piii mei…

Piii mei!”

Scena care stârnea însă cel mai mare haz era aceea a statuii lui Mihai Viteazul, care aștepta deja de mult timp să fie inaugurată. “În mijlocul scenei, învelită în pânză, trona statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul - din fața Universității – opera sculptorului francez Carrier-Belleuse. Statuia fiind gata de multă vreme, lumea aștepta nu nerăbdare ziua inaugurării, fixate de mai multe ori și amânată de teama unor manifestații studențești. În public circulau diverse versiuni, unele puse pe seama proastei execuții a statuii, altele pe seama opoziției guvernului Austro-Ungar, care l-ar fi influențat pe Prințul Carol să amâne solemnitatea dezvelirii statuii. Ezitările guvernanților au indispus opinia publică și întregul tineret studențesc considera această atitudine lipsă de patriotism, ceea ce și era în realitate. În tabloul revistei, Mihai Viteazul scotea din când în când capul de după pânza de sac, ca să mai răsufle, în timp ce comperii făceau aluzii satirice privind mobilul acestei întârzieri.” (2).

Aristizza Romanescu

Cu cel de al doilea spectacol, revista a ajuns deja aproape de maturitate. Au urmat spectacolele  “Ai cuvântul” și “Nu aveți cuvântul”, jucate pe scena de la Bossel,  “Nazat” a lui Iacob Negruzzi și Max Rosetti pe scena Teatrului Dacia. Revista devenise deja un gen consacrat şi marii cupletiști români au început să devină vedetele grădinilor bucureștene.

                Citește și: Despre dame cochete în cuplete

 

Surse:

(1)  articolul „Când s’au dat primele reprezentații de revistă în București” – semnat Ioan Massoff – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 11 iulie 1939 (disponibil în Biblioteca Digitală B.C.U. Cluj)

(2)  Nicolae Dinescu – “Revista de altădată” – editura “Meridiane”, 1973

(3) "Apele de la Vacaresci" - cronică semnată "G. Dem T." - publicată de revista “Familia”  - numărul din 24 decembrie/5 ianuarie 1872 (disponibil online în Digiteca Arcanum)