De ieri și de azi: Arc peste timpuri (1882 - 1936 - 2018)

Recomandări:

Arc peste timpuri (1882 - 1936 - 2018)

Un reporter interbelic, L. Florin pe numele său, cumpăra în anul 1936 de la un bătrân anticar de pe cheiurile Dâmboviței o ”carte veche, ruptă și decolorată de 3 lei”: un manual de geografie a României tiparit în anul 1882. În timp ce răsfoia vechea tipăritură, ziaristul încerca să compare România anului 1882 cu cea în care trăia el: România anului 1936. Nimic ieșit din comun până aici. Ceea ce m-a incitat însă a fost dorința reporterului ca jocul lui să fie continuat de un cititor al „Realității Ilustrate” din anul... 1988. Uite că nu a fost să fie 1988 ci 2018 - an în care am găsit articolul publicat în presa interbelică și în care m-am hotărât să îl completez și să îl duc mai departe. Cu speranța că cineva, cine știe, va găsi peste încă un veac articolul meu, pierdut printr-un vechi calculator prăfuit, și se va hotărî să îl completeze și să îl dea mai departe (împreună cu comentariile voastre, desigur): “Să răsfoim la întâmplare câteva pagini, toate interesante prin perspectiva ce o dă timpul, care poate distanţa câteva decenii aproape la depărtarea vremurilor preistorice ale vârstei de aur. Probabil şi în viitor se va putea scrie o cronică senzaţională despre un număr vechi al ziarului “Dimineaţa" sau al revistei “Realitatea", de la 1936, găsite întâmplător la un anticar din Bucureşti în anul 1988.”


DUNĂREA N'AVEA NICI UN POD

La 1882 o călătorie de la Bucureşti la Constanţa se făcea cu diligenţa, cu transbordare pe bărci de la Feteşti la Cernavodă, deoarece Dunărea n'avea nici un pod. lată ce ne spune autorul Geografiei, rămas necunoscut din cauza coperţii rupte: ‹‹ Fluviul este cu totul lipsit de poduri; pe timpul răsboaielor însă se aruncă adesea între râpa românească şi cea bulgărească poduri militare vremelnice ››.”

La acest capitol se pare că stăm mult mai bine în 2018. Dacă am inventariat bine astăzi sunt 5 poduri care traversează Dunărea: podul de la Ostrovu Mare, podul Calafat – Vidin, podul Giurgiu – Ruse, Podul Anghel Saligny şi cel dintre Giugeni şi Vadul Oii.

 BUCUREŞTII

Vă interesează să ştiţi cum erau Bucureştii la 1882? ‹‹ Bucuresci, cu aproape 250.000 locuitori era capitala regatului, oraşul cel mai frumos al ţărei, prenumăratu chiar printre marile cetăţi europene, se află minunat zidit pe ambele maluri ale Dâmboviţei. Mai-mai fiecare cetăţean poate avea, pe lângă casă, locuri pentru grădini în multe părţi destul de vaste, deosebite, pe care se văd şi multe maidane. Din punct de vedere industrial, oraşul posedă o fonderie de fier, una de tunuri, o tipografie a statului etc. În privinţa salubrităţii oraşul lasă de dorit.››

Bucureștiul în 1906
În anul 1936, după cum vedem, în 50 de ani şi mai bine am făcut progrese frumoase, populaţia a crescut de la 250.000 la aproape 1.000.000 de locuitori, block-housurile din ultimii ani, ridicate pe vechile maidane şi grădini ne apropie de New-York, dar nu mai avem fabrici de tunuri (e drept, de fonţi, pe roţi de lemn), iar salubritatea municipiului lasă de dorit, exact ca în vechiul oraş.

Din 1936 şi până astăzi populaţia Bucureştiului s-a dublat, ajungând în 2018 la aproape 2 milioane de locuitori. Au mai apărut, e drept, câteva mii de “block-house-uri” şi câteva bulevarde au fost retrasate. Au dispărut în schimb în anii comunismului, din păcate, multe dintre bisericile şi monumentele arhitectonice de valoare. Câteva cartiere ale Bucureştiului de altădată au fost rase pentru a face loc noilor construţii. Să menţionăm totuşi pentru viitorime că “în privinţa salubrităţii oraşul lasă de dorit” şi în anul de graţie 2018.

BUGETUL

La 1882 bugetul ţării era de 130 milioane lei. Fericite vremuri. Cu 130 milioane era bogăţie şi prosperitate. România avea însă numai 5 milioane de locuitori şi valoarea banului era de 40 ori mai mare. În anul 1936 numai 22 miliarde de lei e un buget modest.”

Bugetul de stat pentru anul 2018 a fost stabilit pentru venituri în sumă de 141.395 milioane lei; bineînţeles însă că şi valoarea leului este astăzi alta. Trebuie să ţinem cont şi de creşterea populaţiei la aproape 20 de milioane de locuitori.

 AGRICULTURA

Agricultura era ca pe vremea sciţilor şi agatârşilor, mulţi plugari aveau pluguri de lemn şi 24 zile de muncă pe an ajungeau ţăranului pentru a-şi asigura existenţa, e drept, la standardul din 1882. ‹‹Pământul Moldovei e mai bine cultivat decât al Munteniei. E foarte adevărat că 24 zile de muncă pe an ajungeau a-şi asigura existenţa sa precum şi pe aceea a animalelor sale pe timpul iernei.›› Mai aflăm că Bărăganul era la 1882 o stepă necultivată. Azi e grânarul ţării. Clima s'a schimbat, probabil în urma începerii despăduririlor exagerate. ‹‹Pagubele ocazionate anual agriculturei de diferite accidente climatice precum: grindină, secetă, inundaţii, geruri trec peste 3 milioane de lei›› Azi (notă: 1936) pagubele provocate de elementele atmosferice se cifrează la vreo 3 miliarde lei în anii normali, fără a menţiona anul 1932 când 45 la sută din recolta grâului a fost distrusă de rugină şi de 1935 când seceta a fost un dezastru în Basarabia şi Dobrogea.

Bucureștiul în 1936
‹‹La 1882 România avea următoarele animale: 500.000 cai, 2.000.000 boi, 1.000.000 porci, 6.000.000 oi şi 5.500.000 bivoli.›› Să fie oare o greșeală de tipar? Nu e de mirare că 5 milioane de români aveau 6 milioane de oi, preţul unei oi fiind de câţiva lei. Dar 5 milioane de bivoli, reprezintă o bogăţie europeană. Pe stepele Bărăganului păşteau turme de bivoli şi de bivoliţe fără număr. ‹‹Abia avem 220.000 stupi ›› mai spune Geografia de 3 lei. Nu ştiu dacă azi la 20 milioane de locuitori avem măcar 100.000 de stupi, dar ştiu că la Bucureşti e foarte greu de găsit, în 1936, cu oricât de mulţi bani, măcar 100 de grame de miere atât de natural ca la 1882, când agricultorii, viticultorii, lăptarii şi apicultorii nu cunoşteau chimia.

Ca să continuăm comparaţia vă voi spune că în anul 2013 – Institutul Naţional de Statistică consemna că România deţinea următoarele efective de animale: 2.022.000 bovine, 5.180.000 porci şi 10.448.000 oi. Numărul de familii de albine înregistrat în România în anul 2010 a fost de 1.3 milioane. Fără a mă considera un expert în domeniu voi remarca totuşi că ţinând cont de creşterea populaţiei, a suprafeţelor agricole (în anul 1882 România era totuşi… ceva mai mică) şi a progresului tehnologic – evoluţia agriculturii noastre (exceptând apicultura) pare mai degrabă o… involuţie. Să nu uit totuşi să adaug – tot pentru viitorime – că deşi se folosesc astăzi în agricultură pe scară largă utilaje agricole mai mult sau mai puţin moderne, plugurile trase de animale moştenite de pe vremea “sciţilor şi agatârşilor” nu au dispărut cu totul de pe ogoarele ţării. Imortant de menționat: datorită continuării defrişărilor haotice în ultimii 100 de ani şi a distrugerii sistematice a sistemelor de îmbunătăţiri funciare, “pagubele ocazionate anual agriculturii de diferitele accidente climatice” sunt importante şi în 2018.

INDUSTRIA

În anul 1882 industria era în faşă. Se considerau drept industrie fabricile de lumânari de seu, fabrica de chibrituri din satul Buciumi (jud. Iași), apoi fabricile de limonadă, oţet şi pastramă. Nu exista nici măcar industria tăbăcariei. ‹‹Pieile, parte se argăsesc de tăbăcari şi se fac din ele opinci, iar parte se trec în Austria de unde ni se înnpoiază sub formă de piei pentru încălţăminte.›› Tot la capitolul industriei sunt trecute brutăriile, atât de modeste la 1882, simigeriile şi cofetăriiie. Azi (notă: în 1936!) ar trebui să le trecem la capitolul laboratoarelor chimice, secţia materialelor toxice, dăunătoare sănătăţii.”

Ei, iată că există și un capitol la care stăm cu mult mai bine în 2018. Avem azi o puternică industrie extractivă (concesionată austriecilor și nemților), mari fabrici de automobile (vândute francezilor și americanilor), mari oțelării și rafinării (în proprietatea cazacilor sau a rușilor), oțelării de renume (conduse de indieni). Să ne bucurăm că le mai avem și pe astea, nu-i așa, fiindcă celelalte industrii au fost distruse în ultimele două decenii.

EXPORT ŞI IMPORT

“Comerţul exterior, cifrat în 1936 în zeci de miliarde, atingea numai 250 milioane la 1882, dintre care 150 milioane la export, 100 milioane la import. Exportăm, ca şi în 1936, cereale, animale, fructe, vin, lemne, sare şi păcură." Ce se aducea în schimb în 1882? ‹‹lmportul consta din lucruri ce nu se fac la noi precum: orez, cafea, ceai, zahăr, ierburi farmaceutice, ape minerale, susan, seminţe de canar, giamantane, postavuri, aţă, stambă, mobile, oglinzi, sfori, săpunuri, bureţi de mare, lăzi de Braşov, păsări cântătoare (azi aparate de radio), instrumente ştiinţifice, aparate de telegrafie etc.›› Ne oprim aci. În 1936 avem fabrici de avioane, maşini rotative pentru presă, fabrici de locomotive. La 1882 importăm zahăr, geamantane, chibrituri şi umbrele. Progresul e frumos.”

Bucureștiul în 2018
Nimic de adăugat sau de comentat în privinţa importurilor. În România anului 2018 se importă aproape orice…  Progresul e frumos!

Sursa: articolul “România acum 50 de ani” - semnat “L. Florin” - publicat de revista “Realitatea Ilustrată” din 18 martie 1936 – citită din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor



14 comentarii :

  1. Foarte interesantă povestea întinsă pe aproape un secol și jumătate!
    Două completări: în 2015, taxa de trecere a podului Fetești-Cernavodă, principală rută București-Constanța, pe autostradă, se poate plăti electronic! Tot în 2015, importurile României includ legume și fructe tradiționale, deși cele autohtone sunt cu mult mai bune și mai gustoase, dar nu mai ieftine! :(

    RăspundețiȘtergere
  2. Corecta completarea.Am sa adaug ca laboaratoarele de patiserie si brutariile au dus in ultimii ani arta "intoxicarii" pe culmi nebanuite in anii interbelici. Ceea ce e valabil de altfel pentru intreaga industrie alimentara...

    RăspundețiȘtergere
  3. Si dacä sunt stupi, mierea lasä de dorit. Nu e "chimicalizatä" ci, albinutza este "ajutatä" cu sirop de zahär, asa cä nu se mai osteneste sä zboare din floare in floare sä culeagä nectarul ci "infulecä" fericitä siropul. Si uite asa, localnicii mänâncä zahär sub o altä denumire. Doar cä la export (de ex. Germania, Austria) smecheria nu mai tzine, cä de, se zice cä si asa Europa este supraponderalä, si nu mai este necesarä o altä formä de zahär, dar la pretz triplu. Ca sä vezi Mon Chéri, ce lipsä de imaginatzie... cum de nu se aprobä „progresul” epocii actuale?

    RăspundețiȘtergere
  4. Si daca tot veni vorba de albinute, sa nu uitam de antibioticele cu care sunt "tratate" in mod intensiv, Mon Chérie... Chimia bat-o vina !....

    RăspundețiȘtergere
  5. Si albinutzele se pot imbolnävi si räspândi boala, prin care tot stupul moare. Pentru asta trebuie sä fie tratate, deoarece boala se poate räspândi endemic.In stupinele unde diagnosticul de boala IOCA americana si europeana a fost confirmat prin analize de laborator, tratamentele cu antibiotice se aplica in familie, dupa ce fagurii cu puiet afectat de boala au fost topiti si inlocuiti cu faguri din rezerva.
    Tratamentul necesar este fäcut DOAR stupului BOLNAV nu TUTUROR STUPURILOR
    Deci, nu este o metodä frecventä, folositä pentru a märi productzia de miere, ci pur si simplu TRATAMENT.
    Päi, me querido, dacä te referi la CHIMICALELE DE ACUM, ar trebui sä te mai documentezi in apiculturä. Intotdeauna apicultorii au folosit ca tratament in diferite boli AFUMAREA STUPURILOR cu fum rezultat din arderea unor anume compusi.
    Toate-s vechi si nouä toate...

    RăspundețiȘtergere
  6. Cu adevarat... toate-s vechi si noua toate. Doar chimicalele folosite in industria alimentara sunt ceva mai noi decat fumul de alta data. Sunt constient si ca pentru a putea hrani populatia de azi sunt necesare interventii de acest fel - nu numai in apicultura - si ca agricultura ecologica devine doar o vorba in vant sau o strategie de marketing. Dar trebuie sa recunosti totusi ca in foarte multe cazuri "metodele moderne" sunt utilizate in mod excesiv si fara a informa in mod corect cumparatorii. Asta fara a ma declara sub nici o forma un expert in aceasta industrie sau - cu atat mai putin - in apicultura!

    Te mai astept pe blog... Anonimule!

    RăspundețiȘtergere
  7. Päi, gradul alarmant de SUPRAPONDERABILITATE europeanä (parcä se vrea sä se calce pe urmele americanilor, care CA IN TOATE vor sä fie primii in toate domenile), se datoreazä hormonilor cu care sunt hränite animalele si plantele de consum. De... suprapopulatia isi are tributul ei de plätit, pentru a fi tzinutä sub control... pe cât se mai poate. Si... foamea de bani a celor implicati. Accept asta, este purul adevär, sunt enorm de multe de spus, dar nu te referi la albinutze...

    RăspundețiȘtergere
  8. Chiar nu am nimic cu... albinutzele, fiind convins că dacă e consumată cu măsură - regulă valabilă dealtfel pentru toate alimentele - mierea e o alternativă mult mai sănătoasă decât zahărul. Asta ca să nu mai vorbim şi de alţi îndulcitori. Ce vroiam însă să accentuez - ajutat de "colegul" meu din perioada interbelică e că procesul de "chimizare" al alimentelor a început mult mai demult decât am fi tentaţi astăzi să credem...

    RăspundețiȘtergere
  9. Fara industrie, doar cu servicii si comert? Unde vom ajunge dupa 2015?
    Neclar viitor!

    RăspundețiȘtergere
  10. Ai prins in esenta cam ce vreau sa zic cu articolul asta...

    RăspundețiȘtergere
  11. Multumesc ! Aprecierile sunt pentru tine si pentru tot ce postezi pe blog!

    RăspundețiȘtergere
  12. Foarte la obiect și cu subiect! Ar fi de râs, dacă nu ne-am umfla de plâns.. În anul 2017 nu mai avem agricultură, fiindcă pământul arabil a fost concesionat, nu mai avem păcură, fiindcă.., nu mai este cine să o extragă, pădure. Cred că și asta e pe sponci, industrie?.. Brutării, covrigării, fabrici de limonadă care se cheamă Coca-Cola și Fanta.. Și podul de la Cernavodă e pe butuci.. O să plecăm cu diligența trasă de bivoli și o să traversăm cu o lotcă lipovenească. Taci că e bine!

    RăspundețiȘtergere