1931: De la Nistru până la Atlantic – aceeaşi oră

Ne apropiem de trecerea la ora de iarnă 2020. Trecerea la ora de iarnă 2020 se va face în ultimul weekend din octombrie, adică în noaptea de 24 spre 25 octombrie, când ora 4:00 va deveni ora 3:00. Este noaptea în care, se spune, „dormim mai mult”, ziua de 25 octombrie fiind cea mai lungă din an, pentru că, practic, are 25 de ore. Deoarece Comisia Europeană a propus să se renunțe la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide, odată pentru totdeauna, dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă, anul acesta s-ar putea să avem parte de ultima zi de 25 de ore. 

“Până la 15 Mai ceasornicele noastre mergeau normal, diferenţa între timpul Bucureştilor şi al Vienei fiind de o oră, iar între Bucureşti şi Paris de două ore. Franţa şi-a dat timpul cu o oră înainte, iar România cu o oră înapoi. De la Nistru până la Oceanul Atlantic avem deci acelaşi orar.” Acestea sunt primele rânduri ale articolului “Cu o oră înapoi”, semnat “Neptun”,  publicat în numărul din 11 iunie 1931 al revistei „Realitatea Ilustrată”.

Știrea a fost pentru mine o surpriză pentru că eram convins că introducerea "orei de vară” în România s-a făcut de către autorităţile comuniste în anul 1979. Cu toate acestea, am aflat că ideea trecerii la ora exactă de vară îi aparţine celebrului om de ştiinţă Benjamin Franklin şi a fost enunțată în anul 1784 în eseul “Un proiect economic” în care îndemna populaţia să se trezească mai devreme pentru a se folosi de lumina soarelui şi pentru a economisi uleiul utilizat la lămpile de iluminat public.

Introducerea orei de vară s-a aplicat pentru prima dată însă în timpul primului Război Mondial. Germania și Austro-Ungaria, au fost primele țări care au introdus acest sistem, începând cu 30 aprilie 1916, în scopul economisirii rezervelor de cărbune necesare producției de război. Puterile Antantei au adoptat această reglementare un an mai târziu, în 1917. Acest  fapt a făcut ca și România să adopte pentru prima dată ora de vară în 1917. Principala motivație a fost economia la electricitate. În 19 martie 1918 s-a introdus şi în Statele Unite, dar a fost folosită doar până în 1919, când s-a renunţat la această reglementare din cauza opoziţiei fermierilor. Au adoptat ora de vară pe rând Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. În SUA a fost aplicată, pentru o perioada mai îndelungată în timpul celui de al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 şi 30 septembrie 1945, dar s-a creat confuzie pentru că fiecare stat avea propria regulă de introducere a orei de vară, situaţie ce s-a menţinut până în 1966. Ora de vară a fost reintrodusă în România în anul 1931. Schimbarea orei se făcea atunci în prima duminică din aprilie şi se revenea la ora de iarnă în prima duminica din octombrie. Practica trecerii la ora de vară a fost suspendată la sfârşitul anului 1942 – practica fiind reluată câteva decenii mai târziu – în anul 1979.

O iniţiativă pentru trecerea României la ora Europei Centrale - absolut justificată din punctul meu de vedere - a fost promovată anii trecuți prin Parlament. Dar - ca orice iniţiativă legislativă bună - se pare că s-a pierdut pe undeva prin sertarele deputaţilor noştri. Și am rămas astfel în rândul țărilor care utilizează Ora Europei de Est. Motivul iniţial al introducerii orei de vară nu a fost – aşa cum s-ar crede – folosirea mai eficientă a luminii soarelui ci... încurcăturile apărute - din cauza fusurilor orare diferite - pe căile ferate europene. De altfel, trecerea la "ora de vară” din anul 1931 o datorăm conducerii Căilor Ferate Române: “Schimbarea orei n'a fost executată din iniţiativa astronomilor, cum greşit cred unii. O astfel de crimă nu putea fi înfăptuită de oamenii ştiinţei. Ideea adoptării orei centrale aparţine C. F. R. Comitetul naţional astronomic a fost principial contra schimbării timpului, dar având în vedere cererea insistentă a direcţiunei generale C. F. R. savanţii noştri au admis moţiunea d-lui prof. Vâlcovici, prin care n'au mai luat în consideraţie fictivele fusuri orare ale americanului Allen, nici chiar meridianele noastre geografice, timpul fiind la urma urmei relativ, conform teoriilor lui Einstein.” (cf. articolului menţionat mai sus)

Pentru că argumentele folosite de direcţiunea C.F.R. în anul 1931 sunt atât de valabile şi astăzi – poate chiar mai actuale în era modernă decât în perioada interbelică – o să le citez din expunerea “d-lui inginer-sef I. Macovei, directorul mişcării C. F. R.”, unul din autorii introducerii orei Europei Centrale în ţara noastră: “Dacă se priveşte o hartă C.F.R. se poate vedea că avem 15 puncte de legătură internatională ca: Stamora Moraviţa, Clucent, Jimbolia, Curtici, Pecica, Salonta Mare, Episcopia Bihor, Valea lui Mihai, Halmeu, Dragoş Vodă, Bocicoiul Mare, Valea Vişăului, Grigore Ghica Vodă, Schit şi Ştefăneşti  cu Jugoslavia, Ungaria, Cehoslovacia şi Polonia, ţări amice nouă şi conduse de ora centrală, pe când cu vecina Rusie cu a cărei oră mergem, nu avem nici o legătură şi relaţie. Şi de asemenea că Meridianul Estic al Poloniei 28° 15 trece prin Soroca - Reni -Cavarna, lăsând către Vest cea mai mare parte a ţărei noastre, care prin analogie cu Polonia poate avea fără inconvenient aceiaşi oră, adică ora Europei centrale. Diferenţa de orarii provoacă mari neajunsuri în stabilirea de legături de trenuri internaţionale, nu pentru că trebuie a se da minutarele ceasornicelor de frontieră cu o oră înainte sau înapoi, ci deoarece ştiinţa mersurilor de tren impune între altele, plecări şi sosiri de trenuri la ore convenabile în capitalele ţărilor pe cari le leagă. O plecare mai devreme de ora 7 şi o sosire mai târzie de ora 23 sau 23.30 se consideră ca nepotrivită. Orice deplasare a acestor ore, lipseşte publicul de mijloacele de comunicaţie frecvente şi ieftine ale oraşelor, le diminuează timpul de odihnă de noapte, iar trenurile riscă a avea o frecvenţă puţin intensă. Un tren care ar pleca la ora 7 din Viena şi ar sosi după ora 24 în Bucureşti, este neconvenabil. Acelaşi tren cu ora centrală soseşte după ora 23.

În conferinţele internaţionale ale orariilor, acest neajuns a putut fi înregistrat foarte adeseori, multe legături neputând fi stabilite din această cauză iar alteori s'a recurs chiar la sistemul condamnabil al oprirei trenurilor, timp nejustificat, în anumite staţii intermediare, ceea ce ocaziona şi supremaţia unora faţă de altele. Fiecare ţară îşi are graficul său de mers de tren stabilit pe condiţiuni de veracitate, legături, încrucişări, etc. Punerea lor în concordanţă de frontiere în cazul diferenţei de orarii, mai ales când se traversează aceleaşi frontiere de mai multe ori, implică deplasări sau denaturări a graficului cu urmări dezagreabile celorlalte trenuri. Aşa e cazul liniei Grigore Ghica-Vodă - Satu Mare unde aceleaşi trenuri trec de 4 ori frontierele (Grigore Ghica-Vodă, Valea Vişăului, Dragoş Vodă şi Halmeu). În sistemul actual citirea unui mers de tren, fie el de călători, fie direct de marfă internaţional ne dă un timp aparent, cel real obţinându-se prin operaţii de adăogiri sau scăderi de ore sau minute.

Trenul Orient Expres care pleacă la ora 19,50 din Paris şi soseşte a treia zi la ora 18,25 în Bucureşti, parcurge această distanţă în 44 ore 25' iar nu în 46,25', după cum ramura ce pleacă din Amsterdam la 19.02 şi soseşte la 18,25 o parcurge în 45°43' în loc de 47°23' cât se citeşte în livretul de mers de tren. În intreaga literatură a orariilor, nicăieri nu apare România cu mândrul său nume, suntem pur şi simplu aruncaţi la urmă ca stat Balcanic. Dacă pe toate tărâmurile ne străduim pentru occidentalizare, adoptarea orei Europei Centrale va contribui în acest sens.”

Sursa:  articolul “Cu o oră înapoi” - semnat “Neptun” - din „Realitatea Ilustrată” – numărul din 11 iunie 1931 – citit din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor