Tina Eilers – compatrioata noastra, ne vorbeste…

Tina Eilers a fost o actriţă germană de teatru şi film destul de cunoscută in perioada interbelică. Născuta la Brünn (5 iunie 1910) – în fosta Austro-Ungarie (astăzi Brno – Cehia), a debutat ca actriţă de film în anul 1933 în producţia germana “Vocea iubirii”. Au urmat apoi roluri într-o serie destul de importantă de filme dintre care amintesc : „Un copil a căzut din cer“ – 1933, „O noapte la Veneţia“ – 1934, „Boccaccio“ – 1936, „Liliac alb“ -1939 sau „Ce se întâmplă aici ?“ – 1940. După război a renunţat la cariera de actor de film, dar a rămas să lucreze în cinematografie ca „actor de voce“. A murit în 18 noiembrie 1983.

Printre puţinele informaţii găsite despre această actrita germană născuta la Brno nu am găsit nici o referinţă cu privire originea ei română (cu toate că numele ei adevărat a fost Auguste Fotescu). Tocmai de aceea consider interesant un interviu cu titlul “Tina Eilers – compatrioata noastră, ne vorbeşte…” publicat de săptămânalul “Ilustraţiunea română” din 23 octombrie 1935:



Tina Eilers
fotografie  cu  o dedicaţie către
 cititorii "Ilustraţiunii române"
“ Un cuvânt românesc, într'o ţară străină şi într'un cerc unde nu găseşti nici picior de român, te impresionează, mai mult decât şi-ar putea închipui cineva.
Ascultam într’un grup de “stele" şi “stelişoare" istorioarele gingaşe pe care ni le servea, drept aperitiv, graţioasa şi frumoasa Marta Eggerth, când, pe neaşteptate, un glas cristalin îmi atrase atenţia:

- Sunteţi din Bucureşti ?

Doi ochi catifelaţi, vioi şi jucăuşi, care mă căutau printre prietenele fermecătoarei blondine, mă făcu să cunosc pe compatrioata noastră, Tina Eilers.
Auzisem de “Tina". româncuţa noastră care cucerise scenele de comedie din acel Berlin atât de pretenţios; “de străina" Tina care, la un moment dat, a apărut pe ecran în tovărăşia faimosului tenor italian Pattierra. Dar n'o cunoscusem personal.

Din primele cuvinte, Tina pe care o impresionează atât de mult graiul matern, nu şi-a putut ascunde nesfârşita bucurie pe care o simte, ori de câte ori vorbeşte cu cineva din "patrie"…

- Nu am nici o bucurie mai mare şi nu mă simt niciodată mai fericită, decât în ziua în care, este drept odată pe an, păşesc pe pământul ţării mele, în Transilvania mea, unde mă duc să-mi văd părinţii. Aştept întotdeauna ziua plecării cu înfrigurare, şi în lungul răstimp, dela an la an, îmi alin dorul, “grăind" româneste cu româncuţele care se abat pe aci.

Ne-am împrietenit mai curând decât mi-aş fi putut închipui şi strecurându-ne cu voioşia copiilor care se furişează spre locul de joacă am pornit spre locuinţa compatrioatei mele.
Locuinţa Tinei, ca mai toate locuinţele artiştilor, este un mic muzeu de lucruri de artă rânduite cu gust şi cu distincţie.

- Am auzit că ultimele succese pe care le-aţi avut în cinema v-au ispitit şi că veţi abandona teatrul pentru ecran...

Tina râse cu poftă.

Tina Eilers
actriţa germană
 de origine română
- Bine că n'aţi scris aşa ceva. Este desigur o născocire. Scena îmi este atât de dragă, încât chiar dacă cinematograful mi-ar oferi o glorie pe care n'am putut-o visa, n'aş putea-o abandona... Dacă am putut divorţa de soţul meu, ofiţer în armata română, pe o asemenea chestie, râmânând credincioasă scenei, pentru care simt toata atracţia şi căreia îi consacru dragostea mea, cu atât mai greu mi-ar veni să fac acest sacrificiu pentru cinema.

Tina povesti apoi, ou ochii strălucind de mulţumire, de succesul ei de la “Künstlertheater" cu acea “Ciocolatieră", în care a realizat o mare creaţie.

- Dv, adăogă Tina, vă daţi seama că o româncă, în definitiv o “străină", a obţinut asemenea succes în comedie, cu destule greutăţi... Ultimul rol de succes a fost în “Spiel am Bord" cu Nikolaewa. Chiar astăzi dimineaţă, mi s'a cerut de la un alt teatru să joc o comedie anume scrisă pentru “genul" meu. Am refuzat oferta, pentru că trebue să joc într'un film.
- Atunci rezultă că vă împletiţi dragostea şi arta între teatru şi cinema !
- V'am spus destul de clar. Şi ecranul îmi oferă destule recompense morale şi materiale. Dar obiectivul meu este teatrul, pentru că, oricâte progrese ar
face tehnica ecranului, teatrul rămâne teatru, prilej de interpretări pe care numai el ţi le poate oferi...
- În ţară aţi jucat ?
- Nu. Doar în copilărie, pe când nu visam că voi deveni artistă. Am făcut conservatorul la Viena, apoi mi-am completat studiile la Berlin. Am fost mereu
prinsă de angajamente la teatrele de aici. Dar într'o zi ... voi veni şi la Bucureşti. Poate atunci să pot sta ma mult…”.


Sursa: articolul  Tina Eilers – compatrioata noastră, ne vorbeşte…” – semnat “m.” -   publicat de săptămânalul Ilustraţiunea română din 23 octombrie 1935 răsfoit în Biblioteca Digitală a Bucureştilor


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu