Un uriaș pe străzile Bucureștiului

Gogea Mitu dând mâna
cu un călăreț... la Șosea
Despre Gogea Mitu – uriașul care făcea senzație în Europa în anii `30 - s-a scris destul de mult. Unele din cele scrise sunt adevărate, dar au fost mediatizate și multe legende. Gogea Mitu (pe numele adevarat Gogu Stefănescu – Dumitru Goagă conform altor surse) s-a născut la Marșani în județul Dolj în 14 iulie 1914 – fiind primul din cei 11 copii ai familiei. Copilul din Mârșani creștea ca-n povești – și ca urmare în adolescență a fost remarcat de impresarii unui circ praghez cu care a făcut un lung turneu european la începutul anilor `30. Gogea Mitu a avut un angajament cu faimoasa trupă de circ "Globus" din Monaco. A devenit faimos în întreaga Europă – spectatorii trebuind să plătească bani grei pentru a se fotografia cu el. Pe afișele circului „informația cu maxim impact” era înălțimea „artistului”. De cele mai multe ori acestea menționau, bineînțeles exagerând puțin, că Gogea Mitu ar fi avut o înălțime de 2.42 sau 2.44 metri. În realitate, la 22 de ani, acesta avea numai... 2.36 m. și cântarea 146 kg.

Uriașul Gogea Mitu
 și... Piticul de la Moși
În decembrie 1934 "Uriașul din Mârșani" avea așadar 20 de ani și era deja o atracție a Bucureștiului. Reporterul Alex F. Mihail relata în articolul „Uriași și pitici”: Zilele acestea zării trecând pe sub ferestrele redacţiei noastre pe un uriaş care umbla liniştit, cu paşi largi şi măsuraţi. Vreo cincizeci de oameni — care în comparaţie păreau toţi nişte pitici — se ţineau după dânsul. Ca să scape de mulţimea enervantă a curioşilor, gigantul opri un taxi, dar când voi să se urce, băgă de seamă plictisit că nu încape. Renunţă la automobil şi se sui în tramwayul No. 6. Curioşii se urcară după dânsul şi vagonul se tixi pe dată. Uriaşul, stând în picioare, ajungea cu capul de tavan.
E Gogea Mitu, care urmează actualmente cursurile unei scoale de box, având intenţia sâ se măsoare cu Carnero al Italiei! - îmi explică cineva”. Într-adevăr – în acea perioadă Gogea Mitu se pregătea sa intre în ringul de box. După întâlnirea cu un celebru promotor de box – italianul Umberto Lancea – uriașul român se hotărâse să devină un star al boxului. Întâlnirea cu impresarul italian a avut loc in pitorescul Târg al Moșilor. Și tot acolo a fost fotografiat împreună cu o mai veche cunoștință de-a noastră, cu Dobrogeanu – “Piticul de la Moși”.

Uriașul la Școala de box

- Cine boxează cu mine ?
antrenament în anul 1934
„Am urmărit pe Gogea Mitu, până la Sala de box C.F.R. de la Gara de Nord pusă sub conducerea d-lui Umberto Lancea.
- La vară îl pun faţă în faţă cu Carnera! -mi-a spus d-sa cu mândrie, recomandându-mi pe domnul Gogea Mitu (Dumitru Gogea Ștefănescu). Are o mare pasiune pentru box, e sprinten, vioi şi harnic, astfel că va ajunge un campion de temut. Mă uitam în sus la faţa elevului d-lui Lancea. Îmi întinse palma lui sdravănă şi mâna mea se pierdu întrânsa. Un deget al lui era de două ori atât de gros ca al meu.
- Cum îţi place la Bucureşti, domnule Mitu?
- E frumos! Dar nu-mi convin apartamentele astea din casele moderne. Trebuie să se aplece „omul" la toate uşile şi mă lovesc de tavan, când mă scol de pe scaun.
Era într'un costum de box, cu braţele şi picioarele enorme goale. Într'un cuier îi vedeam pantalonii civili, unde s’ar fi putut ascunde foarte bine, doi oameni. Iar la picioarele cuierului nişte pantofi cât nişte corăbii.

Gogea Mitu la Paris
 aprinzându-și o țigară ...
de la flacăra unui felinar
- Pantalonii mei au 1.60 lungime — îmi explică Gogea Mitu, ghicind ce vroiam să întreb — iar ghetele mele au No. 57.
Uriaşul n'are de cât 20 de ani şi e în plină desvoltare. Nu e obez având mai mult musculatură decât grăsime. E probabil că va mai creşte, se va mai consolida şi-şi va mai lărgi pieptul. Cu toată mărimea lui, cântăreşte numai 145 kilograme.
- Sunt foarte fericit, că d. Umberto Lancia, al cărui elev sunt de trei luni, găseşte că am aptitudini pentru box. E un ideal al vieţii mele ca să mă pot distinge pe acest tărâm - mi-a spus uriaşul.
- Cu armata cum stai?
- Am fost recrutat şi urmează să fiu încorporat la primăvară. M’au dat la infanterie... M‘au găsit bun, deşi aparatul lor de măsurat era prea mic pentru mine. A fost nevoie să fiu măsurat altfel ca ceilalţi recruţi."

Scurt interviu cu tatăl „Uriașului din Mârșani"

Gogea Mitu în anul 1935
 la Fabrica de ciorapi Doppieri
 unde i se confecționau
 căteva perechi speciale
D. Gh. Gogea Stefănescu, tatăl uriaşului, este primar în comuna Mârşani-Dolj, om foarte bine văzut în localitate. E ciudată coincidenţa, că Mârşanii este, poate, comuna cea mai mare din ţară, având o lungime de 7 kilometri. Deci omul cel mai înalt din România s'a născut în comuna cea mai lungă!
- Mai ales de pe la 12 ani s'a observat că băiatul meu începe să crească în mod neobișnuit. A făcut 5 clase primare în sat şi la absolvire se lua la trântă cu flăcăii de 20— 21 ani pe cari îi biruia — mi-a spus dl. Primar Gogea.
- Mai am două copile, care au o înălţime normală. Mitu n'a fost niciodată bolnav.
De altfel d. Stefănescu-tatăl este şi d-sa un bărbat voinic, bine desvoltat, înalt în comparaţie cu alţi oameni.  Mai are un frate şi mai voinic. Dar tatăl şi unchiul par nişte pitici de lângă Mitu Gogea, care cu mâinile desfăcute poate lua o trăsură în braţe, cuprinzând, în lăţime, o distanţă, de 2 metri 30, ca un vultur uriaş.”

O carieră senzatională

Gogea Mitu însoțit
de celebrul umorist
Ion Pribeagu
Debutul în ring ca boxer profesionist al lui Gogea Mitu avea să aibă loc în anul următor apariției interviului pe care tocmai l-am citit împreună, în 6 iunie 1935, pe stadionul Venus din Bucureşti. Gogea Mitu a învins atunci pe Saverio Grizzo, campionul Italiei, prin knock-aut în prima repriza. A urmat singura înfrângere din carieră: Gogea Mitu a fost învins de campionul mondial Gerge Godfrey. Debutul în lumea boxului profesionist international fusese însă deja făcută. A urmat o serie lungă de turnee internaționale – în urma cărora Gogea Mitu s-a umplut de glorie și... de bani. Din păcate toate poveștile frumoase au un sfârșit. Prematur și tragic în cazul eroului nostru. Internat la începutul verii anului 1936 la spitalul Filantropia din București pentru a se trata de o răceală rebelă pe care o contactase la întoarcerea dintr-un turneu care a avut loc la Istambul, Gogea Mitu a murit în 22 iunie. De tuberculoză spun medicii; în urma unui asasinat plătit de adversarii din ring, spuneau bârfele vremii. Probabil că nu vom afla adevărul niciodată. Dar fiecare poveste trebuie să își păstreze dramul ei de mister...


Surse: articolul „Uriași și pitici” – semnat Alex. F. Mihail – publicat în „Realitatea Ilustrată” numărul din 12 decembrie 1934 și articolul „Cine a fost cu adevărat Gogea Mitu – semnat Cristi Frisk – publicat pe www.historia.ro


9 comentarii :

  1. INTERESANT...DAR NU A JUCAT SI IN FILM/? AM VAZUT UNUL CU EL..NU STIU CUM SE NUMEA..SUNT SIGURA CA ERA ACEST GOGEA MITU....FILMAT CHIAR IN ROMANIA....
    MULTUMIRI PENTRU ARTICOL.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate va ganditi la filmul My Giant cu Ghita Muresan si Billy Crystal :)

      Ștergere
    2. Ghita Murean - un alt gigant celebru... De azi de astadata! :)

      Ștergere
  2. Interesant articol despre... gogeamite omul! :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Expresia „gogeamite”, atribuită persoanelor foarte înalte, nu își are originea în numele lui, ci dimpotrivă, "numele de scenă" primit la circul Globus este în directă legătură cu cuvintele "cogeamite" sau "gogeamite" care provin - conform DEX-online - din sârbo-croată ( kódžamiti ) sau din bulgară ( kodjamiti )

      Ștergere
  3. Gogea-mite-omul! Adevarat ai spus... :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte bun si acest articol, l-am "servit" la cafeluta in dimineata aceasta.
    Cel cu filmul este tot roman si tot urias, se numeste Ghita Muresan, a devenit celebru în liga profesionistă nord-americană NBA de baschet si se pare ca inca mai este in viata, stablit cu familia la Washington.
    Adevarul este insa ca Gogea Mitu a intrat si in constiinta populara cu expresia;
    -Ai ajuns gogeamite vlajganu (cu unele inflexiuni de dojana si/sau motivatie).
    Dar ca orice "traditie" ce la romani trece,de regula, cam repede, multe "lucruri" ce ne-au reprezentat candva in fata altor neamuri, sunt date uitarii.

    RăspundețiȘtergere
  5. Tocmai de aceea incerc sa caut "imagini" din cotidianul de altadata. Te mai astept... pe aici, Adrian!

    RăspundețiȘtergere
  6. Din internet
    „Gogea Mitu este înscris în Cartea Recordurilor la două secţiuni. El este, întâi de toate, cel mai înalt boxer din toate timpurile; niciun alt pugilist nu s-a apropiat de o astfel de statură. Pe de altă parte, cu cei 2, 36 m. ai săi, Gogea Mitu nu rămâne în anale doar ca boxerul a cărui bărbie era (foarte) greu de prins, ci şi ca sportivul cel mai înalt din România; baschetbalistul clujean Gheorghe Mureşan nu s-a ridicat decât la înălţimea de 2,35 m.”
    Omul cel mai înalt din lume a fost ucraineanul Leonid Stadnik, cu înălţimea impresionantă de 2,57 m. datorată tot gigantismului - boală determinată de secreţia excesivă de hormon de creştere (denumit şi hormon somatotrop) datorită disfuncţiei glandei hipofize. El a murit la 44 de ani. Deoarece nu a acceptat să se lase măsurat de experţi, cel mai înalt om din lume înscris ca atare în Cartea Recordurilor a lui Guinness în 2011, este turcul Sultan Kösen (n.1982) înalt de 2,51 m.

    RăspundețiȘtergere