De foarte multe ori, relatările unor întâmplări din copilăria unor viitori regi sunt foarte interesante. Destinele lor viitoare pot fi întrezărite în preocupările, în cuvintele sau în jocurile lor preferate. La fel cum în fotografiile pruncilor
regăseşti trăsături ale adultului de mai târziu, în atitudinile sau poznele din
copilărie regăseşti germenii comportării lor ulterioare.
Doi viitori regi: Principele Ferdinand și Principele Carol (stânga) - viitorul Rege Carol al II-lea în brațele tatălui său - Regele Ferdinand (dreapta) |
Reportajele din presa
interbelică despre copilăria
viitorului Rege Mihai I mi se par o dovadă în acest sens. La fel mi
s-au părut și relatările unor întâmplări din copilăria viitorului Rege
Carol al II-lea. Le-am găsit într-un reportaj semnat de Alex F. Mihail, publicat în numărul din 3 iunie 1934 al revistei “Realitatea Ilustrată”:
"Despre „micul principe Carol”, aproape
fiecare bucureștean, mai bătrân, are amintiri. Cine nu l-a întâlnit
pe trotuar, prin grădinile publice sau chiar în tramway! Uneori lua vreun
vagon la Cotroceni sau la podul Sf. Elefterie, stând de obicei în
picioare, pe platformă - și plătind un bilet, ca orișicare pasager.
Venea astfel până în strada Brezoianu; aici cobora și o lua pe jos
până la palatul din Calea Victoriei, unde locuia regele Carol I-iul."
Un adevărat român
"Bătrânul se
bucura foarte mult, când îl vedea sosind pe neașteptate. Dealtfel nu se
mira prea mult, căci el însuși avea obiceiul să umble pe jos, pe
Calea Victoriei, prin grădina Cișmigiu și - în timpul expoziției
jubiliare - prin Parcul Carol. Într’o zi îi dădu micului principe o
sumă de bani, de altfel nu prea mare, ca să-și cumpere câte ceva. Fiind
curios să știe cum întrebuințase nepotul său banii, ceru să vadă obiectele
cumpărate. Spre surprinderea lui, Suveranul constată că tânărul principe știuse, cu puțini bani, să facă importante cumpărături.
- „Bravo!” - îi
spuse, plin de mândrie, foarte mulțumit de buna chibzuială și de simțul
practic al nepotului său.
Dorind să afle prețul
fiecărui obiect, în parte, rămase totuși nedumerit, deoarece cheltuiala întrecea
cu mult suma de bani, pe care copilul o avusese la dispoziție.
- „Am rămas
dator restul...” - explică acesta cu candoare.
- „Acuma văd că ești
un adevărat român!!” - ar fi spus râzând regele."
Primul galop
"Eram
soldat, de santinelă la un post din curtea palatului de la Cotroceni. De după
un colț de clădire apăru prințul, pe acea vreme un copil de vreo șase ani.
Călărea un cal mic, pe care-l ținea de frâu un lacheu. Făcură astfel înconjurul curții, la pas, de
câteva ori, trecând prin fața mea. Admiram copilul, care avea o ținută
splendidă de călăreț. De altfel, ascultător, era foarte atent la povețele
ce i se dădeau.
- De ce ții calul de
frâu? - spuse principele la un moment dat adresându-se lacheului. Asta
mă cam plictisește. Doar nu-i nici o primejdie... Calul merge la pas... D-ta
poți rămâne mai la o parte să te odihnești.
Convins, lacheul
desfăcu cureaua de care ținea calul. În clipa următoare, principele dădu pinteni
animalului.
- Apoi, nu ne-a fost
așa vorba! Opriți! Alteță!! - exclamă lacheul speriat.
Principele Carol împreună cu Regina Maria și cu Regele Ferdinand |
Dar calul se și
avântase în galop mare... Lacheul cam burtos, începu să alerge gâfâind, chemând
disperat în ajutor alți lachei. Zadarnic! Călărețul sprinten tăiase
curtea în diagonală și acum sbura pe poartă afară, peste câmp. În urmă, un
număr de lachei ieșiră pe poartă alergând într’o cursă disperată. Prințul, după ce făcu
un ocol mare pe câmp, se întoarse râzând în curtea palatului, fără să-l fi putut
ajunge nimeni. Aci își opri brusc telegarul, așteptând cu mâna în șold. Toți
lacheii, asudați și roșii la față îl înconjurară, deconcertați, de abia ținându-și răsuflarea.
- Ei! Ce v’ați
speriat așa? V’am arătat că știu să călăresc, ca să nu mai ție nimeni, zadarnic
calul de frâu!..."
Un principe la înălțime
"A doua zi, mă
aflam în tabăra de la Cotroceni a reg. VI „Mihai Viteazu”. Era anunțată
inspecția „principelui moștenitor” Ferdinand. Acesta sosi într’o caleașcă, împreună
cu „principesa moștenitoare” Maria și micul principe Carol. Întru
întâmpinare ieșiseră la un podeț al taberei, colonelul Boerescu, comandantul regimentului, însoțit de ofițerii superiori. Deodată,
înainte de a se opri caleașca, micul principe sări sprinten jos din trăsură și
alergând spre colonel îi strigă:
- D-ta știi să te
urci într’un pom?... Eu știu...
Principele Carol al II-lea elev la Școala Militară |
Și, fără să mai
aștepte vreun răspuns, înainte ca principele Ferdinand și principesa Maria
să fi avut timpul de a trece podețul sau să-l fi putut opri cineva, mica
Alteță se și afla în vârful unui copac al aleii. Colonelul și ofițerii stăteau
acum smirnă, cu mâna la chipiu, uitându-se când la perechea princiară
moștenitoare când la Alteța din vârful copacului."
"Mi-l mai
aduc aminte pe principele Carol și ca filatelist. Crescuse mai mare și vizita Palatul
poștelor. Se uitase la diferitele mașini din ateliere, ceruse multe explicații și încercase să lucreze cu unele unelte. Dar mai cu seamă l-au interesat
mărcile poștale. Cunoștea mărcile diferitelor țări vechi și noi, colecțiile
celebre, știa să aprecieze mărcile rare și a avut o adevărată bucurie când
directorul poștei de pe atunci i-a făcut cadou un album cu mărci poștale (…)".
buna dim.ce plina de nostalgie e acea perioada,imi place!
RăspundețiȘtergereSa reinvatam sa fim copii... Ce bine ar fi daca am stii sa o facem, nu-i asa?
RăspundețiȘtergere