Printre morfinomanii Bucureştiului interbelic ( I )

O lume plină de contraste, de lumini şi de umbre, de virtute şi de viciu era societatea bucureşteană interbelică. Am încercat să vă prezint în articolele mele de până acum frânturi de poveşti şi de imagini din toate aceste zone. Voi continua cu “instantanee” surprinse, de astă dată, într-o zonă cu adevărat a viciului şi a decadenţei. Însoţind pe reporterul Ion Tik al revistei “Ilustraţiunea Română” vom pătrunde într-o lume în care drogul era rege. Reporterul Ion Tik nu străbatea singur aceasta lume, ci o făcea însoțit de bunul său amic – pe nume Fritz (să fie un nume real ?) – cunoscător al aceste “lumi înzorzonate care moţăie sub lumina becurilor orbitoare”:

COCAINOMANA...

Morfinomanii capitalei
Cocainomană
"Fritz îmi povesti, cu oarecare colorit şi cu o firească volubilitate, crâmpeie din viaţa destrăbălată a nenorociţilor consumatori de stufiante, pe care adeseori îi întâlnim în localurile de noapte: consumatori, “artişti", “artiste de music-hall”, chelneri, picoli, garderobiere – oameni din toate structurile sociale, prinşi în mrejele acestui ucigător viciu. Dacă ai cunoaşte cu adevărat viaţa acestor oameni care trăiesc în mijlocul nostru, al oamenilor cărora le place o glumă, un cântec, un pahar cu vin, te-ai cutremura. Şi cea mai bună propagandă contra stupefiantelor o fac cei care mărturisesc adevărul  înfăţişându-l în toată goliciunea, aşa cum este... Îţi voi arăta chiar aici, la o masă, vreo umbră de femeie, o multimilionară vieneză, care şi-a băut până la ultima picătura mintea, trupul, punga…
Şi, spunând acestea, îmi arătă discret o vecină, care mânca cu sila o friptură.
- O vezi? A fost acum câţiva ani cea mai frumoasă femeie pe care a avut-o Viena. Este soţia unui medic, astăzi decedat, care i-a lăsat o avere imensă. Medicul, pe patul morţii, i-a cerut jurământul că se va lăsa de stupefiante. A jurat. Dar viciul a fost mai puternic decât voinţa. Şi femeia a căzut, din rău în mai rău, cu sănătatea complet sdruncinată şi cu averea încăpută pe mâna tuturor aventurierilor. Este prototipul victimei stupefiantelor - un roman de sbucium şi de nenorocire pe care-l trăieşte în văzul nostru al tuturor. Domnul pe care-l vezi alături, departe de a-i fi “amant", este un prieten din copilărie care încearcă să-i micşoreze puterea viciului şi s'o apere, pe cât se poate, de cei care îi speculează patima.
- Şi ce anume consumă aceasta doamnă?
- Cocaină.
- Şi de unde-i cunoşti aşa de bine viaţa?
- Pentru că a povestit-o prietenelor ei de atâtea ori şi pentru că am văzut-o în cercurile aşa zisului “papagal alb" (…)."

INELUL CU STUPEFIANTE

Inel care ascunde cocaina
Un inel care
ascunde cocaină...
- Mă preocupa în special d-na S.L., o bogătaşă despre care se spunea că e cocainomană dar pe care nimeni n'o văzuse prizând. Am petrecut multe luni în tovărăşia acestei doamne făcându-i diferite servicii şi captându-i favoarea de a mă lăsa în anturajul ei. Urmăream îndeaproape toate mişcările, scotoceam toate sertarele, spionam toţi servitorii; zadarnic. Într'o zi, pe când luam cafeaua în grădiniţa d-nei S.L. observa-i că unul din minunatele inele pe care le purta de regulă pe inelarul stâng are o formă curioasă şi că la încheietura de sus poartă urmele unui praf alb. Examinai cu atenţie inelul. O piatră rotundă, mare, montată pe un fel de con de aur, fin cizelat. Inelul avea ceva misterios pe care nu-l puteam desluşi. Dar într'o zi intra-i în casă pe neanunţate. Doamna era în baie. Pe toaleta din dormitor, doamna îşi lăsase bijuteriile, printre care şi inelul cu piatră neagră. O scurtă examinare a inelului care îmi atrăsese atât de mult curiozitatea îmi confirmă bănuiala că inelul este un mic şi permanent depozit de cocaină. Într'adevăr, piatra era înşurubată într'o minusculă cutioară de aur, în care se găsea cocaina. În acest mod, doamna “priza" oricând şi oriunde fără putinţa ca cineva să bănuiască unde ar putea avea stupefiantul. Şi totuşi inelul era unul din clasicele inele cu stupefiante.
Într'un târziu, când doamna a aflat împrejurarea în care i-am descoperit secretul și m'a îndepărtat, sub o discretă şi elegantă formă. Am revăzut-o apoi, după câtva timp, într'un local de noapte. Într'un acces de sinceritate mi-a povestit adevărul, pe care de altfel îl cunoşteam. M'a interesat doar împrejurarea în care a devenit cocainomană: din spirit de imitaţie, în cercul pe care-l frecventa şi poate dintr'un snobism exagerat. Astăzi spiritul de imitaţie sau snobismul exagerat, o costa viciul fatal, de care nu mai poate scăpa! Cine ştie ce va ajunge această femeie, altădată atât de stimată şi de apreciată...



Sursa: articolul “Printre morfinomanii Capitalei” semnat Ion Tik – publicat în numărul din 17 iunie 1931 al revistei Ilustraţiunea Română – citit în Biblioteca Digitală a Bucureştilor

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu