Farmecul Snagovului de altădată

Parcul şi lacul Snagov sunt unele dintre locurile cele mai frumoase şi mai frecventate din apropierea Bucureştiului. Ansamblul mănăstiresc de la Snagov, ctitorit de Neagoe Basarab, este un loc cu o istorie impresionantă. Legenda spune că aici ar fi fost îngropat sub o lespede Vlad Tepeş, după ce a fost ucis în anul 1476. 

Snagovul a devenit un loc de atracţie pentru bucureşteni abia pe la începutul secolului 20, după ce s-a realizat asanarea lacului. Vechea “baltă” s-a transformat într-o oglindă de apă curată, iar pe malurile ei Primăria Bucureştiului a amenajat un parc superb. Plaja şi Parcul Snagov au fost reamenajate la începutul anilor ’30 – inaugurarea acestora fiind făcuta în anul 1933 în prezenţa Regelui Carol al II-lea, a Voevodului Mihai şi a unor personalităţi de prim rang ale vremii dintre care amintesc doar pe Nicolae Iorga, pe Iuliu Maniu și pe Dem Dobrescu. Tot în anii ’30 Principele Nicolae a construit Palatul Snagov – construcţie extinsă mai apoi de Nicolae Ceauşescu. Extinderile şi amenajările au dat viaţă Snagovului. Dar - ca și în alte locuri - s-a şi pierdut ceva din farmecul de altădată. Tocmai despre Snagovul de dinaintea lucrărilor din anii ’30 ne vorbeşte un articol al revistei “Realitatea Ilustrată”, text publicat în 18 iulie 1929:

Snagov interbelic
Parcul şi lacul Snagov
“La douăzecişiopt de kilometri departe de Capitala noastră se întinde lacul Snagovului cu mânăstirea plină de amintiri istorice, cu păduri impozante-un colţ de rai ascuns după o cotitură a drumului ce duce spre Ploieşti. Puţini dintre locuitorii Capitalei care aleargă peste mări şi ţări în căutarea unui colţ de odihnă, nu bănuiesc că în preajma lor, la câţiva kilometri, natura darnică le-a hărăzit minuni de care nu se folosesc pentru că nu le cunosc şi pe care chiar dacă le-ar cunoaşte nu le-ar preţui poate îndeajuns, pentru că sunt ale noastre şi nu ale altora. Şi totuşi, Snagovul îşi răsfaţă pitorescul unei frumuseţi uluitoare, la câţiva paşi de Capitala Ţării în care mii şi zeci de mii de oameni pătimesc pentru că nu'şi pot permite luxul unei vilegiaturi costisitoare şi care bucuroşi ar petrece o zi de Duminică sau de sărbătoare într'un loc atât de apropiat şi atât de încântător. Dacă cineva şi-ar fi propus să amenajeze acest loc binecuvântat de Dumnezeu şi uitat multă vreme de oameni, desigur Snagovul ar fi devenit ceea ce sunt astăzi staţiunile de recreaţie şi de odihnă din preajma marilor centre europene. De ce ne-am minuna de “Wann Sea" Berlinului sau de împrejurimile altor capitale, măestrite mai mult de mâna omului decât de natură, când avem, în apropierea Bucureştilor noştri, minunatul şi încântătorul Snagov. 

Terasă pe malul lacului
De ce am pribegi pe meleaguri străine în admiraţia a tot ceea ce posedă alţii, când natura ne-a înzestrat cu mai mult decât au alţii? Este adevărat, că în ultima vreme, Snagovul a făcut obiectul unor serioase preocupări de amenajare; că există un grandios proiect care prevede între altele o linie de cale ferată electrică care să pună la îndemâna tuturor un bun şi ieftin mijloc de transport; că însăşi Înaltul Regent A. S. R. Principele Nicolae însoţit de Miniştrii a fost la faţa locului cercetând posibilităţile de realizare ale acestui plan.

Biserica Mănăstirii Snagov - 1929
O duminica petrecută la Snagov în tovărăşia unor prieteni, m'a făcut să străbat cei douăzecişiopt de kilometri în norul de praf atât de caracteristic
drumului care duce spre Ploieşti, în salturile unui vehicul modern, un automobil care, fără să vrea, mi-a sdruncinat într’atât măruntaiele încât am jurat că nu voi mai călători în viaţa mea decât cu trăsura bătrânească. Această împrejurare mi-a reamintit reflecţiile lui Alexandru Odobescu, despre civilizaţia care “născocind noi mijloace de comunicaţie i-a îngrădit libertatea de a străbate întinderea, oprindu-se unde vrea, cotind unde-i place, alergând când îl abate, odihnindu-se când se simte obosit !” Se plânge de poştalion şi de surugiu pe un drum bun - şoseaua noastră de astăzi care pe atunci era “ acea măiestrită şosea, care din grădina de la capul podului Mogoşoaia se întinde aţă pănă la bariera Ploieştilor şi care duce, drept ca glonţul, în trei patru ore, fără piedică, fără turburare, în Capitala judeţului dinspre munte”.

Biserica Mănăstirii Snagov - 1929
Odobescu, vizitând aceste minunate locuri, a scris “Câteva ore la Snagovun text în care își nota impresiile și în care e amintea căteva dintre amintirile istorice pe care le păstrează Mănăstirea cu acelaşi nume. lată cum descrie Odobescu, intrarea în păduricea care se găseşte şi astăzi în dreapta şoselei: “Într'adevăr, totul în preajmă era încântător; înalţi stejari, pătrunşi de luminele soarelui de vară, prezentau în bolţile răsfăţate, toată scara feţelor smarandului, de la frageda verdeaţă a mugurului până la negrul întunecat al tulpinii. O atmosferă de balsame răcoroase învia suflarea şi şoapta frunzelor, uşor clătinate de o lină adiere, se îngâna singură cu susurul greierilor ascunşi în frunziş. Prin acele locuri misterioase scăldate acum de razele amiezei, poştalionul meu înainta pe ţăcăneală; surugiul, spre a îndemna caii, învârtea uneori biciul a lene peste capul lor şi apoi le adresa, din când în când, cu glas domol, strigătul prelungit de: Hai, băieţi! Câţiva porumbei sălbatici, singuri stăpâni deocamdată ai acelor păduri, se răsfăţau pe drum şi când trăsura sosia aproape de dânşii, ei sburau mai departe, tot pe cale, şi îngânau astfel mersul nostru, până ce obosiţi de întrecere s'ascundeau în crăcile vecine".

Lăutari pe malul lacului Snagov - 1936
Între pădurile care străjuiesc locul impozant prin mărimea şi decorul în care odihneşte, se ridică istorica mânăstire a Snagovului, asupra căreia istoricii nu s'au pus de acord dacă a fost zidită în zilele lui Vlad Tepeş (1457) sau ale lui Vladislav Voevod (1443). În schimb se ştie destul de precis că la Snagov Matei Basarab a aşezat pe la 1645 prima tipografie în care mai târziu, pe la 1709, Antim al II-lea -  Mitropolitul Ţării - a tipărit mai multe cărţi bisericeşti în elineşte şi româneşte. Mai târziu Mânăstirea a fost transformată în penitenciar şi loc de surghiun pentru români. Aici din porunca lui Grigore Ghica a fost zugrumat postelnicul Constantin Cantacuzino.”

Sursa: articolul “Snagovul” - publicat în numărul din 18 iulie 1929 al revistei “Realitatea Ilustrată” - răsfoită în Biblioteca Digitală a Bucureştilor

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu