Hai la Automat !

Răsfoind revistele din perioada interbelică am găsit uneori informații despre oameni, locuri sau întâmplări care mi s-au părut interesante. De foarte multe ori am adus aceste informații pe blog, le-am așezat frumos pe pagină și am crezut că subiectul e închis. Nu o dată mi s-a întâmplat însă să găsesc ulterior informații suplimentare – uneori chiar mai interesante decât cele care au generat "primul articol". Așa s-a întâmplat în cazul Piticului din Târgul Moșilor sau al lui Fănică – micul lăutar, două personaje pitoreşti ale Bucureştiului interbelic. Și la fel mi s-a întâmplat în cazul "automatelor interbelice": vă spuneam câte ceva despre ele în articolul “Bucureștiul petrece”. Descriam atunci un bufet automat deschis în capitală, pe bulevardul Elisabeta, în anul 1932. Astăzi, am aflat mult mai multe despre acel adevărat fast food interbelic care nu a fost - așa cum credeam - singurul din București. “Bufetele automate” erau de mai multe tipuri, pentru oameni, gusturi și pentru portmonee diferite. Sunt sigur că o să vă mire cât de inovative erau acele  locuri – cred că multe localuri de gen de astăzi ar fi invidioase – și mai cred că, încetul cu încetul, veți renunța să mai folosiți banala expresie “e de pe vremea bunicii” în sens peiorativ. Eu am renunțat deja!

Bucuresti interbelic
Hai la "Automat" !
Iar acum “Hai la automat”-  însoțind pe reporterul A.M. al revistei Realitatea Ilustrată și pe noua dactilografă a aceleiași publicații, d-ra V.:

“(...) Dar inovaţiile merg întotdeauna mână’n mână. Apariţia la Bucureşti a barului automat, anunţată cu mult înainte prin placarde uriaşe, a stârnit murmure aprinse de curiozitate printre toţi acei cari nu avuseseră prilejul să treacă graniţa.
- Vasăzică, introduci o fisă şi imediat, la câţiva centimetri, îţi apare  sandwich-ul, prăjitura sau băutura dorită. Chelnerul şi odată cu el bacşişul, au dispărut. Practică invenţie.
Azi, am intrat în secţia corespondenţei nu atât spre a dicta trei scrisori importante, ci mai mult pentru a face cunoştinţa noii dactilografe, d-ra V. După un scurt prolog, am înregistrat primul succes al ofensivei mele. Am invitat-o la cinematograf şi a acceptat, trimiţând răspuns acasă că nu poate veni din motive pe care bineînţeles le-a inventat. Am văzut împreună filmul şi apoi i-am propus să luăm o gustare. Dar unde? O inspiraţie devenită azi banală: Hai la Automat!

Automate pentru... băuturi

În faţa noastră apare portarul barului, înrămat într’un nimb de lumină şi cristal. Intrăm şi înaintăm printre mesele mici, în jurul cărora lumea mănâncă, vorbeşte şi flirtează. Domnişoara V îmi face o confesiune neaşteptată :
- Ştii că n’am fost niciodată într’un Automat?
- Dă-mi voie atunci să-ţi explic cum merge aparatul. În schimbul banilor capeţi de la cassă, pe care o vezi, nişte fise. Uite, aci strecori două fise. Aşa! Iar suportul acesta de email alb face o mică rotaţie şi-ţi prezintă prompt o bucată de pâine acoperită cu o bucăţică de şuncă şi cu o felie de castravete. Desigur îţi plac mai mult icrele. Poftim!
- Merci, foarte drăguţ. Vai, dar am impresia că sandwich-ul nu e tocmai proaspăt!
- Sunt convins. Aceasta e motivul pentru care lumea se îngrămădeşte la automatul deschis mai recent. Să ocupăm mai bine o masă şi să mâncăm două menu-uri fixe.

Automat pentru prăjituri
Comand şi peste puţin timp, chelnerul soseşte deodată cu hors d’oeuvre, friptură şi prăjituri, rostogolindu-şi ochii ca o şopârlă. Nedumerită mă’ntreabă:
- Dacă se serveşte la mese, de ce se mai numeşte localul "automat”?
- Aveţi dreptate, duduie. La primul automat intrai şi cumpărai fisă ca să te serveşti singur. În America, fiecare bloc de casă are automatul lui şi nu găseşti alt personal afară de bucătar, casieriţă şi un  băiat care adună tacâmurile întrebuinţate. Noi suntem mai boieri, vrem să stăm la masă, să flirtăm cu lumea dinprejur şi de aceea chelnerii şi garderobierele au fost reintegrate în drepturile lor. Desigur ai să mă întrebi ce deosebire e atunci între un restaurant automat şi unul neautomat? Serviciul la automat e mai rapid, mai prost, preţurile mai puţin piperate, înghesuiala mai mare şi economia de bacşiş, o poveste.
- Te cred. Dar lumea aceasta nu are casă? Desigur aici vin numai holteii!
- E ceva adevărat în ceea spui. Dacă numeşti holtei pe cei care vor să scape de obligaţiunea mesei şi de neplăcerea de a-şi vedea consoarta de două ori pe zi. Mai sunt alţii, cari simt nevoia unui flirt inocent în scurta pauză pe care le-au acordat-o soţiile lor vigilente. Dar poţi vedea şi familii întregi sosind aici. E vraja localului modern, împodobit cu marmoră, sticle mate sau colorate, luminate transparent, mese de cristal cu picioare de nichel lucios care exercită asupra lor o atracţie indescriptibilă. E în acelaşi timp un miraj. De exemplu, domnul de colo a venit cu soţia lui, şi’n mijlocul acestor lumi orbitoare i se pare că trăieşte o aventură. Înţelegi? 
- Cum sunteţi voi, bărbaţii!

Cremă de Olanda...
Ca să-i arăt tovarăşei mele automatele am hotărât să le luăm la rând. Uite aici se mănâncă în picioare. Orice consumaţie e şapte lei: cafea cu lapte, sandwich, cremwurşti sau îngheţată. Doriţi ceva?
- Merci, nu mi-e foame... Aş dori numai să văd aceste localuri noi. Dar aici ce e?
Intrăm. Un miros de bucătărie şi o căldură înăbuşitoare foarte puţin ospitalieră, ne întâmpină. Într'o cameră alăturată câţiva bărbaţi stau la mese hexagonale. O privire şi ne convingem de clientela dubioasă a locului.
- Hai să plecăm de aici, nu-mi place.
- Ai dreptate. Lumea însă se ospătează bine cu fripturi, salate, tort - numai cu şapte lei. Atât costă şi o sticluţă de vin sau un ţap de bere. Ce zici de aceşti musafiri? Îmi fac impresia unor cavaleri ai crenvirştului sau ai cafelei cu lapte. Pentru ei automatul cel mai luxos local: pentru cei şapte lei lâncezesc toată toată seara la masă şi-şi dau aere de gentlemani.

Plecăm. La cateva sute de pași un alt local elegant și discret. Parcă aici n’ar fi automat. Personalul în uniformă, totul lucește de curățenie. Îmi pun programul în aplicare:
- Două curacao, un griotte, puţin maraschino!
Mixerul se execută zâmbind. E un adevărat vrăjitor între sticlele de liqueruri, absint şi whisky. O chelneriţă ne aduce două cristale pline cu lichidul amețitor. Sorbim și ne privim vag, melancolic.
-  E frumos e la automat! Numai tineret. Așa e în fiecare zi?
- Da. Deoarece automatul e şi un loc de întâlnire. Dacă te-ai duce acasă după ce ieşi de la birou n'ai mai avea timp să vii exact la întâlnire. Așa rezolvi şi chestiunea rendez-vousului şi a mesei. E drept că pentru multe femei prezintă și unele avantagii. Privește acolo în fața mixerului, la scaunele cele înalte. Vezi ce practic e un astfel de scaun? Pune în evidenţă linia piciorului ascuns sub masă.
- Ce-mi spui astfel de lucruri. Mai am o oră şi trebuie să fiu acasă. Mai luăm ceva? 
- Să mai luăm? Cred că nu. Sau... poate... dacă...
Şi am plecat, ţinându-ne de braţ. 


Reporterul A.M. al revistei “Realitatea Ilustrată” 
și noua dactilografă a aceleiași publicații, d-ra V la Barul "AUTOMAT"
Cititorule, nu fi indiscret! Pașii noștri se pierd în umbra străzii. Cineva care a citit această schiță scrisă cu tendinţa de a prezenta publicului noile localuri bucureştene mi-a spus:
- Barurile automate? Ei bine, uite, eu oricâte șnițele aș mânca în picioare, am impresia că nu mă satur. Și astfel, printr'o frază simplă, prietenul meu a concretizat atitudinea românului faţă de introducerea automatului.”

Sursa: articolul “Hai la automat !” semnat A.M., apărut în numărul din 11 februarie 1932 al revistei “Realitatea ilustrată”

6 comentarii :

  1. Esti un mic vrajitor-ai scuturat de praful vremii atatea lucruri si ai animat personaje importante si figuri anonime din alta epoca, facandu-ne sa ne invartim printre ele,privindu-le mirati ca si cum masina timpului ne-ar fi dus chiar acolo...Multumim!

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu sunt de cele mai multe ori doar "scribul" care scormoneste prin arhive si le readuce la viata...

    RăspundețiȘtergere
  3. Habar n-aveam ca a existat asa ceva in Bucuresti.Mereu descopar ceva nou si interesant pe blogul tau.

    RăspundețiȘtergere
  4. Inseamna ca trebuie sa revii pe blog Camelia C.Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  5. Deosebit ! Am "rasfoit" pagina cu pagina (web) acest site pe nerasuflate. Multumim ca mai exista cineva care isi gaseste timp sa se documenteze asupra trecutului si sa-l readuca in atentie, noua celor pasionati de "povesti cu parfum de alta data". O admiratoare

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc mult pentru cuvintele frumoase, Dana Mag. Te mai astept... pe aici, cand vei avea timp si chef.

    RăspundețiȘtergere