Lecția de mecanică a Regelui Mihai

Regele Mihai I al României a fost un împătimit al automobilismului. Regele nu și-a ascuns niciodată pasiunea care i-a marcat viața: „Cred că m-am născut cu volanul în mână”. Încă de la vârsta de șase ani a fost cuprins de pasiunea pentru motoare și pentru automobilele de toate felurile. Tocmai de aceea cred că un articol apărut în anul 1931 care relata cu lux de amănunte momente din viața Voevodului Mihai - pe atunci în vârstă de 9 ani - petrecute în garajele regale, merită citit și de noi, cei de azi. Articolul a fost scris de reporterul A. Dumbrăveanu și a fost publicat în săptămânalul “Realitatea Ilustrată” – numărul din 26 martie 1931:

"O altă mașină care-i place: bormașina"

O raită prin fața Hotelului Imperial

 

“(…) Gardistul cu mustățile sure din poartă, a luat poziţie... Mustața din dreapta i s’a zăpăcit nițel. Prin poartă, un automobil cu cifra regală în față, irupe în stradă și pornește năvalnic înspre Imperială... La volan e Marele Voevod Mihai. Surâde şoferului care e alături. De la volan până la capul Măriei Sale să tot fie zece centimetri. Suficient ca ochii să cuprindă priveliștea din fața... În plină viteză, automobilul a ajuns în fața hotelului Imperial, a făcut o curbă elegantă și a intrat în curtea palatului. E ora 11 dimineața și ploaia a început de-a binelea. Pe trotuare, trecătorii s’au oprit totuși și așteaptă... Mașina a ieșit în adevăr, din nou afară: Marele Voevod a întors în curtea palatului și a revenit în stradă... De astă dată, fiindcă strada merge în pantă, a frânat puternic. Piatra e însă umedă și roțile dinapoi patinează. Bolidul negru pare o sanie ce alunecă de sus în jos. Marele Voevod râde din toată inima fiindcă frânarea roților și patinarea celor dinapoi îi procură plăcerea cea mai mare.

 

Regele Mihai - o zi printre șurubelnițe, freze, menghine și burghie

 

Vis-a-vis de garda palatului, lângă garajul în care altădată erau grajdurile, o tăbliță aproape invizibilă: „Atelierul... Intrarea interzisă”. E o prelungire a dependințelor, încăpere joasă, curată - pretutindeni pe aci e de altfel o curățenie exemplară - cu ferestre mari ce dau privitorului perspectiva întregei străzi, până în Calea Victoriei. În față, un ofițer - căpitanul Caton Georgescu, comandantul parcului de automobile - așteaptă. Când Marele Voevod a stopat mașina căpitanul Georgescu i se adresează:

- Măria Ta, s’a făcut unsprezece.

- Da? Atunci să începem.

Voevodul a coborât din automobil, vioi, surâzător, plin de viață. Pășeşte lângă ofițer și parcurg împreună curtea în fundul căreia e atelierul. Căpitanul Caton Georgescu, comandantul parcului, a căpătat într’o bună zi neașteptata vizita a Majestății Sale Regelui (notă: Regele Carol al II-lea). Intrând în cancelarie, Suveranul s’a interesat de lucrările atelierelor și apoi, a adresat o rugăminte:

- Căpitane, te rog să-l înveți pe Marele Voevod mecanica...

- Am înțeles, Majestate.

- Dar te rog să-l înveți de la A până la Z. Și să faci practică cu el. Să nu-l lași până nu învață. Te rog să-i iei scule și să-i faci un program de lucru. Şi fiindcă Marele Voevod era de faţă, Suveranul a completat zâmbind părinteşte:

- Iar dacă n’o să asculte, să-mi spui mie... 

- Am înțeles, Majestate...

La strung

De atunci, căpitanul Caton Georgescu e profesorul de mecanică al Măriei Sale. I-a aranjat în această încăpere, un adevărat atelier. Mai întâi un banc cu toate sculele: începând cu diversele sisteme de chei franțuzești, pile, lese de tăiat ghevinturi, șurubelnițe, freze, menghine, richtfor, burghie și sfârșind cu cele mai complicate compasuri. Apoi o instalație de mașini, toate pornite cu curent electric: un strung, bormașină, polizor. Bancul, cu sculele în ordine e așezat chiar lângă fereastră. Profesorul de mecanică a întocmit și programul de lucru - aprobat de Suveran - care e un permanent memento, pe banc. E parcă în programul acesta un plan de meșteșugar real. În partea întâia Măria Sa se ocupă cu ajustarea unui cub, a unei încheieturi și a unei coade de rândunică. Apoi (la fierărie), descrierea unei forje, scopul și combustibilul întrebuințat, sudura, descrierea aparatelor, întrebuințarea sudurei, particularitățile executărei sudurei, tinichigeria, tăierea cu foarfeca a unui disc de tablă, confecționarea unui cap, lipirea cu cositor și îmbinarea a două țevi. Partea doua a programului e închinată technicei practice: motoarele, lucrări de executat în legătură cu reparația automobilului, etc. etc... Inutil să adaug că ordinea și expresiile tehnice sunt copiate ad-literam din programul de lucru al Măriei Sale.

Elev şi profesor au intrat în atelier. Elevul, s’a dus cuminte la un dulap, și-a desbrăcat haina și a prins să-și imbrace singur combinesonul de lucru, din pânză obicinuită, peste care-și trece halatul albastru de lucru. Lângă banc e o frână. Voevodul Mihai se îndreaptă către ea, o atinge cu amândouă mâinile și dă drumul curentului electric la mașini. Curelele de transmisiune se pun în mișcare, întreaga încăpere se transformă: Voevodul a  venit la banc și se adresează, elev cuminte și sârguincios, profesorului:

- Astăzi ce avem, domnule căpitan?

- Trebuie să faceți cubul la dimensiuni. Pe urmă, aveți de făcut găuri la ciocane. Nu v’ați isprăvit ciocanele.

- Da, da. Astăzi trebuie să le isprăvesc.

Muncind în atelier

Cubul, din fier dur, își are un  corespondent în cositor, pentru a deprinde pe Voevod să facă deosebirea între metale. Elevul fixează cubul în șpingl, după ce l-a măsurat cu compasul. Alege apoi o pilă, nici prea mică, nici prea mare și începe să mângâie cu dinții de fier peretele gălbui al cubului. Ai impresia, privind de aproape tabloul, al unui mic și harnic meșteşugar care-și vede de lucru. Nu de aceeași părere e însă și profesorul, care surprinde pe elev uitându-se pe fereastră. Îi oprește, pe la spate, mâna stângă:

- Vezi, Măria Ta, că se oprește pila când te uiți pe geam...

Voevodul se întoarce, îl privește oarecum stingherit. Profesorul explică:

- Măria Ta să dea mai mult cu dreapta. Vezi, așa...

Elevul se dovedește ascultător. Și fiindcă e încă stângaci - defect al copilăriei - își trece pila în dreapta... și cubul se nivelează.

- Așa... Acuma, domnule căpitan, trebuie să facem ciocanele.

Măria Sa trebuie să-și confecționeze singur ciocanele - după mărime.Trece întâi la polizor: ascuțitul fierului care produce scântei la contactul cu roata de piatră îi produce bucurie nespusă. Ochii urmăresc atent fiecare scânteie și meșteşugarul de neam ar voi să cuprindă în pumnii mici, ca într’un ghem, toată ploaia de scântei.

- Așa, acum să trecem dincoace.

Îndrăgostit de mecanică

E o altă mașină care-i place: bormașina. Profesorul e atent. Voevodul potrivește ciocanul în dreptul sfredelului. Vâră un picior pe pedală și sfredelul alunecă în fier. Afară, se aude un pufăit de mașină. Marele Voevod își aruncă privirea pe fereastră.

- A plecat Buick-ul... Unde se duce?

- Face o cursă cu dl. adjutant.

Un șofer intră în atelier:

- Domnule căpitan, domnul mareșal mă trimite la...

Marele Voevod, după ce a ascultat, întreabă:

- Și o să lipsească mult?

- Vreun sfert de oră.

Ciocanul trece apoi la strung, pe care Marele Voevod îl mânuiește cu aceeași abilitate. De afară, se aude un alt motor de automobil.

- Domnule căpitan, aud plecând și pe "treisprezece".

- Da, se duce la Cotroceni.

- Stă mult acolo?

- Nu, se duce și se întoarce. Dar de ce întreabă Măria Voastră?

- Fiindcă vreau să mă plimb. Îmi dați voie?

La volan...

“Treisprezece” e cea mai mare pasiune a Măriei Sale, care cunoaște cele peste douăzeci de mașini ale garajurilor regale. „Treisprezece” nu-i nici mai mic, nici mai frumos ca celelalte. Voevodul l-a dibuit însă și a găsit că are cel mai bun frânaj. Poate deci patina în voie, fără prea mari sforțări...

- Așa, gata... Acum îi trebuie coadă...

- Măria Ta a uitat să curețe pilele. 

 Voevodul a trecut din nou la banc, a ridicat o perie și curăță pilele...

- Acuma, o să începem lucrul la călimara de colo...

- Dar la tinichigerie când începem?

- Pe rând Măria Ta.

- Avem acum toate sculele.

- Sigur. Dar care îi place mai  mult Măriei Tale?

- Mie îmi place polizorul și bormașina. 

Un alt şofeur a intrat în atelier:

- Domnule căpitan, s’a stricat marșalul „Fiat”-ului.

- Marele Voevod râde cu poftă:

- Cum ai spus?

- Marșalul...

- Se spune marșalier... marșalier...

Și continuă să radă...

Prin fața atelierului a trecut în viteză, apucând spre str. Imperială, o limuzină în albastru. Marele Voevod o urmărește până ce dispare pe Calea Victoriei.

- Măria Ta ce crede că a fost mașina asta? .

- Fiat nu era... Nici Buick... Era un Nash...

- Exact... Dar cum l-ai cunoscut?

- Am văzut în spate, lângă frână...

- Ajunge astăzi. Acuma mergem în garaj.

- Mergem. Vreau să văd ce face „minorul”…

 

Marele Voevod își desbrăcă halatul, apoi combinesonul și trece la chiuvetă. Dă drumul apei, se spală și se șterge pe mâini. Își îmbracă apoi haina. După ce aruncă o ultimă privire în atelier și se convinge că totul e în ordine, frânează manivela curentului electric. Roțile de transmisie se opresc. Și când, elev și profesor părăsesc încăperea, atelierul, cu toate sculele lui, rămâne cuminte.

 

Într-un Morris-Minor, ca o vijelie, spre grădina palatului

 

Garajul e alături. Mașinile de serviciu ale palatului stau deoparte, iar mașinele Suveranului și fiului Său, în cealaltă. În această din urmă parte așezate parcă în ordine, automobilele - pe vârstă - ale Marelui Voevod. E mai întâi cel mic de tot - șapte kilometri pe oră - primit în dar acum doi ani și despre care s’a scris în această revistă. Fusese adus Voevodului de către unchiul său. Și Voevodul se mândria:

- E de la „oncle Niki”...

Prea puțini erau acei cari știau că darul venise de la Paris, unde o inimă bătea pentru copilul regesc. Acum Voevodul privește cu oarecare compătimire mașina:

- Asta o am de când eram mic...

Alături se odihnește un bebe, ceva mai mărișor: un Morris-Minor (de aici porecla de minor) primit în dar în acest an, de ziua Voevodului, de la Suveran. Trio-ul îl întregește un Lincoln îngâmfat - ultima perfecție. Pe care Marele Voevod îl mânuiește ca pe cel cu șapte kilometri pe oră.

   - Poate are ceva carburatorul...

Un șofeur a deschis capacul uneia din mașini. Examinează atent piesele. Marele Voevod s’a apropiat și întreabă:

- S’a întamplat ceva?

- Nu-mi place cum merge motorul.

Marele Voevod rămâne o clipă mirat. Apoi:

- Poate are ceva carburatorul...

- Poate,  să vedem...

Între timp, „treisprezece” s’a înapoiat. Marele Voevod a ieșit afară. Șoferul coborî din automobil. Căpitanul Georgescu a venit și el afară. Elevul a venit lângă profesor.

- Domnule căpitan, azi îmi dați notă bună?

- Foarte bună, Măria Ta.

- Dar acum mă lași să mă plimb?

- Sigur. Măria Ta poate conduce singur. Am încredere...

Șoferul intervine:

- Nu mai are ulei.

- Să-i punem ulei - replică Marele Voevod.

- Și după ce a ajutat să fie turnat bidonul, Marele Voevod se așează la volan:

- Acuma conduc bine, nu-i așa?

- Măria Ta conduce elegant, ca Majestatea Sa Regele și repede ca Alteța Sa Principele Nicolae.

 „Treisprezece” a pornit ca o vijelie spre grădina palatului...”

 

 

Sursa: articolul “Măria Sa Voevodul Mihai la meșteșug” - semnat A. Dumbrăveanu - publicat în săptămânalul “Realitatea Ilustrată” – numărul din 26 martie 1931