Actorul Petre Liciu – Drumeţul care a urcat muntele

Teatrul National din Bucuresti Am părăsit pentru un timp lumea artiştilor aproape uitaţi. Am încercat în articolele anterioare să devoalez pentru voi câteva dintre destinele marilor actori de odinioară (Maria CiucurescuSorana ŢopaAgepsina Macri-EftimiuLeny Caler sau Nora Piacentini ), de dansatori (Lizica Codreanu) sau ale unor voci celebre din vremurile trecute (Florica FlorescuGheorghe Ionescu-Gion sau Titi Botez). Mă întorc în lumea teatrului de la începutul secolului XX ca să vă povestesc despre un mare actor – poate cel mai mare actor de comedie al secolului trecut și al Teatrului Naţional din Bucureşti: Petre Liciu.

Teatrul National din Bucuresti

Deşi s-a născut în familia unui magistrat (la 19 martie 1871 în Focşani), Petre Liciu s-a îndrăgostit de mic de lumea teatrului. La zece ani juca pentru prietenii familiei pe ‹‹Herşcul Boccegiul››sau pe ‹‹Herr von Kalikenberg››. La treisprezece ani improviza pe o scenă construită în curtea părintească de la Iaşi, împreună cu o “trupă” de colegi-actori înfiinţată de el. Mulţi dintre tovărăşii de scenă de atunci ai lui Petre Liciu au ajuns la maturitate actori pe marile scene de teatru din Bucureşti sau din Iaşi (Petre Sturza, Vlad Kuzinnski, Penel, State Dragomir).

Totul părea o joacă, o pasiune de adolescent. În tot acest timp Petre Liciu a urmat drumul impus de părinti către o viitoare carieră în magistratură. Să nu uităm că sfârşitul secolului al XIX-lea era încă o vreme în care meseria de actor nu era considerata una “onorabilă”. Dar pasiunea lui Petre Liciu pentru scenă nu era doar una a vârstei: în timpul în care studia dreptul la Universitatea din Iaşi, Petre Liciu s-a înscris în paralel, fără ştirea părinţilor, la cursurile de teatru susţinute de profesorul Galino la Conservatorul din Iaşi. Când tatăl său a aflat, l-a angajat în funcţia de copist la Tribunalul din Iaşi – tocmai pentru a nu mai avea timp pentru cursurile de teatru. 



A fost nevoit să renunţe la cursurile de teatru de la Conservatorul din Iaşi. Cu toate acestea marea dragoste pentru teatru a rămas în sufletul viitorului actor. În anul1890 Petre Liciu a demisionat de la Tribunal şi a renuntat la “tihna traiului de acasa”. A pleacat la Bucureşti şi s-a înscris la cursurile de teatru ale Conservatorului bucureștean – unde i-a avut profesori pe St. Velescu si pe marele Grigore Manolescu – idolul său. Începând cu anul 1892 – pe când abia terminase anul 2 – Petre Liciu a fost angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti. Aici a jucat în roluri mici mai întâi, apoi un rol principal (“Tonton” din piesa ‹‹Microbii Bucureştilor››). A jucat apoi în roluri principale: “Zorileanu” în ‹‹Vânătorii de zestre››, “Thibaut” în ‹‹Cupa fermecată›› sau “Camille Desmoulins” în ‹‹Rabagas››. 

În acest din urmă rol a fost remarcat de marele om politic al vremii Tache Ionescu – ministru al instrucţiunii publice în acel timp – care la sfârşitul unei reprezentaţii a urcat pe scenă, l-a felicitat şi i-a acordat o bursă pentru continuarea studiilor de teatru la Paris – pentru 3 ani. Ca urmare în anul 1894 tânărul actor a plecat pentru studii în capitala Franţei – dar a revenit peste doar doi ani în țară: “n-a mai putut rezista dorului de ţară şi râvnei de a juca mai curând teatru în limba românească”. 

Pe scenele româneşti, s-a impus prin puterea talentului său, devenind unul dintre cei mai importanţi actori ai vremii, fiind poate cel mai apreciat actor de comedie. “Jocul său era simplu şi inteligent. Nu se dădea întreg de la primele momente când intra pe scenă. Cu cât însă înainta în miezul piesei, te fermeca, te răpea, te duceai cu el. Sub acest val de simplicitatea a jocului său se ascundea un studiu minuţios până în cele mai subtile amănunte. Calitatea de căpetenie a talentului lui Petre Liciu era o putere de caracterizare uimitoare” - spunea despre marele actor dramaturgul Zaharia Bârsan. Şi tot el adăuga: “Petre Liciu a fost dumeţul care a urcat muntele şi l’a urcat cu trudă pâna sus în seninul albastru”.

Teatrul National din Bucuresti Dintre rolurile jucate de Petre Liciu amintesc doar câteva: “Moise” din ‹‹Lipitorile satului››, “Caţavencu” din ‹‹O scrisoare pierdută››, “Phileas Fogg” din ‹‹Ocolul pământului în 80 de zile››, “Adolf Dubois” din ‹‹Bărbaţii Leontinei›› sau “Rică Venturiano” din ‹‹O noapte furtunoasă››. O carieră fulminantă dar încheiată mult prea devreme: Petre Liciu a încetat din viață la doar 41 de ani ( în 1 aprilie 1912) în urma unei operații la rinichi și a fost înmormîntat la Cimitirul Bellu din Bucureşti. Marele dramaturg Zaharia Bârsan scria: “A fost cea mai frumoasă înmormântare care s’a pomenit în Bucureşti. Lume din toate păturile sociale şi de toate vârstele l’a însoţit la locuinţa din urmă. A fost o durere sinceră, au fost lacrimi adevărate pornite din adânc de suflet, a fost o jale care a isbucnit cu o putere nemaivăzută… Petre Liciu a fost cel mai iubit dintre artistii romani, a fost cel mai bun om care a trăit între culisele teatrului, a fost cel mai entuziast şi cel mai mare român suflet de artist pe care l’am cunoscut.”


Sursa citatelor, a informaţiilor şi ale fotografiilor:  Calendarul Minervei - 1913 - articolul “Petre Liciu” – semnat Z. Bârsan

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu