1912: Frumuseţe şi ritmuri de fanfară în Parcul Oteteleşanu

1912: Anul primului mare concurs de frumuseţe din Bucureşti

V-am povestit într-un ciclu de articole mai vechi despre primul concurs Miss România – organizat în România în anul 1929 de săptămânalul "Realitatea Ilustrată”. Succesul concursului naţional din anul 1929 nu a venit din însă din neant. Încă de la începutul secolului au început să fie organizate în România concursuri de frumuseţe de mai mică amploare. Consursuri de frumuseţe pentru femei sau chiar pentru copii organizate pe baza fotografiilor trimise la redacţii am găsit în multe dintre paginile revistelor de modă ale vremii. Primul “concurs de frumuseţe între doamne şi domnişoare” de amploare a fost însă cel organizat în 1 iulie 1912 de ziarul “Minerva” din Bucureşti. La eveniment au participat peste 10.000 de oameni. Iată cum este descrisă desfăşurarea concursului în Calendarul Minervei:

Parcul Otetelesanu
10000 de oameni în 1 iulie 1912
 în Parcul Oteteleșanu la primul concurs de frumusețe
Acesta fiind întâiul concurs de frumuseţe din ţara noastră, e foarte lesne de înteles că în ziua de 1 iulie frumosul Parc Oteteleşanu nu mai putea să încapă valurile de lume ce soseau într'una îngrămădindu-se la un loc pe puţin zece mii de inşi. Şi cu toate că un asemenea concurs la noi, unde apucăturile patriarhale încă mai dăinuiesc, cu toate că  o întrecere de frumuseţe între femei s’ar fi părut cu neputinţa de înfăptuit, cu trei zile mai 'nainte un număr de peste două sute de concurente s’au prezentat la Administraţia Institutului <<Minerva>>, înscriindu-se şi fotografiindu-se în acest scop.
Aşa ca vioiul şi inteligentul public bucureştean a avut cu drept cuvânt de ce să se puie în mişcare, grăbindu-se fiecare să ocupe un loc cât mai potrivit în vastul Parc Oteteleşanu. Pe scenă luară loc concurentele, pe câteva şiruri de scaune, rânduite înaintea mesei ocupate de juriu, care era alcătuit din pictorii Costin Petrescu, Nicolae Vermont, C. Artachino, d-na Constanţa Hodoş, d-nii Hugo Zaigler,G. Filip – directorul Institutului Minerva, Paul Botzan şi N. Pora.


Miss
1. D-ra Viorica Predescu, 2. D-ra Mimi Marchand,
3. D-ra Valerica Sabin
În momentul începerii concursului, în vreme ce muzica militară executa cele mai frumoase arii, priveliştea înfătişată pe scenă şi în întregul <<Parc Oteteleşanu>> era cu adevărat măreaţă. O imensă mare de capete ţi se înfăţişa ochiului, răpindu-te farmecul şi bogăţia exuberantă de culori ce o da oriunde, şi mai ales vara, toaletele femeilor. Parcă concursul nu se dădea numai între frumuseţile înscrise şi prezentate pe scenă, ci el lua proporţie dat între zecile şi sutele de spectatoare, care îşi răsfăţau frumuseţea fizicului şi aceea a toaletelor până în cele mai depărtate colţişoare ale <<Parcului>>. Şi cu toate că un cer din ce în ce mai noros nu prevestea o vreme pe deplin frumoasă, lumea aceea liniştită aştepta începerea concursului care şi fu vestita la orele 3 cu un marş executat de fanfară. Începură apoi, în ordinea înscrierei să se prezinte pe scenă în fața juriului fiecare din concurente, care trebuie să vie gătite cât mai simplu şi fără să întrebuinţeze prea mult mijloace false de înfrumuseţare.
E uşor de înteles, deci, că multe adevărate frumuseţi s’au înfăţişat în acest întâi concurs de frumuseţe de la noi. Şi fiecare din concurente, în clipa în care trecea în faţa juriului, dacă era o frumuseţe cu adevărat, cu tunete de aplauze şi urale o saluta mulţimea, atât la venire cât şi la plecare. Iar nemărginita greutate a selecţiei este cu atât mai uşor de înţeles cu cât pentru câteva premii ce trebuiau acordate, era vorba de ales dintr-un număr cel puţin îndoit de fermecătoare frumuseţi femeieşti !
De la farmecul frumuseţii nevinovate, de la frumuseţea naivă a fecioriei, şi până la captivanta strălucire a femeii ce farmeca ochiul artistului şi lasă în uimire, în treacăt, armii întregi de bărbaţi, între aceste două extremităţi o gamă întreagă de capriţioase şi răpitoare motive de îngemânare a frumuseţei femeieşti cu capodoperele plăsmuite de sufletele marilor artişti. Dar cea mai nobilă încoronare a creaţiei a fost sărbatorită femeia în acea zi memorabilă, deşi nu au putut obţine premii decât D-ra Viorica Predescu (Puia Milea) (pr.I - 500 lei), D-ra Mimi Marchand (pr.II – 200 lei), D-ra Valeria Sabin (pr.III – 100 lei), D-ra Silica Georgescu (pr.IV – 50 lei), D-ra Maria Bădulescu (pr.V – 50 lei), D-ra Anicuţa Mateescu (pr.VI – 50 lei), D-ra Ecaterina Pavel (pr.VII – 50 lei), celorlalte concurente oferindu-li-se câte un obiect de toaletă.


Miss
4. D-ra Silica Georgescu, 5. D-ra Maria Bădulescu
 6. D-ra Anicuța Mateescu, 6. D-ra Ecaterina Pavel
Ceea ce este demn de notat e febrilitatea și însufleţirea unanimă cu care s’a făcut acest concurs de frumuseţe deşi, către sfârşit, ploaia s’ar fi părut că goneşte mulţimea. Cu ovaţii şi aplause frenetice a condus mulţimea pe premiante, ducându-le cu un adevărat alai, ca în poveste, până departe pe străzile Capitalei. Aşa că acest dintâi concurs de frumuseţe a avut darul pe deoparte să-i dea publicului bucureştean unul din cele mai fermecătoare spectacole ce se pot închipui, iar pe de alta să strângă şi mai mult raporturile de caldă cordialitate între mulţime şi ziarul <<Minerva>>, care a luat această frumoasă iniţiativă. Nu-i deci de mirare că această splendidă sărbătoare a frumuseţii femeieşti, a rămas şi va rămâne multă vreme în amintirea publicului, dovedindu-se odată mai mult inteligenţa şi dragostea de frumos ce caracterizează publicul bucureştean.”

Aşadar o primă sărbătoare a frumuseţii femeieşti din Capitală. Şi pentru ca acest eveniment să mai rămâna o vreme în amintirea noastră, l-am “cules” dintre paginile îngălbenite ale <<Caledarul Minervei>> pe anul 1913 şi prin intermediul articolului <<Întâiul concurs de frumuseţe din Bucureşti>> semnat sub pseudonimul "Spectator"  îl readuc în memoria colectivă... virtuală.

7 comentarii :

  1. La noi sunt fete ca n povesti cu ochi frumosi de zana! buna ziua.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt si acum, au fost si pe vremea lui Goga. Unele dintre ele participau in 1912 la concursul de frumusete din Parcul Otetelesanu...

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma scuzi ca am scris si public nu eram sigura ca am reusit aici.o seara placuta

    RăspundețiȘtergere
  4. Muy entretenido y curioso este Primer concurso de Belleza de Bucarest. Surgen ideas, conocimientos que nos ubican en la forma de pensar de esa época. Encantador relato. Muy divertido. ¡Qué suerte que lo guardaron! La felicito Señora. Cariños

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte interesant! Putina lume stie cat de vechi sunt concursurile de frumusete la noi.

    RăspundețiȘtergere
  6. Sincer nici eu nu stiam. Rasfoiam almanahul "Minerva" si mi-a atras atentia articolul. Credeam ca primele concursuri de Miss din Romania au fost cele din anul 1929 despre care scrisesem mai inainte:

    http://deieri-deazi.blogspot.ro/2014/03/eveniment-in-anul-1929-primul-concurs.html

    RăspundețiȘtergere
  7. E un articol frumos. Bănuiesc că le-a fost greu, celor din juriu, să aleagă o frumoasă intre frumoase. Poate că toate au un început frumos. Așa și aceste concursuri.
    Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere