De ieri și de azi: O mișcare antialcoolică în Brașovul interbelic

Recomandări:

O mișcare antialcoolică în Brașovul interbelic

Răsfoind paginile revistei de cultură “Boabe de grâu”, publicată între anii 1930 și 1935 sub egida ”Direcției educației poporului”, mi-a atras atenția o notă care menționa că în prima duminică a lunii iunie 1931, la Brașov, a fost organizată "ZIUA TEMPERANȚEI" sau, altfel spus, o zi a luptei împotriva consumului de băuturi alcoolice. Scopul acestei manifestări populare a fost acela de a atrage atenția asupra pericolelor consumului de băuturi spirtoase. Citind articolul, am aflat că manifestarea a fost “pusă  la cale deopotrivă de români, sași și unguri”. Fiind vorba de un eveniment pus la cale de brașoveni, manifestarea a fost organizată așa cum se cuvine: evenimentul a inclus o adunare populară, o conferință, o excursie și o serbare. Toate puse în slujba aceluiași scop: acela de a convinge concetățenii asupra daunelor pe care le aduce flagelul consumului de alcool în societate. 

"Ziua temperanței" - Brașov - 1931

Iată cum descrie autorul articolului manifestarea brașovenilor: “Din bastioanele vechi și zidurile ascunse de clădirile noi sau crescute cu iarbă, ieșise o lume de altădată, dornică de alaiuri și de cântece, de bătaie de clopote și de fâlfâire de prapuri de breaslă. A pornit din Piața primăriei, cu turnul ei cu ceasornic înmuiat pe-o singură parte de soare și cu corturile precupețelor deschise. La întâia izbucnire a fanfarei, stoluri de porumbei albi și albaștri s’au desfăcut de pe streșini și din ocnițe și și-au luat cu zgomot de aripi, sborul în toate părțile. Apoi lumea duminicală s’a strâns pe margini și a fost ca niște maluri vii printre care curgeau în trei rânduri de unde puse la cale dinainte într’o ordine germanică, membrii asociațiilor de abstinenți din orașul și din satele Brașovului.”

Lupta antialcool
Organizatorii "Zilei  temperanței" de la Brașov 
și inscripțiile antialcool scrise în cele trei limbi

Manifestarea a fost întregită de conferințele “foarte documentate” ținute atât în sala de teatru a "Astrei" cât și în Parc, acolo “unde cuvintele de îndemn în cele trei limbi ale Ardealului, au răsunat din balconul Prefecturii. (…) Toți au vorbit ca niște abstinenți și pentru îndreptățirea și biruința abținerii depline de la băuturile spirtoase“. Interesant, nu? Dacă cuvintele nu v-au convins, poate că o vor face imaginile cu mulțimile de oameni surprinse în timpul evenimentui sau pancardele antialcool scrise în română, germană și maghiară. Această manifestare interbelică mă face să cred că ceea ce numim azi societatea civilă a apărut cu mult mai devreme decât ne place nouă, celor din România de azi, să credem.






Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu