Rețetele străbunicii

În articolul anterior pe teme culinare m-am rezumat la rețete de deserturi. Astăzi vă voi împărtăși și câteva rețete de mâncăruri, "culese" de prin revistele dedicate doamnelor publicate prin anii 1908 și 1909. Dacă articolul precedent era „asezonat” cu modele de rochii prezentate în revistele de modă ale vremii, voi “pigmenta” articolul de azi cu fotografii de epocă în care "personaje principale" sunt pălăriile (din păcate – azi un accesoriu aproape dispărut din arsenalul feminin cotidian). Pentru început, rețetele - apetisante, dar  nu foarte dietetice - împărtășite cititorilor revistei „Moda Nouă Ilustrată” de la începutul secolului al XX-lea de „BUCĂTARUL” (pentru savoare, am păstrat formulările originale):

Citește mai mult... »

În vogă (pe vremea străbunicii)

„Cățelușul purtat în “lessă" la plimbare pe trotuarele îmbulzite ale Căii Victoriei, țigara în colțul gurii artistic fardate, bridge-ul, cocktail-party-ul, etc… și-au făcut debutul în viața Capitalei noastre, ca oricare alt capriciu al modei. Am crezut, atunci când și-au făcut apariția în carnetul mondenelor noastre, că nu vor trăi decât clipe efemere, că nu vor fi decât... “o vogă" trecătoare, că vor avea soarta “altor voge" născute din ordinul “nu știu cui”, apuse ca prin magie fără să știm “precis când" și fără să știm “de ce?" Dar acestea s'au înscăunat în viața de toate zilele a mondenelor bucureștene ca și când obiceiul lor ar fi fost moștenit de la străbunice, o dată cu lada cu naftalină și vechituri. Ceea ce ni s'a părut o glumă a modei constituie azi un lanț indestructibil al vechii tradiții bucureștene.”

Automobilul - în vogă prin anul 1938

Ce nu știa reporterul interbelic “D. Lc.”, autorul articolului “Voga Capitalei” publicat în numărul din 4 mai 1938 al revistei “Ilustrațiunea Română” - din care am extras citatul anterior - era că peste câteva decenii o nouă “vogă” avea să pătrundă printre “fashionistele” (“mondenele” de ieri) capitalei: curentul vintage. O modă care readuce la viață ceea ce era “în vogă” în vremea străbunicilor noastre. Să aflăm așadar cam ce era “în vogă” prin anul 1938:

“Eleganța bucureșteană trebuie să fumeze, trebuie să joace “bridge”, să adore un cățel, să bea “whisky" la “cocktail-party"-uri... Dar toate acestea au intrat de mult în domeniul obișnuinței! Noi elemente, noi baloane de oxygen, sunt reclamate pentru înviorarea ritmului monden.  

 

Care-i noua “vogă"? Care e “ultima vogă”? Cum? N'ați observat încă nimic în noua ținută automobilistică a doamnelor bucureștene? E un mic triumf asupra unui despot al garderobei; noua “vogă" dictează: “De azi înainte, dacă vrei porți pălărie, dacă nu, nu porți!”. În viteza mașinei, în bătaia vântului și a soarelui de primăvară, aveți dreptul să lăsați buclele ondulației permanente și sugestivei coafuri “paj" să respire în voie. În mașinuța ta doar ești puțin ca și la tine acasă! Și nu porți pălărie! Și apoi îți dă un aer sportiv!

Mai multe articole aici: Străbunica

Vei avea aerul și mai sportiv dacă arborezi pe nas ochelarii negri cu rama groasa. Cu ramă groasă, albă! Așa sună cuvântul de ordine. Mai ales la volan, comiți cea mai gravă abatere de la vogă dacă nu te supui să privești lumea, cerul, iarba și florile prin sticla cenușie care-ți întunecă întreg universul.

- Dar eu am ochi sănătoși și… destul de frumoși și prefer să văd lumea în roz! Nu crezi că această sticlă cenușie?...

- Când “voga" ordonă, tu nu trebuie să crezi nimic, duduie! Căci oricât vei protesta la început, tot termini prin a capitula. De aceea ai admis atât de repede și basmaua “à la russe", pe care o aranjezi în trei colțuri legând două sub bărbie. La început ai avut cu soțul d-tale o discuție care a urmat cam în felul următor:

Prin Cișmigiu, călare

- Bine, dragă, după ce că te aștept un ceas în mașină, îmi sosești legată la cap cu o basma de chivuță?

- “E ultima vogă", dragul meu! “Basmaua “à la russe"...

- E ridicolă, ne va râde toată șoseaua, te rog să o scoți!

- A nu, dragul meu, e ultimul șic și nu vreau de loc să am aerul unei demodate...

Nici nu ați ajuns la Otopeni. Pe lângă mașina voastră au fâlfâit cascade de basmale rusești strident colorate.

- Ai dreptate, draga mea, cred că în definitiv nu-mi displace această “vogă" a basmalelor.

- O! Dar ar fi fost suficient chiar dacă-mi plăcea numai mie…

Străbătând șoseaua până la Snagov ai aflat deodată eu tristețe că încă nu erai la curent cu noua “vogă" sportivă feminină. Nu poate fi vorba decât de o… “nouă vogă”! A doua zi te întâlnești la coafor cu tovarășa de sky:

- Știi, avem cu ce înlocui sky-ul. O “nouă vogă"… Sportivă. Mi-am și comandat… ghici ce?

- Ți-am luat-o înainte, scumpă amică, am și fost ieri până la Minovici și n'am căzut decât de trei ori.

- De pe cal?

- Cum de pe cal? De pe bicicletă, dragă! Dar văd că nu prea ești la curent cu moda sportivă. N'ai aflat încă de ultima vogă a ciclismului feminin? Fusta-pantalon e indispensabilă, restul se înjghebează ușor!

Citește și: Presa din 1911 despre rochia-pantalon

Ce va dăinui din acest stol de noi capricii mondene cu care ne-a dăruit primăvara anului acestuia? De cele mai multe ori puterea unei “vogi" apune odată cu sfârșitul sezonului… Să nu dispere modistele? Să nu jubileze negustorii Bazacei!? Și bine ar face elegantele sportive dacă din timp, ar socoti un colțișor în apartamentul lor, destinat micului “Muzeu al capriciilor” lor sportive. O bicicletă condamnată ruginii așteaptă să-și ocupe locul pe lângă alte unelte demodate…”

La Șosea, pe bicicletă

Citește și: Din Bucureștii care sau dus: Strada Bazaca

Sursa: articolul “Voga Capitalei” – semnat “D. Lc.” - publicat în revista Ilustrațiunea Română” - numărul din 4 mai 1938 – citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor

Citește mai mult... »

POVESTEA CONCURSULUI "MISS ROMÂNIA" - 1929 (4 - marea finală)

Citiți AICI  prima parte a articolului

După finalizarea concursurilor județene – un adevărat triumf al organizatorilor - a venit și ziua de 17 martie 1929 – ziua marii finale. În concurs au intrat 100 de concurente: cele 70 de câștigătoare județene și alte 30 d-șoare alese dintre frumusețile clasate pe locurile doi și trei. Juriul, sub patronajul  d-lui Alexandru Vaida Voevod (ministru de interne, fost și viitor prim ministru al României), a avut următoarea componența: preşedinte  dl. prof. Tzigara Samurcaş, membrii: d-na Alex. Cantacuzino, d-na Maria Giurgea, dl. Al Mavrodi, dl. Liviu Rebreanu, dl. lon Steriadi, dl. Frederic Stork, dl. N. Batzaria şi dr. G. Graur. Locul desfășurării concursului: Palatul Cultural (Salonul Oficial), de pe Șoseaua Kiseleff.

Mulțimea de pe străzile Capitalei  
în ziua concursului Miss România 1929

Citește mai mult... »

STRĂBUNICA - SFATURI PRACTICE

"Am luat legătura" de curând cu străbunica noastră care se ascundea sub drăguțul pseudonim “Blondina” în paginile revistei “Moda Nouă Ilustrată”. Am făcut aceasta prin intermediul rubricii „Sfaturi utile” pe care  o semna prin anul 1907 în paginile publicației dedicate frumoaselor și harnicelor doamne și domnișoare. O să vă spun ]n cele ce urmează câteva dintre sfaturile primite. Sunt convins că după ce veți citi aceste sfaturi veți da fuga la drogherie să vă procurați toate cele necesare: terebentină, amoniac, apă oxigenată, indigo, gaz  sau… săpun de fiere de bou.  

 

Toaletă de moar subțire încrustată cu dantelă (stânga); 
Costum taieur din postav negru (mijloc); 
Costum taieur din postav gri (dreapta)

 

Lăsând la o parte gluma: unele dintre sfaturile “străbunicii” sunt simple, utile și rapide. Chiar dacă uneori par ușor amuzante. Pentru cârcotași am presărat prin articol câteva toalete romantice la modă. Tot în 1907, bineînțeles…

Citește mai mult... »

POVESTEA CONCURSULUI "MISS ROMÂNIA" - 1929 (1)

Martie 1929 – o lună a Mărțișorului, a omagierii femeii și a primului concurs "Miss România". Un eveniment media și de marketing al vremii, poate cel mai important după periplul Josephinei Baker prn București, în celebra ei trăsurică trasă de un struț. Nu exagerez atunci când spun spun eveniment social, media și de marketing. și o să încerc în cele ce urmează să vă dovedesc că afirmația mea e susținută de fapte. 

Magda Demetrescu - "Miss România" 1929

S-a mai scris în ultimul timp despre acest concurs. Autorii articolelor s-au limitat - din păcate - la prezentarea fotografiilor d-rei Magda Demetrescu, prima româncă care a avut onoarea de a fi desemnată "Miss România". Concursul a însemnat însă mult mai mult decât atât: mediatizare intensă în presă – luni la rândul relatările despre concursurile de frumusețe județene - evenimente care au încins spiritele și care au adus organizatorilor reclame și sponsori - au ținut prima pagină a jurnalelor.

"Miss România" 1929

Concursul, organizat în România de revista “Realitatea Ilustrată”, era afiliat concursului “Miss Universum” care se organiza deja de 11 ani la Galveston, în Statele Unite ale Americii. Din comitetul de organizare făceau parte, printre  alții, scriitorul Liviu Rebreanu, pictorii Frederic Storck și I. Steriadi.  

 

Citește mai mult... »

Povestea primelor rochii-pantalon purtate în public în România

Motto:

Sa urât doamnele astăzi,
Să mai poarte rochii largi;
Ca să fie mai cu vază
Se îmbrăcă în nădragi! 

(„Foaia Poporului” – 1911)

 

Pe la începutul secolului trecut, Bucureștiul era apreciat ca fiind capitala eleganței din Estul Europei. Ca urmare, un eveniment de senzație precum apariția primelor rochii pantaloni pe străzile celor mai importante orașe – fenomen care aprinsese deja spiritele în marile capitale europene - nu a trecut neobservat în societatea românească.  

Presa anului 1911 nu a rămas nici ea insensibilă la polemica iscată în societate de această încercare de a fi impusă “o nouă modă senzațională". E poate greu de crezut că un obiect vestimentar atât de banal în zilele de azi a iscat în România de ieri atâta zarvă, “manifestațiuni” și chiar “focuri de revolver trase în plină stradă”:

Celebrele rochii-pantalon în revista "Les Modes" - numărul din 1 martie 1911
(sursa online: gallica.fr)

Prima „rochie-pantalon“ în București

“Alaltăieri a apărut pe calea Victoriei din București prima damă în costumul «modern», rochie-pantalon. Purtătoarea costumului curios era o damă înaltă și sveltă. Lumea de pe stradă o urmărea, grămădindu-se bună oară ca după ursarii cu «Moș Martin». A trebuit să se refugieze în cofetăria Capșa. Publicul însă adăsta pe la geamuri ieșirea ei. Să spargă galantarele, nu altceva. Biata rândunică bucureșteană în rochie-pantalon n’a cutezat să mai iasă la curioși, care o admirau ca pe un fel de dobitoc exotic, ci s’a refugiat cu ajutorul poliției pe-o ușa laterală și aruncându-se într’o trăsură, - până acasă nu s’a mai oprit.” (“Gazeta Transilvaniei” – numărul din 19 februarie 1911)

Putem așadar să afirmăm că o rochie-pantalon a fost purtată pentru întâia oară în public, în România, în 17 februarie 1911. Româncele nu au cedat însă după primul eșec:

Citește mai mult... »

Reţete de altădată (care distrug orice diete)

AVERTISMENT: Recomand tuturor celor care țin post, o dietă sau un regim alimentar să se oprească aici. Rețetele ce urmează, culese din “Calendarul ziarului Universul” din anul 1934, sunt adevărate bombe calorice. Mâncărurile “boierești” gătite în baza lor par însă savuroase. 

Efectele imediate al citirii acestor rețete de ieri vor fi o ploaie cu averse în cavitatea bucală precum și o vizită neplanificată în zona frigiderului, așa că nu vreau să fiu bombănit de doamnele, domnițele și domnii de azi care urmează vreun program de slăbire. Pentru cei care se încumeta totuși, am și soluții: am înserat în text reclame pentru diferite remedii ale neplăcerilor cauzate de abuzurile alimentare: ceaiuri pentru slăbit, pastile care rezolvă indigestiile, purgative și laxative etc. (evident, din aceiași perioadă). Nu promit că mai găsiți produsele respective prin farmacii, dar nici nu exclud acest lucru. Astea fiind zise, să purcedem la gătit:

Ceaiul care slăbește "Dr. Ernst Richter"

Citește mai mult... »

Despre gelozie (Bat-o vina!)

Pornind de la o anchetă realizată în rândul cititorilor săi în anul 1911 de redactorii revistei “Moda Nouă Ilustrată”, vom încerca împreună să vedem în ce măsură modul nostru de a ne raporta la gelozie s-a modificat (sau nu…) în ultimii 100 de ani. Pentru că gelozia este un sentiment care ne însoțește și care este uneori la fel de orb ca și dragostea, nu-i așa? Vă invit așadar sa citiți răspunsurile date de străbunicii și de străbunicile noastre - cu pseudonime drăguțe - din anul 1911 la întrebarea:

“Gelozia este un sentiment sincer sau este doar o patimă nesocotită?”

Răspunsuri la început de secol XX:

Citește mai mult... »

Deserturi ușor de preparat (rețete din carnețelul străbunicii)

Vă propun câteva rețete care se adaugă la cartea de bucate care începe să se „alcătuiască” pe blog. Au fost până acum articolele: Rețete (care distrug orice diete), Rețete și rochii cochete, Rețete vegetariene a la Furnica, Rețete și deserturi ușoare de la 1907.  

 

Astăzi am selectat câteva rețete de deserturi ușoare publicate de revista “Moda Nouă Ilustrată” în câteva dintre numerele tipărite în timpul în care străbunicile noastre erau încă domnișoare (1904) - cu regretul că în acei ani rețetele nu erau însoțite de fotografii ale creațiilor culinare. Voi “asezona” rețetele, ca de obicei, cu câteva rochii și pălării la modă în același an. Iar ca să vă ajut în creațiile voastre culinare am să vă dau și câteva lămuriri în privința unităților de măsură folosite:

Dram: 3.38 g.

Oca: 1.272 kg.

Litră: 318 g.

Cu aceste precizări, prepararea delicioaselor deserturi din vremea străbunicii ar trebui să fie floare la ureche, nu-i așa?

Costume elegante pentru plimbare

Citește mai mult... »

Revolta domnițelor în alb

Mare zarvă a provocat în protipendada bucureșteană a anului 1817 un pitac al lui Vodă Caragea: “Că afară de domnițe și de beizadele nici o altă cucoană, oricât de ingliudiusită și din protipendadă ar fi, nu are voie să mai poarte straie și cumașuri de mătăsărie albă. Adică nici aclazuri, nici catifele, nici croazele de vopseaua asta nu mai sunt îngăduite cu nici un chip jupânițelor. Decât numai domnițelor Ruxandra, Ralu și Smaranda, precum și luminăției sale bezadea Constantin.”

Stradă din București în vremea lui Vodă Caragea

O asemenea ofensă nu mai fusese nicicând adusă duducilor și jupâneselor din Țara Românească și nu putea să nu zgândăre orgoliul cucoanelor din înalta societate: “Multe neînțelegeri familiale au urmat în casele boierilor noștri din pricina acestui nesocotit pitac al lui Vodă Caragea. Jupânițele își acuzau soții de slăbiciune față de Vodă, care destul jecmănea poporul, ca să nu se mai amestece în treburile muierești.” Teama de surghiun era însă mare și ca urmare boierii încercau din răsputeri să își liniștească jumătățile scandalizate și pe îndureratele fiice. Primul eveniment monden avea să agite însă și mai mult spiritele încinse:

Clădirea teatrului  de la Cișmeaua roșie

“Peste câteva zile, la teatrul de la Cișmeaua roșie se reprezenta în elinește „Mânia lui Achile”. Juca și domnița Ralu, așa că la reprezentație asista și Vodă, care nu lipsea de la nici una din reprezentațiile date de fata lui iubită. Sute de lumânări de ceară (nu de seu ca de obicei) fuseseră împrăștiate prin sală. Cu toate  acestea, toate duducile și jupânițele aflate în sală sunt triste și amărâte, fiindcă nimeni nu le ia în seamă în rochiile lor cât de elegante, de catifea imonie, de canavăț similiu, de beroză în vărguțe, de mătase liliachie sau pătlăginie, când în loja lui Vodă îți ia ochii albeața alcazului cu care erau înveșmântați și beizadeau Constantin și surorile lui Smaranda și Ruxandra. Iar pe scenă într’un rol de păstoriță troiană, domnița Ralu e numai o spumă de dantelărie albă.“

Umilința jupâneselor a fost așadar totală. O adevărată revoltă a avut loc prin casele boierilor Filipești, Slătineni, Dudești, Golești și Samurcași în acea seară. Iar boierii nu au scăpat de gura bietelor duducuțe decât făgăduind în mod solemn că vor cere lui Vodă retragerea pitacului cu pricina. Boierii și-au uitat făgăduiala – jupânițele însă nu:  “Mai multe zile la rând, vorniceasa Tarsița Filipescu, soția lui Iordache Filipescu, a cutreierat casele jupânițelor prietene și, într'o bună zi, într'o sfântă Duminică cu vreme frumoasă de credeai că e primăvară, pe podul Mogoșoaiei nu mai puteai trece de înghesuiala caretelor de Viena care plimbau duducile, de la palatul Brâncoveanului până la casele Golescului. Dar iată că, parcă la un semn, în toate britcile și săniile, duducilor au început a li se părea prea cald. Toate au scuturat de pe umeri malotelele de vopsea întunecată, care le-au căzut mototol la picioare, și au rămas toatele numai în sulupuri de alcaz alb, de se vedeau numai rochii de mătăsării albe.

Dinspre cealaltă parte a uliței venea tocmai sania domniței Ralu, înconjurată de arnăuți și ciohodari. Și era domnița înveșmântată numai în vopsea albă! Când s'au întâlnit caleștile, cea a domniței cu cele ale duducilor înveșmântate numai în vopseaua interzisă, s'a schimbat Ralu la față și a poruncit arnăuților să se întoarcă spre curtea nouă. Până seara, caleștile duducilor victorioase, strălucitoare de frumusețe, de salupurile de tot felul dar numai albe, s'au plimbat pe Podul Mogoșoaiei, călcând astfel, prin cea mai pașnică revoluție cunoscută în istorie, porunca lui Vodă.”

Afrontul adus domniței Ralu era prea mare însă prea mare pentru ca lucrurile să rămână așa: “De cum a ajuns la Curte, spărgând sfatul lui Vodă, domnița Ralu a cerut pedepsirea duducilor care au înfruntat-o, călcând cu nerușinare porunca domnească. Vodă avea el alte griji, dar de amarnica Ralu nu putea scăpa atât de ușor. De aceea, a doua zi, logofătul spătăriei citea la răspântii un nou pitac al lui Vodă, în care poruncea zapciilor agiei “unde or întâlni duduci cu veștminte albe să le despoaie și să aducă hainele rupte la Curte”. 

 

Citește și:  Războiul malancoavelor

 

De frică, nici o duducă nu a mai ieșit în rochii de vopsea albă, dar nici domnița Ralu nu s'a bucurat prea mult de înfrângerea revoltei. Primind vești rele de la Stambul, într’o bună zi, Vodă Caragea cu domnițele și beizadeaua, au fugit rușinos peste munți. Blestemul duducilor îl ajunsese pesemne!“

 

Sursa: articolul “Pe vremea lui Caragea – o revoltă a bucureștencelor” – semnat “I.I.” – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” - numărul din 6 ianuarie 1937

Citește mai mult... »

De ce nu a zburat Bleriot la Bucureşti

Louis Blériot a fost primul aviator care a reușit, în anul 1909, să traverseze în zbor Canalul Mânecii cu un aparat mai greu decât aerul. Tot în anul 1909, în luna octombrie, Luis Blériot a ajuns, împreună cu avionul său, la București. Aici urma să facă o demonstrație de zbor cu celebrul său aparat la Hipodromul Băneasa. 

 

Louis Bleriot fotografiat cu avionul cu  care

a  făcut  primul  său  zbor peste Canalul Mânecii în anul 1909

 

“Celebrul și unicul aviator pe acele timpuri, sosise cu trenul, iar vulturul lui de metal, frumos ambalat, a fost adus și el, îmbarcat pe un vagon de marfă. Marele inventator, urma să se ridice deasupra hipodromului și să plutească vreun ceas în văzduh, cam atât cât i-a trebuit să treacă peste canalul Mânecii”.

 

Interesul românilor pentru acest eveniment a fost imens. Iată cum evoca acest moment Alex. F. Mihail – 27 de ani mai târziu – într-un articol publicat de săptămânalul “Realitatea Ilustrată”:

Citește mai mult... »

Cât trebuie să suferi ca să fii frumoasă?

“S-a spus la început: ‹‹Ce a făcut natura, a făcut bine și nimeni nu are dreptul să se atingă de opera››. Azi însă, toată lumea știe cum, cu un bisturiu, se fabrică cu o ușurință extraordinară nasuri spirituale, fețe netede ca oglinda, sânii cei mai atrăgători, totul fără ca pacientul să aibă vreun risc, în afară de cel de a nu mai fi recunoscut de prieteni.” Credeți că am citat o frază dintr-o revistă publicată în anul 2023? Greșiți! Este vorba despre un pasaj dintr-un articol de ieri, publicat în anul 1931 de săptămânalul  “Ilustrațiunea Română”. 

 

Nu știu de ce, dar eram convins că avalanșa de știri despre modelarea sânilor, cosmetizarea feței sau a șoldurilor cu ajutorul bisturiului este un apanaj al vremurilor de azi. Probabil că “pauza forțată” luată în perioada comunistă de acest domeniu medical în România m-a făcut să cred asta. Am fost însă surprins să găsesc articole din presa interbelica având în prim plan acest subiect. Același articol din “Ilustrațiunea Română” – articol cu un titlu ușor cam horror, dar sugestiv:

 

Citește mai mult... »

Războiul rochiilor cu malancov

Primele decenii ale secolului al XVIII-lea au fost anii de început ai occidentalizării societăți românești, care renunța - încetul cu încetul - la modelul fanariot de organizare și de viață. Moda se adapta și ea la această schimbare. Românii renunțau să mai poarte șalvari, anterie, giubele sau binișuri, locul acestora fiind luat de sobrele costumele bărbătești croite “pe model german” și de vestitele rochii cu malankoff (sau malacov) - un schelet făcut din oase de balenă  purtat sub jupe cu rolul de a le ține înfoiate, purtate cu mândrie de domnițele vremii.

Tonul modei în micile principate române era dat în acei ani de marile casele de modă de la Viena sau de la Berlin. “De reținut din acele timpuri rămâne calitatea excepțional de bună a stofelor, mătăsurilor și pânzeturilor ce se aflau atunci în comerț. Îndeosebi rochiile cucoanelor durau o viață întreagă, iar cele mai multe erau lăsate urmașelor care le prelucrau și le mai purtau o viață...” (George Costescu – “Bucureștii vechiului regat”)

Citește și: Modă și stil la sfârșit de secol XIX

Zoe Em. Florescu

Se crede îndeobște că moda și croiala franțuzească au fost impuse în Țările Române de generația “bonjuriștilor de la 1848” (“Ai noștri tineri la Paris învață/La gât cravata cum se leagă, nodul...”, nu-i așa?). 

 

Cu toate acestea, se pare că momentul începând cu care moda pariziană a izbutit să se impună în lumea protipendadei bucureștene a fost un bal organizat la începutul iernii anului 1830 în salonul d-nei Zoe Em. Florescu, “mama generalului Florescu, născută Faca, și care, în acele vremuri, uimise Bucureștii cu eleganța casei și cu toaletelor sale.” Povestea acelei seri este redată în articolul “Războiul malancoavelor”, publicat un secol mai târziu, în numărul din 11 ianuarie 1939 al revistei “Ilustrațiunea Română”):

 

Citește mai mult... »

Vodă, cutremurul, lumânările şi Teatrul Naţional

Cațavencu, celebrul personaj creat de I. L. Caragiale, afirma că “mai întâi și-ntâi istoria ne învață anume că un popor care nu merge înainte stă pe loc”. Același onorabil Cațavencu adăuga în memorabilul său discurs din "O scrisoare pierdută": “legea progresului este așa, că cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe”. 

 

Iluminatul - de ieri și de azi - la Teatrul Național din București

 

Progresul nu putea să ocolească nici Teatrul Național din București. Marea scenă a țării a fost unul dintre primele locuri în care s-au experimentat în România atât iluminatul cu candelabre cu lumânări de spermanțet (o substanță grasă de culoare albă, cu aspect de ceară, obținută din craniul de cașalot, balenă sau delfin, întrebuințată în cosmetică și la fabricarea lumânărilor) cât și iluminatul electric. Noile metode de iluminat nu au fost primite însă întotdeauna cu entuziasm. Despre istoria iluminatului utilizat la Teatrului Național – dar nu numai – ne povestea ziaristul și prozatorul Ioan Massoff într-un articol publicat în numărul din 21 aprilie 1937 al revistei “Realitatea Ilustrată”:

 

Citește mai mult... »

Fermecătoarea poveste a unei nunți de vis

Unul dintre cele mai importante evenimente mondene de la mijlocul secolului al XIX-lea a fost fără îndoială nunta domnitorului Gheorghe Bibescu cu Maria Văcărescu – Marițica după cum era alintată - nepoata boierului-poet Ienăchiță Văcărescu, o domniță renumită pentru frumusețea sa în toată Țara Românească. 

 

Maria (Marițica) Văcărescu și Gheorghe Bibescu

 

Citește mai mult... »

Prima berărie din București

Deși berăriile bucureștene deveniseră o prezență obișnuită în România sfârșitului de secol al XIX-lea, răspunsul la întrebarea “unde a fost cea dintâi berărie din București?” nu este unul ușor de dat. “Nu cunoaștem noi lucruri mai însemnate din trecutul Capitalei noastre, darămite locul unde strămoșii noștri se cinsteau cu bere!” - afirma scriitorul interbelic Ioan Massof în debutul articolului “Bere în București” (publicat în revista "Realitatea Ilustrată” - numărul din 6 decembrie 1938). Iar noi nu putem să îl contrazicem. Cu toată dificultatea însă, Ioan Massoff a încercat să găsească răspunsul la această importantă întrebare:

 

Citește mai mult... »

“Moda în vacanță” (de ieri și de azi)

Atunci când Eva a întins lui Adam mărul păcatului a făcut-o cu grație. Și de atunci până astăzi aceasta armă plină de drăgălășenie însoțește femeia în drumul ei prin lume, iar toaletele sunt cele mai de preț aliate ale lor. Din păcate – sau din fericire – noi oamenii suntem nestatornici în gusturile noastre. Nimic nu ne place în mod continuu și necondiționat. Adorăm schimbarea, variația, inovația. Așa  a apărut moda. Capricioasă și mereu în schimbare.

Dar care sunt croielile, materialele sau culorile la modă? Femeile trebuiau să știe aceste lucruri pentru a-și pune la punct arsenalul seducției. 

 

 

La începutul secolului XX – doamnele și domnițele găseau răspunsuri la aceste întrebări citind ziarele și revistele vremii – de specialitate sau mai generaliste – dar care aproape toate aveau rubrici destinate cititoarelor. Mai apoi au venit anii de aur ai cinematografului și doamnele puteau să vadă toaletele fermecătoare purtate de vedetele occidentale – Parisul rămăsese capitala mondială a modei – sau din noua Mecca a grației feminine: Hollywood-ul american. A venit apoi televiziunea și emisiunea dedicată modei a intrat în casele tuturor. Astăzi este mai simplu decât oricând să găsim informații despre moda zilei pe site-urile de specialitate  și putem chiar să cumpărăm produsele pe care ni le dorim din boutique-urile virtuale. Mai mult – avem astăzi aplicații pentru cumpărături care ne ajută să ne completăm toaletele folosind telefonul mobil.

 

Rochii potrivite pentru un garden party interbelic

Pentru că suntem în perioada vacanțelor o să încerc să arunc o privire în geamantanul unei doamne din anul 1929 care pleca în vacanță. Era deja epoca călătoriilor cu automobilul sau cu trenul – cu multiplele lor avantaje pentru deplasarea către “locurile de vilegiatură” – dar și cu un dezavantaj major: spațiu pentru bagaje era din ce în ce mai limitat, spre disperarea doamnelor. Și vrând-nevrând, ele trebuiau să se adapteze acestei constrângeri – alegând cu grijă ținutele care urmau să-și facă loc în elegantele “valise”. Vom afla așadar, ce trebuia să însoțească în mod “obligatoriu” o doamnă plecată în vacanță în anul 1929. O vom face citind articolele publicate la rubrica “Cronica modei” publicate de-a lungul verii anului 1929 în săptămânalul “Ilustrațiunea Română”. Pentru a putea să comparăm ținutele de atunci cu echivalentele lor de azi, voi adăuga imagini cu produse “similare” pe care le putem găsi “în zilele noastre” pe diverse site-uri dedicate iubitoarelor de cumpărături:

  

Citește mai mult... »

Superstiţii la palatele regale

Oameni de rând sau capete încoronate suntem cu toții – într-o măsură mai mare sau mai mică – influențați de superstiții. Foarte mulți dintre noi credem în “semne” care ne influențează viața sau care ne prevestesc viitorul. Dacă lucrurile prevestite de semnele "citite" în jurul nostru se împlinesc, povestim aceste lucruri aproape cu voluptate celor din preajma noastră. 

O astfel de poveste este și articolul “Superstiții în Palat” publicat de revista “Realitatea Ilustrată” în numărul din 8 aprilie 1928. Pentru că tuturor ne plac poveștile – care conțin sau nu un sâmbure de adevăr – o să v-o spun și vouă:

 

Citește mai mult... »