Credința în deochi
Una
dintre superstițiile adânc înrădăcinate în conștiința poporului român – dar întâlnită
și la multe alte popoare – este credința în deochi. Deochiul este privit de
cele mai multe ori ca fiind o boală datorată puterii vătămătoare pe care o
poate avea o privire malefică. Credința
în deochi are o istorie milenară care “urcă în vremile vechi până la indieni,
care numesc deochiul drichti-docha”. (1) În vechime, teama oamenilor de puterea
pe care o poate avea o privire stăruitoare – admirativă sau invidioasă - era prezentă
la popoare din aproape întreaga lume antică (în Franța, Polonia, Scoția) dar
mai cu seama în țările din bazinul mediteranean (Grecia, Turcia, Italia, Spania)
și în cele din Orientul Mijlociu.
În
Italia “napolitanii dau cel mai mare crezământ jettaturei. Pliniu vorbind de
vrăjitorii Iliriani, zice că privirea
lor amețea și putea aduce chiar moartea. (…) În Africa (Abisinia) credința
deochiului e iarăși răspândită. Un om mai de seamă, când vrea să bea, trebuie
ca un servitor să-i ție înaintea ochilor
o pânză ca să-l acopere de ochii cei răi. (...) Arabii cred și ei în
deochi. Evreii cei habotnici merg mai departe, ei acoperă mâncarea lor și scot numai bucăți-bucăți spre a nu fi
deocheați. (…) Turcii au și ei această superstițiune. Pentru ca copiii lor
să nu fie deocheați, li se atârnă de cap
o scufiță albastră. Spaniolii au mers și mai departe cu credința. Abatele
Migne ne spune că un spaniol avea ochii atât de ageri încât uitându-se fix la
ferestrele unei case, îi spărgea geamurile.” (2).
Citește
și: Iubirea în farmece, cântece și descântece
Românii și deochiul (datini, credințe, superstiții)
Românii
cred că deochiul poate fi făcut
involuntar sau cu bună știință și că se manifestă îndeosebi prin dureri de cap,
slăbiciune, stare de vomă, căscat continuu și febră la oameni, prin veștejire
la plante și prin ”tânjeală la animale”. Ei cred de asemenea că toți oamenii
pot cădea victime ale deochiului dar că cei mai expuși sunt copiii, fetele
tinere și frumoase și de asemenea femeile însărcinate sau lăuze. Metodele
de a te apăra împotriva deochiului sunt numeroase. Cel mai răspândit obicei – întâlnit
chiar și în zilele noastre – este acela de a purta un șnur sau o fundiță roșie la încheietura mâinii sau la gât. Se
crede de asemenea că orice obiect
din aur sau din argint purtat la gât, la urechi sau la mână poate
să anihileze energia negativă a deochiului. Obiceiul de “a-ți scuipa în sân” sau de “a
scuipa de trei ori la rând” copiii mici zicânduli-se “să nu-ți fie de deochi” e și el des întâlnit.
Protejarea copiilor împotriva deochiului - superstiții
Tot
pentru a proteja copiii împotriva deochiului românii din Moldova și din
Muntenia fac pe fruntea copiilor frumoși un semn – un simplu punct sau o cruce
- cu un tăciune, cu tină, cu cenușă sau chiar cu cerneală (benghi sau zbenghi): “Benghiul
se face astfel: se ridică piciorul drept cu călcâiul întors îndărăt în sus, iai
cu degetele puțină tină de pe călcâi, o frămânți cu scuipat și cu frământătura
aceasta îi faci copilului în frunte un punct rotund cât ține buricul degetului
arătător.” (2). Acest ritual poate fi însoțit de cuvintele:
“Fugi
deochi
Dintre
ochi,
Că
vine Mama, suflet îndărăt,
Și
cum vine te’nghite
Și
te prăpădește.
Ce
te-a făcut,
Ca
Dumnezeu
Ce
te-a lăsat,
|
Și
tu (numele) să rămâi
Luminat
Și
curat
Ca
argintul strecurat;
Ca
maică-ta,
Ca
steaua în cer,
Amin!”
|
Citește
și: Cântece și descântece de dragoste
Un
obicei asemănător se practica încă pe la sfârșitul secolului al XIX-lea: pentru
a nu fi deochiat un copil se spunea că e bine să-l lingi cu limba între ochi, să
scuipi de trei ori în trei părți și să
zici:
“Linge oaia mielișorul,
Ling și eu pe…
(numele);
Între gene
Între sprâncene,
De deochi,
Între ochi.”
Cei
care nu reușeau să se protejeze de “privirile cele rele” și erau deocheați trebuiau
să recurgă la ritualuri magice destinate să vindece răul. “Pentru a se vindeca de deochi fie pe un om sau un animal, se procedează în
patru moduri:
a) Se sting cărbuni;
b) Se descântă;
c) Se pun ouă la
stele;
d) Se toarnă plumb ori
ceară.” (2)
Mihail Canianu descria fiecare
dintre aceste practici în studiul “Din psichologia poporană: Deochiul și faptul” publicat în anul 1893:
“Descântătoarea ia într’un pahar ori alt vas apă neîncepută în care stinge nouă
cărbuni aprinși, numărându-i îndărăt, și anume: mai întâi zice 9, 8, 7, 6, 5,
4, 3, 2, 1. Se stinge apoi pe 1; apoi se numără iarăși 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1
și aruncă iarăși pe cel din urmă în vas; și tot așa până se epuisează toți
cărbunii. În unele părți din Moldova, stingerea cărbunilor nu e însoțită de nici
un descântec, în unele însă da. În Muntenia, stânsul cărbunilor e însoțit de
următoarele vorbe:
După cum se sting
cărbunii,
Așa să se stingă
deochiul !e
(...)
Dacă cărbunii cad în fundul vasului, bolnavul a fost deochiat; iar dacă rămân
de-asupra dânsul nu a fost deochiat, sufere de altă boală. Din apa în care s-au
stins cărbunii, îi dai bolnavului să bea puțin și se mai spală puțin capul și
restul se varsă afară.”
Arsenalul
de ritualuri practicat de „babele
pricepute” pentru „vindecarea deochiului” e impresionant de vast. În satele
românești “nu era zi lăsată de la Dumnezeu, să nu vezi în casa babelor
descântătoare, săteni și sătence, aducând strachina cu mălai, puișorul de găină
sau câțiva gologani pe descântece, pe farmece sau pe leacuri” (3). Iată cum se
desfășura prin unele locuri din Muntenia un astfel de ritual: “În unele părți din Muntenia de câmp, dacă bolnavul e om mare, se obicinuiește
ca singur să adune dimineața pe nemâncate și fără să vorbească cu nimeni, rouă,
cu care se duce la trei femei din sat să-i descânte. În acest caz i se descântă
de fiecare femeie de trei ori cu câte un pai de mătură părăsită.
Dacă
deochiul e învechit însă, nu ajunge numai descântecul cu cărbunii. În cazul
acesta, după ce se sting cărbunii în apă neîncepută, se mai pun în oală 9
noduri de la 9 fire de paie ori stuf, luate din streșina casei, cenușă luată de
9 ori cu vârful cuțitului și un ac cu o ață înnodată de 9 ori. Apa se fierbe cu
toate obiectele în ea, apoi se toarnă într’o strachină, avându-se grijă a se
pune oala în ea cu gura în jos, și să stea până se mai răcește. După acestă
operație bolnavul se spală de trei ori de-arândul peste tot corpul. Multe
descântătoare obicinuiesc a descânta apa cu cărbunii și cu o crenguță de mătură
găsită, cu un fus ori cu un fier ruginit. În loc de apă de poate descânta și cu
rachiu. Se descântă de trei ori și mai cu seamă dimineața pe nemâncate.” (2)
Pusul ouălor la stele
Un
ritual interesant de înlăturare de înlăturare a deochiului era acela “de a se
pune ouă la stele”: “Se
ia un ou proaspăt, ouat dacă se poate chiar în ziua aceia și se sparge,
turnându-se conținutul într’un pahar în care se pune și puțină apă neîncepută.
Să se observe ca gălbenușul să nu se amestece cu albușul și cu apa. Mai pui și
puțin calaican (sulfat de fier) și acest amestec, cum se înserează, îl pui în
streșina casei, ori afară în curte la stele. Apoi, după ce s’a liniștit lumea
și cu toții s’au culcat, cam pe la miezul nopții, ieși în curte, iei paharul în
mână și-ți fixezi privirile numai la o singură stea. Mai ai grije să iei și un
semn de la copil, bunăoară scufița; le ții într’o mână și cu cealaltă netezești
paharul și scufița cu niște fire de mătură părăsită. În acest timp spui
descântecul de deochi de trei ori:
Toate
stelele să stea
Numai
steaua lui (se spune numele)
Să
nu stea
Să
umble
|
Cruciș
Și
de-a curmeziș
Să-i
aducă leacul lui (se spune numele)
Și-n
ou să-l puie.
|
Lași
paharul până dimineață în curte și dimineața îl iei în casă și cu conținutul
lui faci o plastură copilului pe care i-o aplici pe pântece. Mai faci și patru
semne pe fața copilului în formă de cruce. Dacă oul s-a închegat în pahar e
semn că descântătorul are dar și că bolnavul se va vindeca. Peste zi se face o
scăldătoare copilului din următoarele buruieni: Odolean, Apărătoare și Muma
Pădurei. După care copilului îi trece definitiv deochiul.” (2)
Topitul plumbului
Acest
ritual se practica doar în cazurile grave, în care descântecele nu fuseseră de
ajutor: “Dacă
nici descântatul cu punere ouălor la stele nu ajută, atunci se topește o bucată
de plumb care se toarnă într’un pahar mare cu apă. După ce stă puțin se
formează – spune credința – o figurină în chip de om. În acest timp se
pronunță, de către acela care execută această operațiune, o formulă
sacramentală, în următorul cuprins:
Fugi,
că fug, fug, fug,
De
cap o să te apuc.
Și
te-oi tăvăli
Și
te-o morosci,
Prin
toate gunoaiele,
Curate,
Și
necurate.
Să
crapi,
Să
răscrapi.
|
Să
te topești,
Să
te răstopești.
Hodru,
Modru,
Să
te duci în codru,
Acolo
să rămâi,
Și’nnapoi
să nu mai vii.
Ptiu!
(scuipă)
|
Numai
prin faptul că toarnă plumbul îi și trece bolnavului. În lipsă de plumb se poate
turna și ceară galbenă. După ce se isprăvește, apa se toarnă la o răspântie,
iar plumbul ori ceara, după ce se topesc din nou – să nu rămâie chipul vrajei –
se conservă sub formă de boț pentru alte dăți.” (2).
Surse:
(1) Adolphe Chesnel – “Dictionnaire des superstitions, erreurs, préjugés et
traditions populaires”
(2) Mihail Canianu – studiul “Din
psichologia poporană: Deochiul și faptul” - publicat în anul 1893 în “Revista
pentru istorie, archeologie și filologie”
(3) Ioan Bănescu – articolul „Un dușman al săteanului” - publicat în revista “Albina”
– numărul din 23 – 30 iulie 1906
„Cel ce nu voieşte să se deoache scuipă de trei ori în sânul său. Ca să nu se deocheze copiii, obişnuiesc doicile să pună la capul copiilor usturoi, sau un semn de postav roşu, sau un ban mare de argint sau aur, sau scule frumoase care se zic demne de doachiat, ca uitându-se cel care deoache să vadă mai întâi acele semne” (I. Golescu – Condica limbii române)
RăspundețiȘtergereVerbul a deochea este atestat pt. prima oară în 1643, şi are unele variante: DĂOCHIAT (Muntenia), DIOCHIAT (Moldova); GIOCHEAT (Banat)
Gh. Coşbuc în cartea sa Elementele, descrie cum se face magia didiochiului:” Pe copilul deochiat îl dezbraci şi-i torni în cap cărbunii cu apa în care au fost stinşi, apoi întorci ulcica cu gura în jos, dacă n-o întorci, totul e degeaba. Asta semnifică imposibilitatea bolii de a se mai întoarce”.
Oamenii care au ochi albaştrii, sau ciacâri (de culori diferite) sau strămbi, sau sprâncene f. apropiate se crede că au această putere magică de a deochia şi că ar exista în fiecare sat, purtând denumiri asemănătoare: Deochetoriţă, Deochetoare, Deochetoreasă, Deocheturoaică, după regiune. (Al. Rosetti – Lumea descântecelor)
Formule verbale cu uncaracter apotropaic folosite: „N-ar fi de deochi !; Să nu fie de deochi!; Gott sei Dank (germani); Ne bud uraka (sărbi); Che Dio la benedika ! (italieni);Touchons du bois! (francezi); May no evil befall us (englezi) (I.A. Candrea – Folclorul)
Şi din propria experienţă, ca şi copil m-a DEOCHEAT o ţigancă şi mi-a furat cerceii din urechi. Îngrozită de ce voi păţi acasă, am plâns, mi-a fost tare rău, apoi am vărsat – aşa că bunica a diagnosticat ce sunt deochiată. Şi mi-a făcut descântecul cu cărbunii stinşi, cu apa folosită mi-a făcut câte 3 cruci pe frunte, ceafă, în podurile palmelor, a mormüit ceva, apoi mi-a dat-o să beau şi m-a trimis la culcare. Pot să jur că descântecul de dedeochi a funcţionat. Cerceii nu au mai fost recuperaţi, dar nu am mai mâncat de la mama bătaia (de zile mari) la care m-am aşteptat.
Pana cand nu am avut si eu o experienta de acest gen cu stins de carbuni pentru deochi nu am crezut nici eu in aceasta "boala". De atunci am devenit mai ingaduitor... :)
RăspundețiȘtergereCin te-a deochiat
RăspundețiȘtergereIn fapt de-nserat?
Mândră subţirică
Frumoasă de pică?
Te-a vrăjit privirea
Ţi-a aprins simţirea?
Geaba-i stins cărbuni,
Leacu-i din străbuni
Toată lumea ştie
Mergi la Primărie...
Şi-n timp, ai să vezi
Cum te dedeochezi
Nu mai caţi în stele
Dar scapi de belele
Şi...multe lovele...
Am zis ceva rău?
N-am scornit-o eu
E ce-aud mereu...
:) Dragute stihuri. Experienta mea era legata insa de ..."deochiul" unui copil.
RăspundețiȘtergere"Deochiul este influența rea ce se lucrează atunci când cineva invidiază sau râvnește ceva sau pe cineva. Invidia face mult rău celuilalt. Celui ce deoache nici nu-i trece prin minte că face rău." (Sfântul Porfirie Kafsokalivitul)
RăspundețiȘtergereChiar dacă unii il consideră doar superstiţie, ceea ce se numeşte deochi este un transfer de energie negativă. (Deochiul: originile si manifestarile superstitiei, de Frederick Thomas Elworthy) Unii cercetători îl consideră fenomen paranormal. Alţii îl contestă. Atunci HIPNOTISMUL este tot fenomen paranormal? EL EXISTĂ , nu numai în spectacolele de circ ci şi în MEDICINĂ. Cei ce sunt interesaţi de acest subiect au citit în revistele de specialitate că s-au făcut operaţii în care pacientul nu a fost anesteziat, ci doar HIPNOTIZAT. Există cursuri speciale pt. doctorii stomatologi, ca să folosească această metodă, ca să evite anestezia. E un fapt.
RăspundețiȘtergereAsadar deochiul poate fi o actiune involuntara, asa cum il definea si Mihail Canianu in studiul sau. Cat despre hipnotism, aceleasi indoieli. Citeste si:
RăspundețiȘtergerehttp://deieri-deazi.blogspot.ro/2014/07/hipnotismul-in-slujba-sufletului-si.html
.... sunt persoane care știu că deoache și chiar î-ți spun !
RăspundețiȘtergereȘtiu. Daca le credem sau nu e problema noastra! :)
Ștergere