De ieri și de azi: Despre noroc (vechi credințe și superstiții)

Recomandări:

Despre noroc (vechi credințe și superstiții)

Dacă n-ai noroc și parte,
Geaba te mai scoli din noapte!


Conform credințelor românilor, norocul este determinant în viața unui om și îi definește destinul. Norocul se naște în același timp cu omul și îl însoțește până la moarte: „Norocul e ca un Înger; el umblă peste tot cu omul, dacă știe cum să-l poarte: să nu facă vreo greșeală, să nu fure, să nu blesteme pe altul, să nu huească; căci Norocul fuge de omul care strigă și blastămă, care ocărăște pe altul. Căci omul acela se cheamă că-i cu Dușmanul, - Necuratul.” (1)
                                
Norocul fiecărui om este hotărât de soartă, de Ursitoare sau de Dumnezeu. Cei născuți fără de noroc cu greu pot să își schimbe destinul:

„Cine n’are noroc, n’are,
De când naște până moare!”

Norocul cu care a fost dăruit fiecare om nu este însă știut de acesta și de aceea, pentru deslușirea acestei taine, el trebuie să știe „să citească anumite semne”: “Mai norocoși ca alții vor fi cei care se nasc pe vreme bună, dimineața, Duminica, Lunea și cei care postesc această zi; de asemeni cei care postesc Vinerile – pentru fete – sau în Ajunul Crăciunului.”


De găsești vreun trifoi cu patru foi vei avea noroc...

Conform credințelor populare este norocos:

- cel care vede în noaptea Ajunului deschizându-se cerul;
- cel căruia îi plouă la nuntă;
- cel care are mai multe cuiburi de rândunele, lăstuni sau cuiburi de cocostârci la casă;
- cel căruia îi iese păr alb de timpuriu;
- cel care are doi colaci în creștetul capului, adică părul răsucit în două părți, în chip de cruce;
- cel care află un trifoi cu patru foi;
- cel care se trezește dimineața cu fața în sus sau care doarme cu mâinile peste cap. (1)

Ți-a ieșit coșaru-n drum
Și-o să ai ce vrei de acum
Griji, nevoi, necaz. durere
Se vor duce ca un fum!


Cu toate că există credința că norocul face parte din “scrisa omului“, românii cred că își pot influența norocul și soarta. Dintre numeroasele credințe legate de modul în care îți poți păstra sau mări norocul cu care ai fost dăruit vă voi spune câteva:



- când te speli pe picioare să nu te ștergi, că-ți ștergi norocul;
- dacă vrei să ai noroc, în ziua dinaintea zilei în care o să te împărtășeşti, să nu mănânci nimic; numai apă poți să bei;
- când cineva îți cere un ac, să nu îl arunci ci să îl dai în mână, pentru că altfel îți fuge norocul;
- când un naș ține în brațe copilul la botez să nu îl sâsâie dacă plânge, pentru că îi sâsâie norocul;
- să nu te duci mâncând la apă pentru că îți mănânci norocul;
- să nu mănânci din genunchi sau din poală pe pragul casei, că-și fuge norocul;
- să nu te uiți în oglindă atunci când mănânci ca să nu îți alungi norocul;
- când dai gunoiul afară pe la asfințitul soarelui, îți dai norocul afară. (1)

E norocos cel care are cuiburi de rândunele  la casă 

De asemenea:

- paralele luate mai întâi de la cineva, safteaua cum am zice, să le dai prin păr și prin barbă ca să ai noroc;
- primăvara, când auzi pentru prima dată brotacii cântând, să te dai de trei ori peste cap, pentru că vei avea noroc;
- cine sare de trei ori peste un butuc de lemn, înainte și înapoi, v-a avea noroc;
- să nu poarte cineva cămașa pe dos, că i se întoarce norocul spre rău;
- când îmbraci o cămașă nouă, să treci prin ea bani ca să fii norocos;
- când ți se aprinde cutia de chibrituri în mână e semn de mare noroc;
- să nu ții oalele cu gura în jos, că nu vei mai avea noroc;
- să nu ții un inel pe degetul din mijloc pentru că nu vei avea noroc în dragoste;
- dacă o fată ia de la alta vreo floare pusă în cap îi ia cinstea și norocul;
- cere lunea un împrumut ca să ai noroc la căpătuială;
- când îți scârțâie ușa dimineața, îți intră norocul în casă;
- când îți iese cineva în cale cu plin îți aduce noroc;
- când rândunica cântă înainte de revărsarea zorilor în fața casei e semn de mare noroc;
- dacă i se bate cuiva fruntea între gene, e semn că acela va avea noroc la avere;
- dacă visezi pește mărunțel e semn de noroc; de asemenea e semn de noroc dacă visezi un urs. (2)

Surse:

(1) Tudor Pamfile – studiul “Mitologie românească – Dușmani și prieteni ai omului” – Editura Librăriile SOCEC 1916
(2) Artur Gorovei – “Credinți și superstiții ale poporului român” – 1915


8 comentarii :

  1. După I. Evseev, “norocul este personificarea destinului benefic al omului . În limba şi mitologia românească el este sinonim cu SOARTA şi cu PARTEA. Soarta ne duce spre tragerea la sorţi a Parcelor, iar Partea ne indică faptul că individul era legat de destinul neamului, de bunurile rezervate acestuia, insului revenindu-i doar “o parte”. Norocul este strâns legat de credinţa îm rolul tutelar al strămoşilor. Lucru acesta este evident atât în actele magice menite să aducă Noroc, cât şi interdicţile menite să menţină Norocul aproape de om şi de casa lui”
    Aşa cum este menţionat mai sus în deosebit de interesanta expunere
    Se presupune că acest cuvânt este de origine slavă. Narokü este cuvânt provenit din verbul narociti / nareciţi care înseamnă a prezice, a meni – deci destinul omului era prezis sau menit de către Ursitoare . (I. Evseev)
    Omul îl primeşte chiar la naştere : “Când se naşte omul, acolo i se naşte şi Norocul lui; cât trăieşte omul îi trăieşte şi Norocul, până la moarte când se sting amândoi (T. Pamfilie - Duşmani şi prieteni).
    Se crede că urările tradiţionale: “Hai noroc”, “Noroc şi bine”, “Noroc şi sănătate” ar fi fost cândva formulte de magie augurală. (I. Evseev)
    Dacă ai Noroc, se crede că TOTUL îţi merge perfect în viaţă. Vorba zicalei: “fă-mă mamă cu Noroc / Şi aruncă-mă în foc”

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc perntru completari. Dar... “fă-mă mamă cu Noroc " e cred suficient pentru mine !" :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Sä-ţi fi dat noroc cu carul
    Ca să nu ştii ce-i amarul
    Că de ţi l-a dat cu sita
    S-a jucat cu el ursita...

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumos si blogul tau... anto wants freedom:

    http://antofreedom.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte interesant articolul acesta. Hai să procedam cum scrie aici, poate devenim norocoși, poate câștigăm la loto!

    RăspundețiȘtergere