De ieri și de azi: Magazinul cu vise

Recomandări:

Magazinul cu vise


Ne-am oprit într-una dintre zilele trecute în fața vitrinei cu jucării a Galeriilor Lafayette de pe Calea Victoriei. Ne-am amestecat împreună cu reporterul Ion Tik printre prichindeii care își lipeau cândva năsucurile de vitrina plină de tentații, frumos așezate în jurul unui uriaș Moș Crăciun. Dar forfota cea mare era înăuntru – la raioanele cu jucării de la etajul magazinului. 
 
Ne vom așeza acum, așa cum v-am promis, într-un colț ascuns al raionului și vom spiona împreună această lume plină de freamăt și de dorințe. O lume atât de asemănătoare totuși celei de azi. Chiar și jucăriile sunt aceleași. Aproape aceleași: trompete, săbii, puști, mașinuțe, păpuși, animăluțe... Avem astăzi în plus doar jocurile video (sunt oare cu adevărat un câștig pentru copiii noștri?). În rest aceleași vise și aceleași suspine. Doar că micuții de ieri sunt astăzi bunicii noștri de azi:

Magazin interbelic

UN PARADIS MINUSCUL


Un ascensor elegant, după chipul și asemănarea acestor mari magazine, mă urcă la etajul în care sunt expuse, ca într’un minuscul paradis, mii de jucării… O mare de capete – copii în înfrigurarea ispitei rafturilor încărcate cu atâtea minuni pe care de atâtea ori le-au trăit în nevinovatele lor visuri – forfotește în dreapta și în stânga. Copiii, grupuri-grupuri, privesc cu nesaț jucăriile pe care o mână generoasă le-a împrăștiat cu nemiluita, în toată prăvălia. Băieți de toate vârstele fac cerc în jurul cailor, trompetelor, săbiilor, puștilor, soldaților de plumb; cei mai puțin războinici admiră animalele uriașe de cauciuc, automobilele, jocurile de societate. Unul singur încearcă mecanismul unui negru care dansează și care s’a încăpățânat pentru moment să încremenească într’o atitudine ciudată. Băieții, ca de obicei, sunt mai zgomotoși, și vai de mamele care le-ar refuza ceva din acest fermecător paradis!

Vitrina cu Moş Crăciun a Galeriilor Lafayette - 1931

Fetițele, din contră, sunt mai cuminți. Ele examinează cu ochi mari, liniștiți, cuprinzători, lumea aceea de păpuși. De toate mărimile, de toate culorile, de cauciuc, de porțelan sau de ceară, cu ochii verzi, albaștri, căprui, negri, îmbrăcate ca niște mici prințese, sau desbrăcate în cămășuțele lor străvezii... Ici și acolo crâmpeie de conversații în șoapte:
- Dacă mi-o cumperi, mămico, pe cea care doarme în raftul de sus, o voi îmbrăca cu ceea ce am eu mai bun, o voi mângâia toată ziua şi noaptea vom dormi împreună. Îi voi face culcuș de pernițe moi, să n’o doară capul și plăpumioară de mătase albastră ca ochișorii ei... Îi voi pune un nume frumos și vom fi două surori bune și ascultătoare.
Într’alt colț, o dolofană cu ochi de cicoare își convinge „colega” că cele două păpuși pe care le are acasă au nevoie de una mai mare, una care să le fie...mamă:
- Am bucătărie, sufragerie, vase, dormitor și Rodica și Vivica – cele două păpușele – au nevoie de o mamă...”




O MAMĂ CARE PLÂNGE


Mamele cu ochi înlăcrimați – așa sunt mamele iubitoare – ascultă spovedaniile scumpelor odrasle în fața acestor păpuși a căror casă e într’adevăr un colț de rai... Fetițele se spovedesc în șoaptă, cu ochii strălucind de bucurie și de mulțumire. Totuși, în acest emoționant și gingaș decor, o doamnă care alege, tăcută, un număr de papuși, își șterge pe furiș câte o lacrimă. O fetiță, micuță ca o păpușică, privește cu ochii mari, întrebători... Doamna o privește lung, apoi îmbrățișând-o, isbucnește în plâns. Scena mută, duioasă, își găsește o explicație în scuzele doamnei pe care i le adresează mamei micuței:


Vise...

- N’aș fi vrut doamnă... Mă iertați... Mă stăpânesc cât pot... Dar durerea mă biruie... Am avut și eu, acum doi ani, un asemenea îngeraș... Într’o zi, Dumnezeu mi l’a luat... Am rămas cu păpușile... Și eu cumpăram altădată... Acum cumpăr pentru alții, o amintire tristă și o mângâiere...
 
Doamna, aproape transfigurată, ștergându-și lacrimile, dispăru în mulțimea de cumpărători voioși care-și alegeau bucuriile de sărbători. Suflet de mamă. Numai mamele își pot da seama ce se petrece, în fiecare an, în sufletul acestei femei, în ceasul în care cumpără păpuși, în amintirea îngerașului care a urcat la cer...

Tovarăşi de joacă


RĂZBOINICII


„Într’un colț, o spuză de ștrengari judecă un cal:
- Eu am unul mai mare, cu șa împărătească și când îl tragi de urechi – nechează...
- Al meu e roib și tot așa de vioi... Parcă aleargă...
Un copilaș care de abia se ține pe picioare încearcă să urce în șa. Copilul cade. Ceilalți fac haz.
- Bun pentru cavalerie! Strigă un uscățiv care de câteva minute încarcă o pușcă cu repetiție...

Un mic războinic îşi alege armele
Mai zgomotoși sunt cei care încearcă săbiile și baionetele... Unul „încins” cu sabia scoasă schițează un duel cu un licean, încântat să îi poată para loviturile. Domnișoara de la raion isbutește cu destulă greutate să convingă pe micuții beligeranți să-și amâne războiul, până ce părinții lor vor fi cumpărat armele... În raionul cu animale, urșii, leii, pisicile, crocodilii, câinii, trăiesc în bună și liniștită companie. Cumpărătorii sunt de regulă iubitori de animale: băieți și fetițe. Iată unul micuț, care desmeardă un superb urs polar. Micuț cum e, ajunge sub gâtul animalului. Îi place blana albă ca zăpada și înfățișarea lui blândă. O fetiță încearcă dinții crocodilului:

"Magazinul cu jucării" al copiilor săraci:
 taraba din stradă

- De ce sunt așa micuți, mămico? În carte am văzut dinții lungi de tot...
- S’au tocit spune alta, ceva mai măricică; s’au tocit mâncând copii care nu sunt cuminți...
La etajul Galeriilor Lafayette – în care un potop de lumină împrumută decorului o strălucire deosebită – expoziția jucăriilor, sub miile de ochi iscoditori, s’a însuflețit ca prin farmec. Este viața și bucuria atâtor micuți, care’și poartă mamele prin fața atâtor ispite; este farmecul și entuziasmul celor mai frumoși ani, în fața jucăriilor pe care copiii le admiră cu nesaț...”.


Sursa: articolul “Într-un magazin cu jucării” – semnat Ion Tik – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” - numărul de Crăciun 1931 - citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor


11 comentarii :

  1. Vitrine cu päpuşi, cu zeci de jucării
    Cu VISE de adult şi vise de copii
    Râvnim când suntem mici, şi nu ştim că oricând
    În viaţă-i o vitrină unde, pe rând, pe rând
    Sunt visurile noastre, ce vrem, ce ne dorim
    De-a lungul unei vieţi s-avem sau…cum să fim
    Ades, doar ÎN VITRINĂ rămân tot ce-ţi doreşti
    Căci MAGAZINUL VIEŢII, nu-i carte de poveşti
    Visezi şi speri şi lupţi, dar…totu-i inutil
    Te resemnezi şi-ţi spui: De-aş fi din nou copil…

    RăspundețiȘtergere
  2. Adevara grait-a anonimul: De-am fi dinnou copii...

    RăspundețiȘtergere
  3. Mici, mari, in sufletul nostru toti suntem niste copii, insa pe unii ne umbresc greutatile vietii si uitam sa visam, sa fim din copii !

    RăspundețiȘtergere
  4. Din pacate ai dreptate (uite ca scriu in versuri ). Noroc ca uneori ne gasim si noi jocuri... de oameni mari. Un blog, de pilda :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Minunate povesti depre Galeriile Lafayette!

    Suntem oameni maturi cu suflete de copii, toti cei care ne bucuram de asemenea postari!

    Un "suflet de mama" va roaga sa ne mai reamintim si :

    Hotul
    de Tudor Arghezi

    În cutia cu pălării vechi, sta un urs, de catifea. Dacă nu era galben ca floarea soarelui, el ar fi fost fioros, şi podul întreg ar fi tremurat de frica lui. Aveam în pod doi berbeci năpârliţi, trei vaci fără picioare şi un armăsar, care sta în pod fiindcă era de lemn şi vopsit cu pensula verde. Dar ursul era galben, şi culoarea aita micşorează seriozitatea lucrurilor, nu sperie pe nimeni şi au luat-o florile pentru ele. Şi mai avea ursul doi ochi de sticlă, care se uitau drept în tavan. Domnişoara cusătoreasă, îmbrăcând ursul din şase petice croite frumos, cred că s-a înşelat când a trebuit să-i pună şi ochii, greşind cutia ochilor de urs şi luând, dintr-altă cutie, doi ochi de porumbel. Un urs se cere încruntat: ursul nostru din pod se uita cu bunătate.

    Ursul stătuse jos, în casă, doi ani întregi şi ajunsese atât de stricător, încât am fost nevoit să-l pui deoparte, în singurătate, şi el s-a trezit în cutia de pălării, numai după ce încercasem zadarnic fel de fel de mijloace de îndreptare.

    Croind ursul din faţa unei scurteici, moştenită de la o cucoană bunică, croitoreasa nu se gândise că, fără să vrea, îi dă, prin potrivirea mădularelor, nişte năravuri; pe care nici scurteica, nici catifeaua nu le avuseseră în timpul lor. Tatăl urşilor, care umblă nevăzut prin lume şi îngrijeşte în munţi de copiii lui, săpându-le peşteri, răsturnând iarna câte un pietroi pe bârloage, spălându-i în somn, pieptănandu-i şi tăindu-le unghiile cu un ferăstrău de argint, face ce face şi trece şi pe la ursul de pâslă, pentru copii, şi le dă câte un crâmpei de nărav.

    Ursul nostru se nărăvise să fure, şi nu fura altceva decât bomboane, ciocolată, dulceaţă, fructe si rahat. Când Tătutu aducea o cutie cu lucruri dulci, ursul mirosea şi golea numaidecât cutia, fără să-1 vadă nimeni.
    – Cine a mâncat ciocolata ?
    – U’su, răspundea băiatul, ridicând din umeri. Nu mai e.
    – Dar cutia cu bomboane englezeşti ?
    – U’su, răspundeau fata şi băiatul.

    Îl văzuseră amîndoi. L-au prins de câteva ori cu cutiile în braţe fugind subt canapea. L-au şi bătut. Odată i-au rupt o ureche de bumbac. De doi ani de zile, ursul a mâncat toată dulceaţa de zmeură şi de chitră, caisele verzi, nucile, şerbetul. Însă el nu mânca tot borcanul, lua câte puţin, ca să nu se cunoască, scotea câte un pumn de bomboane, câteva bucăţi, şi le mânca pe toate cu încetul.

    Aşa s-a făcut că am trimis hoţul în pod, ca să-l pedepsim şi să cruţăm dulceţurile copiilor. Însă el fură şi acum. Vine din pod. Noi nu l-am întâlnit niciodată pe scară, se fereşte de noi, însă copiii l-au văzut de mai multe ori cum vine, cum deschide dulapul, cum desface borcanele şi cutiile, cum le goleşte şi cum fuge îndărăt. De copii, ursul nu vrea să se ferească. Strămutarea lui în pod a fost cu atât mai binevenită cu cât învăţase de la urs să mănânce zahăr şi mielul cu părul creţ. Şi de la miel a învăţat şi mingea să pape dulceaţă furată, cofeturi, cozonac şi prăjituri. Ba mi se pare că ursul niciodată nu a mâncat ce mănâncă acum toate mingile, care înconjoară borcanele şi cutiile şi sug din ele tot.

    Tătuţu nu bate ursul, nici mielul, nici mingile, pentru că el ştie că trebuie sâ crească, şi lasă dulapurile descuiate, cutiile cu capacul niţel ridicat, borcanele cu ţipla nelegată, pentru că mingile nu au degete ca să dezlege sfoara şi să descuie dulapul.

    Totuşi, într-o zi, Tătuţu o să se puie la pândă, chiar în dulap. Când ursul şi mielul vor veni cu linguriţa în lăbuţă ca să se înfrupte, o să-l găsească pe Tătuţu între borcane. Şi atunci, nu ştiu care din trei va fugi mai repede, speriat: mielul, ursul ori Tătuţul.

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte frumos articol! Și poezia domnului Anonim, și povestea doamnei Tatiana!.. Of, nu mai suntem copii, și păpușile noastre au trecut și ele prin cine știe ce poduri..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E timpul poate să încercăm să redevenim copii!? Pentru o clipă măcar...

      Ștergere
  7. Revin după 4 ani, de data asta ieşind din anonimat

    Să fiu din nou copil, o cât de mult doresc
    Să cred că toate visele ce le-am, se împlinesc
    Să văd doar răsărituri, nicicând pârjol de-apus
    Ce-mi spune nu că ziua ci viaţa acum s-a dus
    Să cred iar în minuni, ca fiind aşa fireşti
    Că mama şi că tata îţi dau orice doreşti.
    Să nu ştiu că în viaţă sunt spini, nu numai flori
    Şi nu doar bucurii, nu doar lumini de zori
    Să fiu iarăşi copil, cu-n început de drum
    Să cred că-i nesfârşit, să nu ştiu ca acum
    Că totul are-un termen, un capăt, un final
    Şi că, la toţi există doar un sfârşit banal
    Că-ncet viaţa-ţi ia, tot ceea ce ţi-a dat
    Şi când vrea ea, râzând, te face un ŞAH MAT

    RăspundețiȘtergere
  8. " Unde ești copilărie, cu pădurea ta cu tot?" – parafrazând : unde ești copilărie, cu păpuși și brad și joc?.. S-au dus și nu se vor mai întoarce decât în visele cu ochii deschiși din fața unei vitrine încărcate de jucării..

    RăspundețiȘtergere