Magazinul cu vise

Citiţi prima parte AICI

Ne-am oprit într-una dintre zilele trecute în fața vitrinei cu jucării a Galeriilor Lafayette de pe Calea Victoriei. Ne-am amestecat împreună cu reporterul Ion Tik printre prichindeii care își lipeau cândva năsucurile de vitrina plină de tentații, frumos așezate în jurul unui uriaș Moș Crăciun. Dar forfota cea mare era înăuntru – la raioanele cu jucării de la etajul magazinului. 

 

Ne vom așeza acum, așa cum v-am promis, într-un colț ascuns al raionului și vom spiona împreună această lume plină de freamăt și de dorințe. O lume atât de asemănătoare totuși celei de azi. Chiar și jucăriile sunt aceleași. Aproape aceleași: trompete, săbii, puști, mașinuțe, păpuși, animăluțe... Avem astăzi în plus doar jocurile video (sunt oare cu adevărat un câștig pentru copiii noștri?). În rest aceleași vise și aceleași suspine. Doar că micuții de ieri sunt astăzi bunicii noștri de azi:

UN PARADIS MINUSCUL

“Un ascensor elegant, după chipul și asemănarea acestor mari magazine, mă urcă la etajul în care sunt expuse, ca într’un minuscul paradis, mii de jucării… O mare de capete – copii în înfrigurarea ispitei rafturilor încărcate cu atâtea minuni pe care de atâtea ori le-au trăit în nevinovatele lor visuri – forfotește în dreapta și în stânga. Copiii, grupuri-grupuri, privesc cu nesaț jucăriile pe care o mână generoasă le-a împrăștiat cu nemiluita, în toată prăvălia. Băieți de toate vârstele fac cerc în jurul cailor, trompetelor, săbiilor, puștilor, soldaților de plumb; cei mai puțin războinici admiră animalele uriașe de cauciuc, automobilele, jocurile de societate. Unul singur încearcă mecanismul unui negru care dansează și care s’a încăpățânat pentru moment să încremenească într’o atitudine ciudată. Băieții, ca de obicei, sunt mai zgomotoși, și vai de mamele care le-ar refuza ceva din acest fermecător paradis!

Vitrina cu Moş Crăciun a Galeriilor Lafayette - 1931

Fetițele, din contră, sunt mai cuminți. Ele examinează cu ochi mari, liniștiți, cuprinzători, lumea aceea de păpuși. De toate mărimile, de toate culorile, de cauciuc, de porțelan sau de ceară, cu ochii verzi, albaștri, căprui, negri, îmbrăcate ca niște mici prințese, sau desbrăcate în cămășuțele lor străvezii... Ici și acolo crâmpeie de conversații în șoapte:
- Dacă mi-o cumperi, mămico, pe cea care doarme în raftul de sus, o voi îmbrăca cu ceea ce am eu mai bun, o voi mângâia toată ziua şi noaptea vom dormi împreună. Îi voi face culcuș de pernițe moi, să n’o doară capul și plăpumioară de mătase albastră ca ochișorii ei... Îi voi pune un nume frumos și vom fi două surori bune și ascultătoare.
Într’alt colț, o dolofană cu ochi de cicoare își convinge „colega” că cele două păpuși pe care le are acasă au nevoie de una mai mare, una care să le fie...mamă:

- Am bucătărie, sufragerie, vase, dormitor și Rodica și Vivica – cele două păpușele – au nevoie de o mamă...”

O MAMĂ CARE PLÂNGE

„Mamele cu ochi înlăcrimați – așa sunt mamele iubitoare – ascultă spovedaniile scumpelor odrasle în fața acestor păpuși a căror casă e într’adevăr un colț de rai... Fetițele se spovedesc în șoaptă, cu ochii strălucind de bucurie și de mulțumire. Totuși, în acest emoționant și gingaș decor, o doamnă care alege, tăcută, un număr de papuși, își șterge pe furiș câte o lacrimă. O fetiță, micuță ca o păpușică, privește cu ochii mari, întrebători... Doamna o privește lung, apoi îmbrățișând-o, isbucnește în plâns. Scena mută, duioasă, își găsește o explicație în scuzele doamnei pe care i le adresează mamei micuței:

Vise...

- N’aș fi vrut doamnă... Mă iertați... Mă stăpânesc cât pot... Dar durerea mă biruie... Am avut și eu, acum doi ani, un asemenea îngeraș... Într’o zi, Dumnezeu mi l’a luat... Am rămas cu păpușile... Și eu cumpăram altădată... Acum cumpăr pentru alții, o amintire tristă și o mângâiere...

 

Doamna, aproape transfigurată, ștergându-și lacrimile, dispăru în mulțimea de cumpărători voioși care-și alegeau bucuriile de sărbători. Suflet de mamă. Numai mamele își pot da seama ce se petrece, în fiecare an, în sufletul acestei femei, în ceasul în care cumpără păpuși, în amintirea îngerașului care a urcat la cer...”

Tovarăşi de joacă

RĂZBOINICII

„Într’un colț, o spuză de ștrengari judecă un cal:

- Eu am unul mai mare, cu șa împărătească și când îl tragi de urechi – nechează...

- Al meu e roib și tot așa de vioi... Parcă aleargă...
Un copilaș care de abia se ține pe picioare încearcă să urce în șa. Copilul cade. Ceilalți fac haz.

- Bun pentru cavalerie! Strigă un uscățiv care de câteva minute încarcă o pușcă cu repetiție...

Un mic războinic îşi alege armele

Mai zgomotoși sunt cei care încearcă săbiile și baionetele... Unul „încins” cu sabia scoasă schițează un duel cu un licean, încântat să îi poată para loviturile. Domnișoara de la raion isbutește cu destulă greutate să convingă pe micuții beligeranți să-și amâne războiul, până ce părinții lor vor fi cumpărat armele... În raionul cu animale, urșii, leii, pisicile, crocodilii, câinii, trăiesc în bună și liniștită companie. Cumpărătorii sunt de regulă iubitori de animale: băieți și fetițe. Iată unul micuț, care desmeardă un superb urs polar. Micuț cum e, ajunge sub gâtul animalului. Îi place blana albă ca zăpada și înfățișarea lui blândă. O fetiță încearcă dinții crocodilului:

"Magazinul cu jucării" al copiilor săraci:
 taraba din stradă

- De ce sunt așa micuți, mămico? În carte am văzut dinții lungi de tot...
- S’au tocit spune alta, ceva mai măricică; s’au tocit mâncând copii care nu sunt cuminți...

La etajul Galeriilor Lafayette – în care un potop de lumină împrumută decorului o strălucire deosebită – expoziția jucăriilor, sub miile de ochi iscoditori, s’a însuflețit ca prin farmec. Este viața și bucuria atâtor micuți, care’și poartă mamele prin fața atâtor ispite; este farmecul și entuziasmul celor mai frumoși ani, în fața jucăriilor pe care copiii le admiră cu nesaț...”.

Sursa: articolul “Într-un magazin cu jucării” – semnat Ion Tik – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” - numărul de Crăciun 1931 - citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor