Frumuseţile uitate ale Banatului

1936: “A cunoaşte frumuseţile cu care a fost dăruită ţara ta, munţii, codrii, apele, peisagiile, precum şi monumentele istorice de care e legată toată vieaţa trecută a neamului, monumentele presărate pe tot întinsul moşiei de evlavia, de biruinţele şi de toate trecutele izbânzi voievodale, este nu numai o nevoie imperioasă de îmbăiere în frumos dar este şi o necesitate cultural-naţională de prim ordin. A face pe străini să ne cunoască ţara, cu toate splendorile ei, cu admirabilul ei popor, atât de bogat dăruit de Dumnezeu cu ceea ce se numeşte spirit artistic, este, de asemenea, o mare datorie, căreia trebuie să-i răspundă atat Statul, cât şi particularii.” (Ion Păsărică - "Frumuseţile naturale  ale Banatului" - volum apărut sub egida proaspătului înfiinţat în anul 1936: Oficiul Naţional de Turism).

 

Ca și în zilele noastre, multe vorbe frumoase în anul 1936. Planuri de viitor, bugete alocate, bani cheltuiți pe programe de promovare, cărți, broșuri, proiecte etc. Vă las pe voi să răspundeți la o eventuală întrebare despre eficiența acestora. O să răspund și eu la întrebare, în felul meu, printr-o descriere a câtorva  stațiuni “climatic-balneare”, prezentate de ing. Ion Păsărică în anul 1936 în volumul: “Frumusețile naturale  ale Banatului  cu localitățile climatic-balneare și cataractele Dunării”. Concluzia: stațiunile despre care se vorbea atunci sunt aproape dispărute azi, deși s-au implementat de-a lungul timpului atâtea planuri și atâtea strategii mărețe de dezvoltare a turismului românesc (inclusiv în preamărita de unii "Epocă de aur").

STEIERDORF ("AURORA BANATULUI")

Pentru o primă "vacanță interbelică" vă învit într-o stațiune cu nume șvăbesc: Steierdorf. Ion Păsărică o descrie ca fiind o stațiune fermecătoare aflată la 5 km de Anina, la o altitudine de 780 de metri, cu un aer fără praf și foarte bogat în ozon. Era o stațiune recomandată bolnavilor de plămâni și de asemenea ”intelectualilor care sunt cu organismele obosite și cu nervii epuizați”. Pitorescul așezării era completat de pădurile seculare de fagi și de brazi care o împrejmuiau. Dintre amenajările turistice, autorul amintește un sanatoriu special pentru tuberculoși - pe numele său "Sommerfrische" ("Adiere de vară"), trei vile mari cu 64 de paturi în total, numeroase vile mai mici care se închiriau turiștilor (precursoare ale pensiunilor agroturistice de azi!?), “un mare restaurant” și “un parc admirabil întreținut”.

Vedere din Steierdorf

În împrejurimile Steierdorfului se puteau vizita Fântâna lui Avram, Gura Golumbului, Izvorul Coronini, peșterile Ponor și Plopa, lacul și peștera Bohui. Se pare că, printre oaspeții frumoasei stațiuni s-au numărat celebrul tenor Enrico Caruso și poate - la fel de celebra - Josephine Baker. Autorul încheie capitolul dedicat Steierdorfului cu un entuziasm excesiv, specific românesc: “Se spune chiar, de către turiști renumiți, că Aurora Banatului se aseamănă cu cele mai frumoase poziții din lume, cum ar fi la Heliopolis, orașul-grădină din deșertul Egiptului, situat la vreo 180 km departe de Luxor și la Boche di Cattaro de pe coasta Dalmației." 

Vila Sommerfrisch (Adiere de vară)

MARILLA

Marilla: o altă fostă stațiune bănățeană, situată în apropierea Aninei, la o altitudine de 700 de metri, într-o pădure de brazi înalţț și plăcut mirositori. În stațiune erau amenajate mai multe hoteluri, un sanatoriu pentru tuberculoși, un restaurant “curat ce servește mese plăcute și bere rece la sticle” precum și un parc. În stațiune mai erau vile “drăguțe și luxos mobilate ce-ți apar ca niște castele fermecate de basme”. 

 

Din păcate dezvoltarea stațiunii s-a frânt pe la sfârșitul primului război mondial, perioadă în care interiorul clădirilor a fost complet devastat. Totuși, în vara anului 1935, autorul găsește în Marilla “o vilă complet renovată, ocupată de 20 de vilegiaturiști”.

Marilla - restaurantul cu bere rece la sticle

DOGNECEA

Dognecea era o pitorească stațiune climaterică, situată în apropiere de Reșiţa „într-o regiune cu priveliști admirabile”. În localitate era amenajat "un mare lac cu pești în care se puteau face și băi". Ștrandul era însă destinat doar înotătorilor buni, „ceilalți fiind în primejdie de înec”. 

Lacul din Dognecea

VĂLIUG (FRANȚDORF)

O localitate-stațiune, situată la 20 de km. de Reşiţa, aflată la o altitudine de 645 de metri, străbătută de râul Bârzava, cu un climat subalpin, cu un aer ozonat datorat pădurilor de brazi care o înconjurau. Pitorescul staţțunii era dat mai ales de căsuțele curate „care par că  îți surâd cu bucurie” și de „versanții dealurilor sinuoase dimprejur”.

Păstrăvăria Claus din  apropiere de Văliug

BREBUL-NOU (WEIDENTAL)

O stațiune situată la poalele muntelui Semenic - considerată una dintre cele mai vechi stațiuni climaterice din Banat. Era locuită în perioada interbelică de 1200 de germani, „care toți vorbeau românește”. Stațiunea era recomandată pentru „suferinzii de nervi, Basedov, catarul pulmonar și al căilor respiratorii, anemie, etc.(…). Bolnavii de tuberculoză nu se primesc aici.”

Mai sunt pomenite în volum și alte câteva stațiuni mai mici (Calacea, Wolfsberg, Bocşa-montană) dar și unele mai mari (Herculane, Buziaș, Lipova) pe care le știm și noi, stațiuni care însă toate sunt azi la un pas de a fi uitate și ele. Sau poate că programele turistice implementate în România următoarelor câteva secole le vor reda strălucirea uitată.

  

Sursa informațiilor și a fotografiilor:

 

- monografia “Frumusețile naturale ale Banatului cu localitățile climatic-balneare și cataractele Dunării” - Ion Păsărică – 1936 (din colecția Bibliotecii Digitale a Municipiului București)